Excelenţa Sa, Arestatul Preventiv

Ion Bogdan Martin

Orice asemănare cu personaje reale este pur şi simplu întâmplătoare.

La final, chiar aiuritoare!

Decorul, la latidudinea regizorului sau/şi a scenografului.


PERSONAJELE:

Comisarul, șeful arestului, COMISARUl
Iulian Melinte, arestatul preventiv, IULIAN
Vasile, gardianul arestului, VASILE

A c t u l  I

Anticamera arestului. Biroul comisarului.

Comisarul, în uniformă, cu picioarele pe birou, răsfoieşte

un dosar. Când şi când bufneşte şi ridică din sprâncene. Se aude

o uşă metalică trântindu-se.

Scena 1

Comisarul, Vasile, Iulian.

COMISARUL (bătăi în uşă): Intră! (Apare un subofiţer de poliţie
însoţit de un tânăr încătuşat cu mâinile la spate.)
VASILE: Să trăiţi! El este tânărul arestat ieri! Dă bună seara, bă!
IULIAN: Bună seara!
COMISARUL: Bine! Eliberează-i mâinile! (Vasile îi scoate
cătuşele.) Poţi să ieşi, Vasile! (Vasile se retrage cu spatele.)
VASILE: Am înţeles, şefu’! (Iese.)
COMISARUL: Iulian Melinte, parcă aşa te numeşti... (Îşi co boară picioarele.)
IULIAN: Da, domnule comisar!
COMISARUL: Deci, cunoşti gradele poliţiei!?
IULIAN: Da, domnule comisar!
COMISARUL: Dar eşti cam supărat sau mi se pare mie?!
IULIAN: În situaţia mea, cine n-ar fi?
COMISARUL: Ai dreptate... Ai dreptate! Şi pentru ce te-au adus
aici, că doar am răsfoit dosarul... Eşti suspect de...
IULIAN: Suspect şi atât!
COMISARUL: Domnu’ Iulian.... Domnu’ Iulian, se poate? Un
pic de respect, ce naiba’!? Deci, dumneata te afli în arest
preventiv pentru că eşti suspectat că ai fi comis o anumită
infracţiune, altfel colegii mei nu te dădeau pe mâna noastră!
IULIAN: Da, domnule comisar! Preventiv, cum spuneţi şi dumneavoastră.
COMISARUL (se ridică, face un pas): Mi se pare mie, sau
„excelenţa” voastră a fost un pic... un picuţ, acolo, cam ironic?
IULIAN: Nu-mi permit, domnule comisar.
COMISARUL: Păi, să nu vă permiteţi, domnule. Aici, avem
regulamente de ordine interioară pe care nu ne permitem
să le încălcăm... E ca la armată: ordinele se execută, nu se discută!
Deci, ca să înţeleg, dumneata, vrei să spui că ai fost adus
degeaba, că nu ai făcut nimic care să contravină legilor statului
şi siguranţei naţionale?
IULIAN (cu gura căscată): Exact.
COMISARUL: Şi, cu voia domniei voastre, aş mai trage
concluzia că vă consideraţi absolut nevinovat.
IULIAN: Absolut corect, domnule comisar!
COMISARUL (avansând către Iulian): Ai văzut ce deştept sunt!?
Şi vrei să mai spui că bunii mei colegi, poliţişti cu state
vechi, sunt, de fapt, nişte tâmpiţi?
IULIAN: Nu-mi permit să spun aşa ceva, domnule comisar.
COMISARUL: Nu vă permiteţi să spuneţi, dar gândiţi, domnule.
IULIAN: Nici măcar nu gândesc.
COMISARUL: Atunci, sunteţi în comă!? Aoleu! Sau... chiar mai
grav. Doar atunci nu mai gândiţi. De exemplu: te gândeşti
că nu vrei să te gândeşti la nimic şi tot te gândeşti la ceva!
Vezi, dumneata, domnule Iulian, asta se cheamă psihologie
subliminal reconversională... Aşa ni s-a spus la cursurile
de reabilitare psihică! Dacă am înţeles eu bine!?
Mă rog, carevasăzică, am fost aduşi aici degeaba... Credeţi
că au greşit colegii mei?
IULIAN: Eu...
COMISARUL: Se prea poate. S-au mai văzut cazuri... dar pentru
asta trebuie să ajungeţi la tribunal, să dovediţi, să afle
presa... Ori de aici, din subsolul ăsta, scapă numai cine vreau eu.
L-aţi citit pe Kafka?
IULIAN: Da, şi Castelul şi Procesul.
COMISARUL: Ei, eu nu l-am citit, dar un alt arestat preventiv
mi-a spus că tot ceea se întâmplă aici, în arest, este cam p-acolo!
Adică, naşpa! Înţelegeţi, domnule?
IULIAN: Înţeleg, domnule comisar.
COMISARUL: Dar luaţi loc, domnu’ Iulian! (Iulian se aşază.)
IULIAN: Vă mulţumesc!
COMISARUL (gravitând în jurul lui Iulian): Şi, ce făceam noi
în civilie? Cum s-ar spune: în libertate!
IULIAN: Numai eu sau...
COMISARUL: Ah, aţi vrea să ştiţi şi despre mine câte ceva...
Sunt înalt... înalt funcţionar al statului, frumos, deştept, am55 de ani,
sunt căsătorit de 27... cu o femeie, am un băiat
şi-o fată, stau la bloc şi... cam atât. (Persuasiv.) Dar dumneata?
IULIAN: Eu am 28 de ani, nu sunt căsătorit şi stau la casă la curte.
COMISARUL: I-auzi!? Oi fi vreun nabab? Sau vreun oligarh din
ăştia pe stil nou?!
IULIAN: Nu, nu este o vilă, este o amărâtă de casă cu trei camere
şi cu o curte cât să intre o Dacie Nova... Locuiesc doar eu
cu mama. În Rahova.
COMISARUL: Deci aşa! Şi ce făceai dumneata în seara trecută...
te plimbai tacticos prin barurile din Centrul Vechi în căutare
de... de clieeenţi...
IULIAN: Ce fel de... clienţi, domnule comisar!?
COMISARUL: Păi, ştiu eu!? Din ăştia cu două picioare, cu două
mâini şi cu un singur cap, în general, li se spune oameni.
Români, străini, femei, bărbaţi, chiar şi copii... că nu aveţi
niciun pic de scrupule.
IULIAN: Nu înţeleg unde bateţi?
COMISARUL: Vaaai, dar noi nu batem, domnule! Nu mai
batem... Asta era pe vremea „împuşcatului”... Acum avem
alte căi, mijloace şi stratageme. Ne-am emancipat şi noi.
Dar să revenim la subiect... Poate dăm şi de vreun predicat, mai ştii!?
Eraţi cu biluţele în portofel, la ciorap sau disimulate în
carcasa iPhon-ului, că acum, băieţii de băieţi, nu pot fără agregate
din astea de ultimul răgnet sau strigăt, când... hopa: Stai aşa!
Poliţia! Şi v-a prins cu ţoc în poc!
IULIAN: „Ţoc în poc”?!
COMISARUL: Jargon specific. Cu „mortul”.
IULIAN: „Cu mortul”?!
COMISARUL: Ai, domnu’ Iulian, ce dracu’! Ne facem că nu
ştim ce-i aia?!
IULIAN: Nu, domnule comisar! Nu mă ocup cu aşa ceva. Îmi
aşteptam prietena, iubita... M-au confundat!
COMISARUL: ’Ai, nu zău?! Am spus eu mai devreme: poliţişti idioţi.
IULIAN: N-aţi spus aşa, domnule comisar...
COMISARUL: Nuuu?!... Dar cum am spus, domnule?
IULIAN: Aţi folosit expresia „tâmpiţi”.
COMISARUL: Ei, vedeţi că ştiţi?! V-aţi prins că este razie şi aţi
aruncat „delictele”. De cât timp vă drogaţi?
IULIAN: Nu mă droghez, domnule comisar!
COMISARUL: Am greşit, iertaţi-mă! (Ia loc la birou.) Corect
era să vă întreb: de cât timp comercializaţi biluţe? Aţi văzut
ce frumos m-am exprimat!?
IULIAN: Nu mă droghez şi nu sunt nici dealer de droguri. Îi urăsc
pe cei care nenorocesc cu bună ştiinţă atâta lume!
COMISARUL: Vai, ce frumos aţi spus-o! Aproape că mi-au dat
lacrimile... Uitaţi, vedeţi, aici, la ochiul stâng... (Se apropie
cu faţa de Iulian.) Vedeţi? (Îi trage o palmă tare după ceafă
şi ridică tonul.)
Băi, cretinule, păi, tu mă iei pe mine la mişto? (Iulian se
masează după ceafă.) Păi, tu crezi că eu sunt un terchea-berchea
să-ţi baţi joc de mine?! Mai ieşi d-aici doar după ce recunoşti! Ai
înţeles? Asta este datoria mea: să-i fac pe arestaţi să recunoască.
Iar pentru asta am o sută şi-o mie de metode să-i fac să vorbească.
Drepţi! (Iulian se ridică brusc.) Cum îţi permiţi, jigodie,
să stai jos în faţa... în faţa ditamai comisarului?!
IULIAN: Păi...
COMISARUL: Nici un „păi”! Fumezi?
IULIAN: M-am lăsat de trei ani...
COMISARUL: Cam de când ai început cu drogurile.
IULIAN: Vă jur, domnule comisar. Se pot face analize... Se face
o mare eroare.
COMISARUL: Ai dracului, unul n-ar recunoaşte! Voi, ăştia mă -
runţii, spuneţi că aţi fost confundaţi, că se face o eroare, iar
ăia de prin guvern, ministere sau parlament spun că sunt
bolnavi de moarte, ori că este comandă politică. Vinovat nu
este niciunul, frate! Ţara asta se fură singură. Toţi, curaţi ca
lacrima... Ca „Lacrima lui Ovidiu”, bun vinul, dar cam dulce.
Stai jos!
IULIAN: Lăsaţi!
COMISARUL: Cum vrei, eu am vrut să fiu politicos. Să-ţi
demonstrez că după revoluţie poliţia română s-a schimbat
mult în bine.
Deci nu fumezi! De mâncat... ai mâncat ceva?
IULIAN: De azi dimineaţă nu am mai...
COMISARUL: Vai, dar aşa ceva nu se poate! Dar unde suntem
aici: la Aiud, la Râmnicu Sărat ori la canal?! Doamnefereşte,
cu aşa ceva nu se glumeşte!

Scena 2

Comisarul, Iulian, Vasile.

COMISARUL (tare): Vasile! (Intră Vasile.)
VASILE: Ordonaţi, domnule comisar!
COMISARUL: Păi, măi băiatule, omul ăsta n-a servit masa...
Uite, nu, nu vreau de la cantină, ieşi şi ia de 50 de lei o
şaorma, că asta serveşte tineretul în ziua de astăzi sau o friptură şi o salată!
Iulian, merge o salată de crudităţi?
IULIAN: Vă mulţumesc, domnule comisar!
VASILE: Merge. În cinci minuţele am venit, şefu’!
COMISARUL: Păi să vii, căci altfel dracu’ te ia! (Iese.)

Scena 3

Comisarul, Iulian.

COMISARUL: Mă scuzi! Nu ştiam că nu ai servit masa.
IULIAN: Era fasole cu nişte grăsime, iar eu...
COMISARUL: Fasolea e din import. Din Congo. Pericol de
Ebola! Că este mai ieftină... Fasolea! N-avem fonduri, ce
vrei, domnule?! Asta avem, asta servim: Totuşi, Republica
Democratică Congo! Dar astăzi, eşti invitatul meu... şi al
României. Sper că nu ne refuzi?
IULIAN: Mulţumesc încă o dată, domnule comisar!
COMISARUL: Poate după o masă bună, cu burta plină, judecăm
altfel. Cine ştie!?
Şi ce pregătire avem?
IULIAN: Numai eu, am... înţeles. Am absolvit ASE-ul, iar acum
urmez un Master...
COMISARUL: Ce fel, că m-ai făcut curios?
IULIAN: Un Master în Resurse Umane.
COMISARUL: I-auzi, domne’! Interesant. Foarte interesant
domeniul. Chiar mă bătea şi pe mine gândul, dar... ştii cum e?
 Te iei cu una, te iei cu alta... Când spun „cu alta”, să nu
te gândeşti că este vorba despre vreo femeie!
IULIAN: Nu-mi permit, domnule comisar!
COMISARUL: Să nu-ţi permiţi! Deci aşa... masterand! Uite,
luminează-mă şi pe mine cu o problemă... Vrăjitorul din
Oz... Am văzut cartea, am citit şi filmul...
IULIAN: Sau invers!?
COMISARUL: Ce... invers?!
IULIAN: Aţi citit cartea şi...
COMISARUL: ...am văzut filmul. Păi, eu ce-am spus? Aşa! Măi,
Iuliane, eu nu prea am înţeles intriga... Intriga, parcă aşa se
spune, nu!? A fost povestea copilăriei mele...
Tu ai auzit despre ea?
IULIAN: Da, domnule comisar. O poveste superbă...
Şcolărița Dorothy Gale…
COMISARUL: Mamă, ce mi-a plăcut de şcolăriţa aia…
(Visător.) Eram îndrăgostit rău de tot de ea… (Oftează.)
Aşa, zi mai departe!
IULIAN: ...locuia la o fermă din Kansas...
COMISARUL: Kansas, ăsta, este în America!
IULIAN: Da! Unde trăia împreună cu matușa Em și cu unchiul
Henry. Dorothy...
COMISARUL: ...şcolăriţa...
IULIAN: ...visează la un loc mai bun undeva departe... dincolo
de curcubeu. Ei bine, la un moment dat, ea este luată de o
tornadă și îşi pierde cunoştința...
COMISARUL: Doamne, ce-am mai plâns aici... Ce-am mai
plâns...(Scâncind, îşi şterge o lacrimă imaginară.) Spune,
povesteşte mai departe!
IULIAN: În acest timp, visează că ea, câinele ei...
COMISARUL: Toto! Toto, îl chema. Ca pe cânăreţul ăla italian...
Cutugno!
IULIAN: Cum spuneţi dumneavoastră! Visează că ea şi Toto, și
casa zboară spre tărâmul magic din Oz.
COMISARUL: Hopa! Stai! Ei, aici este problema! Oz-ul ăsta!...
Dar zi, povesteşte, că-mi place!
IULIAN: Acolo, Zâna cea Bună, pe nume Glinda, o sfătuiește pe
Dorothy...
COMISARUL: Şi de Zâna cea bună am fost îndrăgostit...
IULIAN: În filmul celebru, din 1939, rolul zânei a fost interpretat
de către actriţa Billie Burk…
COMISARUL: Ce nume idiot pentru o femeie! O roşcată
superbă, cu privirea ei galeşă… Mă excitam de fiecare…
În fine…
IULIAN: Zâna cea bună îi spune lui Dorothy să urmeze cărarea
din cărămizi galbene până la Orăşelul de Smaragd, unde se
va întâlni cu vrăjitorul din Oz, singurul care poate să o
trimită acasă, înapoi în Kansas...
COMISARUL: Doamne, ce frumos mai povesteşti! Ei, ajunge!
Eu, cu Oz-ul ăsta aveam o problemă. Domnule masterand,
ce este, de fapt, Oz-ul?! Aceasta este întrebarea! Ca în
Hamlet. Vezi că nu suntem proşti?
IULIAN: Dar eu n-am spus nimic! Oz-ul este... un tărâm magic.
O denumire inventată de către Baum, autorul povestirii...
COMISARUL: Tărâm magic! Oz! Ei, dragă Iulian, cam aşa sun -
tem noi, eu, mai ales... Aici, în sediul poliţiei... în pro xi mitate,
cum s-ar spune, adică nu chiar în Oz, că nu-mi permit. Ar
fi plagiat. Dar dacă am schimba titlul poveştii... eu aş fi
Vrăjitorul de lângă Oz.
IULIAN: De... lângă Oz!?
COMISARUL: Vrăjitorul de lângă Oz. Eu, cu talentul meu, îi fac
pe toţi să recunoască, să ciripească şi îi trimit dincolo de
curcubeu... La... „mititicaaa”...
IULIAN: Aceasta nu mai este o poveste pentru copii...
COMISARUL: Păi, nu mai este! Şi de aceea... să revenim la
tineee... Spuneai că nu eşti căsătorit, dar gagică... pardon!,
prietenă ai?
IULIAN: Am, domnule comisar.
COMISARUL: O iubeşti?
IULIAN: Mult de tot, fapt pentru care am şi intenţii serioase.
COMISARUL: Bravo! Căsătoria este singura care are legătură
cu arestu’... cu celula arestului. Pentru că familia este, aşa
ştiu că se spunea odată, celula de bază a societăţii.
Societatea de oameni ca tine are nevoie! Mai puţin partea
cu biluţele... Că nu puteai şi tu să te ocupi cu restituiri de
păduri, de palate, de chestii adevărate... Astea-s la modă
acu’. Erai mare, dar aşa...
IULIAN: Dar v-am spus că nu mă ocup...
COMISARUL: Mi-ai spus tu ceva, dar eu tot nu cred. Păi şi dacă
ai intenţii serioase, nu vrei să ajungi mai repede acasă la
iubită?
IULIAN: Ba da!
COMISARUL: Ei, vezi, gând la gând. Vrăjitorul de lângă Oz este
soluţia! Îţi dau câteva foi de hârtie şi scrii exact ce trebuie.
Eu fac o minune şi... pe urmă se rezolvă de la sine...
IULIAN: Nu am ce declaraţii să fac! Sunt nevinovat.
COMISARUL: Aici nu mai suntem gând la gând. Povestea se
poate încheia nasol. Nasol, nasol... (Ciocănituri în uşă,
intră Vasile.)

Scena 4

Vasile, Comisarul, Iulian.

VASILE: Poftiţi, domnule comisar! Am luat o friptură şi o salată
de crudităţi!
COMISARUL: Noi, aici, îi spunem „curvităţi”... Sper că nu te
deranjează termenul?
IULIAN: Nu, domnule comisar.
COMISARUL: Bravo, Vasile! Te-ai descurcat! E pentru domnul
economist, sau ce-o fi făcut la ASE-ul ăla de unde nu mai
cade bila aia odată!...
VASILE: Care bilă, domnu’ comisar? Că parcă era vorba despre
biluţe?!
COMISARUL (amuzat): Băi, Vasile, tu... tu ai trecut vreodată
prin Piaţa Romană?
VASILE: Trecut, domnule comisar. Trecut, să moară mama!
COMISARUL: Păi, dacă trecut, nu văzut pe clădirea ASE un
mare biloi de piatră în vârf?!
VASILE: Nu văzut, domnule comisar. Eu, când merg pe stradă,
văzut pe unde mers, nu căscat ochii pe acoperişuri.
COMISARUL: Bine făcut, ca să nu te împiedici precum ca (sic!)
boul care eşti. Ei, se spune că biloiul ăla imens va cădea doar
atunci când din facultatea aia va ieşi prima absolventă virgină!
VASILE: Oau! Vă daţi seama, domnule comisar, câte victime ar
putea produce...
COMISARUL: Virgina?!
VASILE: Nu, domnule comisar, biloiul! Şi cine este vinovat?
Şeful cel mare al facultăţii, că n-a ancorat bine şandramaua,
ş-atunci, ta-na-na-naaa... îl vedem la noi, aici, în areeest!
COMISARUL: Ta-na-na-naaa... Te-ai tâmpit rău, Vasile!
VASILE: Tâmpit, dacă spuneţi dumneavoastră, domnule comi -
sar!? Poftiţi şi restul!
COMISARUL: Pune-l pe birou! Poţi să ieşi!
VASILE: Ieşit, să trăiţi! (Iese.)

Scena 5

Comisarul, Iulian.

COMISARUL (numără banii): Ei poftim, ce mult s-a ieftinit viaţa!
Guvernul Ponta lucrează pentru noi, domnu’ Iulian.
I-am dat 50 şi mi-a adus restul 49! Asta-i România adevă ra -
tă, domnule! Fără subordonaţi cinstiţi, ţara s-ar duce de râpă.
Aşa, acum să vedem ce avem noi aiiici... (Desface pachetul
pe care şi-l aşază în faţă.) Miroase bine-al dracului. (Adul me -
când, îi întinde bucata de friptură şi lui Iulian.) Are şi mirodenii,
are tot ce-i trebuie. (Se apucă şi înfulecă.)
Mmm... Bună! Bună de tot! Pe cuvânt.... Sper să fii mul ţumit de cum arată?
IULIAN: Sunt, domnule comisar.
COMISARUL: Mmm... un deliciu! Şi salata asta de „curvităţi”...
o nebunie! Ia miroase! (I-o trece cu viteză pe sub nas.)
Credeai că te mint?!
Iartă-mă, dar mi-era o foameee!... (Cu mâncarea în gură.)
E foarte... solicitant serviciul ăsta.... Ai... ai de-a face... cu fel şi
fel de delincvenţi... Stres, surmenaj...
Înfulecă şi plescăie, fixându-l, când şi când, cu privirea pe
Iulian.
COMISARUL: Bună, bună de tot! Heee... Ei, acum e altceva.
Parcă judecăm altfel... Mergea ş-o bere, dar suntem în
exerciţiul funcţiunii.
Deci, domnule Iulian, îţi menţii în continuare poziţia şi depoziţia?
IULIAN: Vă rog, domnule comisar, solicit dreptul de a da un
telefon pentru a-mi suna avocatul!
COMISARUL: I-auzi, tată, solicită dreptul... pot să ţi-l dau şi pe
stângul! Doare la fel de tare. Sunt ca precum (sic!) Hagi,
lo vesc cu ambele la fel de bine, dar mai ales cu stângu’!!!
Acum, este noapte, eu zic că nu este frumos să-l deranjăm
pe domnul avocat. Ar fi inuman. Şi ei, sunt stresaţi, surmenaţi,
ce-i drept pe bani mai mulţi decât noi. Pentru că au fraieri ca voi
care-i plătesc pentru toate „de jure” şi „de facto-urile” alea bălmăjite.
Nimic concret. Bla-bla-bla, numai ca să vă ia banii. L-ai
văzut pe marele avocat din Procesul ICA? Profesor universitar,
cărţi, tratate, alea-alea... I-a luat clientul lui 10 ani? I-a luat. Şi
nu este singurul. Iau sutele de mii de euro, legal, iar fraierii tot
intră la „mititica”.
Ce să vă fac? Nu mai bine recunoşti, mătăluţă, tot şi pentru
că ai colaborat cu anchetatorii, judecătorii îţi vor da o pedeapsă
mult diminuată. Poate iei şi cu suspendare. Liber... ca precum
(sic!) pasărea cerului.
IULIAN: Dar eu sunt nevinovat, domnule comisar! Vă jur!
COMISARUL: Treaba ta! Eu am încercat să fiu... să fiu înţe -
legător. Nu vrei să colaborezi, pa ş-un praz verde! D-ăla de
Caracal. Iei şapte-opt ani, acum, pe noul Cod penal, de nu-ţi
mai vezi nici spatele, nu numai iubita. Să nu spui că nu ţi-am spus!
(Scuipă într-o parte. Răstit.) Bă! În puii mei... Sunteţi toţi
nişte jigodii. Vorba lu’ Becali: „nişte hahalere”!
Hai, că m-ai plictisit.
Vasile! (Intră Vasile.)

Scena 6

Comisarul, Iulian, Vasile.

VASILE: Ordonaţi!
COMISARUL: Înapoi în celulă! Şi să nu-i mai daţi mâncare, a
mâncat destul aici. Ţi-a plăcut mâncarea, Iulian?
IULIAN: Da, domnule comisar!
COMISARUL: Să nu-i descuiaţi patul! A mâncat cam mult şi să
nu facă dracului vreo indigestie. Să se plimbe prin celulă
până dimineaţă.
VASILE: Am înţeles, domnule comisar!
COMISARUL: Aşa, Vasile, trebuie să avem grijă să nu avem
vreun proces la CEDO. Ai fost martor când a spus că i-a
plăcut mâncarea?
VASILE: Fost, să moară mama, domnule comisar!
COMISARUL: Ieşiţi! Vreau să trag un pui de somn până ies din tură.
VASILE: Odihnă plăcută, domnule comisar!
COMISARUL: Să fie, Vasile! Sper să n-apară vreo urgenţă! (Cei
doi ies pe la „grădină”, iar Comisarul pe la „curte”.)

Scena 7

Comisarul, Iulian, Vasile.

După 24 de ore. În acelaşi birou, Comisarul, pe scaun, stă
de vorbă cu Iulian în picioare.

COMISARUL: Dar luaţi loc, domnu’ Iulian!
IULIAN (cu ochelari): Prefer să rămân în picioare.
COMISARUL: Cum doreşte domnia voastră! Am înţeles că aţi
fost vizitat de către avocat... Foarte bine, este dreptul
domniei voastre! Am văzut că v-a adus şi o pereche de
ochelari... Poate, acum, o să vedeţi lucrurile într-o altă
lumină. Poate că din cauza aceasta nu aţi vrut să scrieţi
nimic! Poate! Ce dioptrii purtaţi?
IULIAN: 1,50 cu plus.
COMISARUL: A, de la citit. De la atâta carte. Vedeţi, nici multă
carte nu este bună. Strică. Mai ales alea cu scrisul mic şi
sute de pagini!
Dar luaţi loc! Insist! (Iulian se aşază.) Mulţumesc frumos
că mi-aţi ascultat sfatul! Vedeţi că ne putem înţelege!?
Şi... domnul avocat, ceee... a mai spus, ce mai face?
IULIAN: Va depune o contestaţie pentru a fi cercetat în libertate.
COMISARUL: Libertate! Ce cuvânt sublim! Libertate! Câte
generaţii s-au jertfit pentru ca noi, astăzi, să beneficiem de
acest lucru. Libertate! Vă daţi seama, sclavii, oamenii ăia
fie negri, fie de orice altă culoare, cât au pătimit săracii!
Ce vremuri de căcat! Aoleuuu... Iertaţi-mi expresia!
Săracii... erau torturaţi şi batjocoriţi! Incredibil!
Dar acum, avem o sumă de libertăţi: libertatea de expri -
mare... Păi, ce, nu v-am lăsat eu să vă exprimaţi! V-am lăsat! Şi
chiar vă ascult cu maximă plăcere. Poate şi scrieţi câte ceva... Pe
urmă mai avem libertatea de conştiinţă, p-asta nu poate să vi-o ia
nimeni. Este ceva lăuntric.
Vedeţi, domnu’ economist, că nici noi nu suntem proşti?!
Aţi auzit ce exprimare plastică am avut?!
Aşa, pe urmă, mai avem libertatea de a alege stilul de viaţă!
Păi, ce, vă spun eu dumneavoastră ce şi cum?! Nu, eu doar vă
suges tionez că ar fi bine să colaboraţi, tocmai pentru a vă trăi
stilul de viaţă pe care precum (sic!) vi l-aţi ales. Hai că sunt filosof,
frate! Dacă m-ar auzi „Paitapievici” ăla sau Cărtărescu, care a
scris o mie de cărţi şi tot n-a luat Nobelul... La ce i-o trebui... nu ştiu!?
Aşa! Şi mai este şi libertatea de asociere liber consimţită.
Ni s-a predat la şcoală. Mă duce mintea! Dar ca să vă asociaţi cu
elemente infracţionale asta nu mai este ok! Trebuie să căscaţi
bine ochii, căci altfel beliţi... au, era să-i spun pe nume, dar poate
că dumneata ai penis!? E... altceva!
Libertatea! Heee... O adevărată delicatesă. Dar nu-i mai
simţiţi gustul, ne-am născut cu ea şi numai atunci când ajungem
în situaţii extreme, recte ca precum (sic!) acum, atunci ne dăm seama
ce am pierdut.
Dar dumneata, băiat citit, cu Master, vorba aia, scrii ce
trebuie şi poate că o să ai parte de libertate!
IULIAN: Domnule comisar, dacă îmi permiteţi...
COMISARUL: Uite, ai toată libertatea!
IULIAN: Vă mulţumesc! Nu am ce declaraţii să fac! Cred că
m-am nimerit în locul nepotrivit, atâta tot! V-am spus, îmi
aşteptam iubita să mergem la ai ei. Eram acolo pentru că
mai devreme m-am întâlnit şi cu un coleg de facultate
căruia i-am dat nişte cursuri... Atâta tot.
COMISARUL (se ridică şi se plimbă în jurul lui Iulian): „Atâta
tot”. Domnule, dacă vă deranjez cu insistenţa mea, vă rog
să mă scuzaţi, este defect profesional. Nu fac altceva decât
să-mi fac datoria! Eu respect legile şi uniforma statului. (Se
apleacă asupra lui Iulian cu o mână pe spătarul sca unului.)
Mă înţelegeţi şi pe mine!? Am familie, am credite, băiatul
vrea să meargă la studii în străinătate, fata poate c-o vrea să se
mărite... Astea costă. Uite, vedeţi ce greu îmi este şi mie?
E aproape miezul nopţii, iar eu stau treaz şi dialoghez calm
cu domnia voastră... (Se ridică şi trage un şut puternic unuia
dintre picioarele scaunului, fapt ce-l determină pe Iulian să se
întindă pe jos.)
Vai, mă iertaţi! Scaunul... Vechi, nu sunt fonduri... Tot de
la democraţii ăia din Congo! Să vă ajut! (Îl ia de o mână, îl ridică
pe jumătate după care îi dă drumul să cadă la loc.)
Mi-e greu şi mie, am probleme cu spatele. L 4 – L 5.
Coloana. Ce vrei, domnule, nu mai am 28 de ani ca dumneata!?
(Iulian se ridică şi rămâne în picioare.)
S-a rupt scaunul... Mda, dacă aş fi fost rău intenţionat, dar
nu sunt, aş putea să declar că ai vrut să-mi dai în cap cu scaunul,
m-am ferit şi mi-ai produs o mică zgârietură... Uite, chiar aici,
pe gât! (Se zgârâie cu unghia.) Au, mi-a dat şi sângele. Ai fost
destul de agresiv. Cred că dacă nu mă feream îm spărgeai capul...
(Impacientat.) Vasile! Vasile, Vino repede!

Scena 8

Comisarul, Iulian, Vasile.

Vasile intră în fugă.

VASILE: Ordonaţi, domnule comisar! S-a întâmplat ceva?
COMISARUL: Uite, măi, Vasile, tu vrei să fii om cu ei, iar ei se
dau la tine. A vrut să-mi dea cu scaunul în cap, dacă nu mă
feream putea să mă şi omoare... Uite, semnul, aici, pe gât!
VASILE: Aşa, mă?! Păi, cine, pizda mă-tii, te crezi tu, băi amă -
râtule, să te dai la domnu’ comisar?! Mai iei trei ani peste
pedeapsa cu drogurile! (Îi trage un şut în fund şi îi pune cătuşele.)
Lăsaţi dom’ comisar, că avem noi grijă!
COMISARUL: Cu blândeţe, să nu avem probleme la CEDO, la
UE... Să nu ne trezim naibii cu madam Merkel p-aici!
VASILE: Doamne fereşte, domnu’ comisar, c-aia vine cu Putin!
COMISARUL: Să stea la ei acolo! Băi, dar ce mă doare!... (Lui
Iulian.) Mă gândesc să depun plângere pentru agresiune,
martor mi-este Vasile... dar mă mai gândesc. De dumneata depinde.
Să nu-i laşi patul descuiat, Vasile. Poziţia bipedă ajută.
Ieşiţi!
VASILE: Să trăiţi! (Cei doi ies.)
COMISARUL: Am eu grijă... Heee...

Scena 9

Comisarul.

Sună „mobilul”.

COMISARUL: Poftim? Avocat şi mai cum?! Avocatul doamnei
Iuliana Melinte? La ce echipă joacă Iuliana asta?!Aţi gre -
şit numărul, domnule! Nu cunosc nicio doamnă Iuliana
Melinte! Sau domn, sau ce-o fi! Haide, pa! (Închide şi aru n -
că telefonul pe birou.)
I-auzi brâul trece râul!... De unde dracului are numărul
meu?! A, de la poartă, e afişat acolo, pentru audienţe.
Avocaţii ăştia... mi-e silă de ei. Se bagă, frate, în sufletul
omului... s-or crede zei-Dumnezei!
Bine, sunt mulţi care au lucrat în poliţie, care s-au pen -
sionat sau au ieşit pentru alte dandanele... Dandanele?! Cred că
mai corect ar fi Dardanele! Mă rog, foşti colegi de-ai mei, dar tot
nu pot să-i sufăr!
(Cu picioarele pe birou.) Nu mă ia somnul şi pace!
Domnule, ce-mi face mie „nea caisă” ăsta!? Şi ce dacă este la
Master! Fi-r-ar al dracului, adică mă face pe mine un puşti
găozar!?
(Tare.) Vasile! (Se deschide uşa.)

Scena 10

Comisarul, Vasile.

VASILE: Ordonaţi, şefu’!
COMISARUL: Vasile, mă, ce dracului, am ajuns noi, Poliţia
Română, să nu mai fim ascultaţi de delincvenţi? Să nu se
mai teamă de noi, să... să...
VASILE: E grav, domnu’ comisar, să moară mama!
COMISARUL: Ce face arestatul Iulian Melinte?
VASILE: Se plimbă prin celulă, domnu’ comisar!
COMISARUL: Dar ce-şi închipuie ăsta, Vasile, că a ieşit la pro -
menadă în parc?! Prin Cişmigiu! Pfuuu... Deplâng profund
situaţia în care am ajuns! Ce vremuri... înainte de ’89...
Ce eram noi, Vasile, înainte de simulacrul ăla de revoluţie?
VASILE: Un fel de miniştri, dom’ comisar! (Printre dinţi.) Nu
crâcnea unu’ în faţa noastră!
COMISARUL: Aşa e, mă! Ce vremuri! Tremurau toţi doar când
ridicam din sprâncene.
VASILE: Şi cum îi mai ardeam cu pulanu’...
COMISARUL: Sau îi puneam la „rotisor”.
VASILE: Sau cu sacul de nisip la bicepşi şi la delto... deca to...lotoizii ăia.
COMISARUL: Aia era poliţie, nu ce facem noi astăzi! Zici că
suntem educatoare de domnişoare la pension. Şi cât am
iubit meseria asta! În ce hal am ajuns, Vasileee... Să ne rugăm
de ei! Ai văzut, se dau la noi, să mă bată cu scaunul...
VASILE: Lăsaţi, că şi-a luat-o. Şi nici mâncare nu i-am mai dat.
De două zile n-a mâncat nimic.
COMISARUL: Săracu’, o fi înfometat. Adu-l la mine!
VASILE: Am înţeles, să trăiţi! (Iese.)
COMISARUL: Ce vremuri! (Revine Vasile cu Iulian care are un
ochi vânăt.)
I-ai cătuşele! Eşti liber, Vasile!
VASILE: Sunt, să trăiţi! (Iese.)

Scena 11

Comisarul, Iulian.

Comisarul se îndreaptă spre Iulian, îl îmbrăţişează, după care se aşază la birou.

COMISARUL: Am auzit ce vi s-a întâmplat. Îmi pare nespus de
rău! Le-am dat avertisment şi le-am redus salariile cu 10%
pe trei luni. Să-i învăţ minte. Păi, se poate să se poarte în
halul ăsta cu cetăţenii patriei noastre?! Şi vânătaia aia la
ochi... Of! Probabil că aţi alunecat pe scări şi v-aţi lovit în
tocul de la ochelari!? Se mai întâmplă!
Dar luaţi loc, domnu’ Iulian!
IULIAN: Lăsaţi!
COMISARUL: Dar nu arăţi bine deloc! Pe cuvântul meu de nu-mi
pare rău! Oameni suntem ce dracu’!
Domnu’ Iulian, dacă declarai exact ce trebuia nu mai arătai
în halul ăsta! Acum, eram prieteni! Poate ieşeam şi la o bere, ca
băieţii... În Centrul Vechi.
IULIAN: Niciodată cu dumneavoastră!
COMISARUL: Ştii cum spun belgienii (ad litteram): „Never say never”!
IULIAN: Englezii.
COMISARUL: Tot aia! Deci, nu aveai biluţe?
IULIAN: Nu!
COMISARUL: Dar poate că le-ai aruncat!? Ţi-ai pierdut capul
şi le-ai aruncat la canal sau le-ai pus într-un ghiveci de
flori... Nu ţi-e milă de planta aia?!
IULIAN: Domnule comisar, nici nu consum şi nici nu distribui
biluţe din acelea despre care vorbiţi dumneavoastră. Nici
nu le-am văzut vreodată!
COMISARUL: Drept să-ţi spun, nici eu nu ştiu cum arată. Dar
colegii mei ştiu şi îţi pot găsi câteva prin buzunare. Depinde
de dumneata câte: pentru două-trei, poţi lua cu suspendare,
pentru că se va considera consum propriu. Dar dacă îţi vor
plan ta vreo 40-50, că au de unde, atunci... Atunci, ai rupt-o-n
două! Sau chiar în mai multe. Ne mai întâlnim peste
opt-nouă ani! Nu-i păcat de tinereţea dumitale, de Masterul
ăla! Zău aşa, de ce te încăpăţânezi? Ce-i aşa de greu?
Uite, aici ai tot ce-ţi trebuie: hârtie, pix...
Au, dar dumitale ţi-e foame, am uitat! Aveam un pachet de
biscuiţi... (Se ridică, iese şi revine.) Uite-l, sunt cu cacao. Ia! (Îi
întinde pachetul, dar când să i-l dea i-l aruncă în pe jos.)
Scuze! Mi-a scăpat. Adună-i imediat!
IULIAN (se apleacă şi îi adună): Poftiţi, nu mănânc! (Pune
pachetul pe birou. Comisarul îl împinge din nou pe jos.)
COMISARUL: Lasă-l acolo! Ş-aşa era de vreo şase luni prin
dulap. Plus gândacii care l-au călărit... Ai auzit, domnule,
ce chestie?! Cică dacă îi rupi capul unui gândac din-ăsta,
de bucătărie, moare abia după şapte zile... Şi moare de
foame, domnule, nu căăă... De foame, înţelegi? Inaniţie!
E ceva... extraordinar!
Da’ şi dumneata, eşti încăpăţânat rău... De ce închizi ochii
şi te clatini? Ţi-e rău cumva?
IULIAN: N-am mâncat de aproape trei zile şi tot de-atâtea nopţi
n-am dormit.
COMISARUL: Nu ştiu ce am de la un timp, nici mie nu prea îmi
mai vine somnul...
Dar stai aşa! (Iese şi revine cu o cutie de şah.) Ăsta-i
antidotul! O partidă de şah. Păi ce credeai domnu’ Iulian că şahul
este numai apanajul oamenilor cu Master?! Neee...
IULIAN: Dacă îmi permiteţi...
COMISARUL: Îţi permit numai dacă faci o partidă cu mine. Stai
jos! (Iulian se aşază.) Zi!
IULIAN: După partida de şah mă lăsaţi să dorm? Măcar o oră,
vă rog!
COMISARUL: Dacă vei câştiga, îţi promit că te voi lăsa să dormi
24 de ore, până intru din nou în tură.
IULIAN: Vă mulţumesc!
COMISARUL: Eu joc cu albele, ai ceva împotrivă? (Aranjează
piesele pe tabla de şah.)
IULIAN: Nu, domnule comisar! Şi, dacă îmi permiteţi, eu am să
joc cu negrele!
COMISARUL: Îţi permit! Atunci, eu mut primul... Gata!
A, am uitat, m-a sunat avocatul dumitale... dar cred c-a
greşit numărul!...
IULIAN: Nu, n-a greşit! Vă căuta să vă transmită ceva foarte
important.
COMISARUL: Băi! Băi, fii atent! Pentru mine importante sunt
doar familia şi jobul! În rest, mă doare-n cur de ce zice sau
face ăla sau ălălalt. Bă, aici, eu fac legea! Legea sunt eu,
iar eu este legea în persoană! Ce dracu’, mă?!
IULIAN: Era bine să-l fi ascultat...
COMISARUL: Băi, sulică, îmi spui tu mie ce să fac?!
IULIAN: Nu-mi permit, dar aşa m-a rugat să vă transmit!
COMISARUL: Poate îl încalţă ai mei şi pe el! Acum eu mut...
Pionul ăsta merge aici.
IULIAN (se gândeşte cam mult): Mda...
COMISARUL: Păi, „mda”, dar nu muţi?
IULIAN: Mut, mut... (Nu mută.)
COMISARUL: Muţi, muţi, dar nu muţi! Îţi baţi joc de mine, tembelule?
IULIAN: Domnule comisar, vă numiţi Meleancă? Victor Meleancă?
COMISARUL: Ce vrei să spui? Nu-ţi place cum sună... Meleancă?
Îţi baţi joc de numele meu?
IULIAN: Nu-mi permit, domnule comisar... dar cunosc pe cineva
cu numele ăsta, Melenacă şi...
COMISARUL: Suntem destui, băi pulifrici. Ştii cum se spune:
mulţi câini cu coada scurtă. Mută! (Iulian ezită.) Mută, că
te las nedormit trei luni!
IULIAN: Mut, mut! Tura, aici.
COMISARUL: Aha! Tura... Tura mă-tii! Vrei să mă închizi, ai!?
Uite că mut nebunul. Te-am încolţit, acum, să te văd!?
Şahul este jocul suprem al minţii.
În mintea ta, acolo, undeva într-un folder, nu este nimic
care să-ţi spună să recunoşti cinstit că faci trafic cu droguri!?
Recunoşti şi te uşurezi... Aşa cum a recunoscut Turcescu! Deşi...
Ori oi fi şi tu unul acoperit. Da, după ochi se vede că eşti...
Daaa... Eşti un mare căcat acoperit.
IULIAN: Am mutat.
COMISARUL: Ă? Ai mutat... şi ce dacă! Bă, uite... crezi că eu
nu am sentimente, nu sunt şi eu om?! Crezi că eu nu sufăr
sau nu plâng când am câte o nefericire... Ba da! Sunt om,
Iuliane! Cu bune şi cu rele, dar speram ca şi în tine să gă -
sesc acel om adevărat. Un om care îşi eliberează conşti in ţa...
IULIAN: Am conştiinţa curată.
COMISARUL: Şi eu am slăbiciuni... Dă-mi mâna! (Iulian ezită.)
Uite, linia vieţii este continuă, se termină sus, dar la un
moment dat ai o cumpănă... Da, da! Naşpa!
Spuneai că iubeşti, Iuliane. (Îi lasă mâna.) Un sentiment
aşa de frumos! Dragostea! Dragostea şi libertatea! Tânjim de
milenii după ele... (Îl mângâie pe cap.) Eşti ca fiul meu... Ai fi
putut fi, desigur prin abstracţie, chiar ginerele meu, deşi... n-o cred
chiar aşa de proastă pe fii-mea... Spun asta, doar, ca precum (sic!)
un exerciţiu de logică...
Mamă, ce mi-a ieşit fraza asta! Mă minunez eu de mine însumi... pe mine!
Reiau!
În fond, ce-i viaţa, Iuliane?
IULIAN: ?!
COMISARUL: Nici nu te naşti bine şi te trezeşti în vâltoarea
vieţii. Acolo unde crezi că tu deţii hăţurile. Direcţia. Dar
nu-i aşa. Totdeauna, alţii hotărăsc pentru tine.
În fond, cine eşti tu? Te-oi fi crezând vreun Monte Cristo!
(Înveselit.) P-asta am reuşit s-o termin!
IULIAN: Edmond Dantes...
COMISARUL: Edmond... Nu-l ştiu p-ăsta, că nu l-am avut în arest.
Iuliane, viaţa este scurtă, măi băiatule, haide, fii gentil cu
tine însuţi!... E greu s-o ţii în tine, scapă de această apăsare...
Recunoaşte că te ocupi cu drogurile! Ce-ţi este atât de greu? Te eli -
berezi şi ne eliberezi şi pe noi. Ne dăm mâna, poate devenim chiar
prieteni şi faci şi un gest pentru justiţie. Le este greu şi lor să ca -
ute prin miile de interceptări, se consumă timp, se cheltuie bani...
Iubeşti România, nu? Pentru ea s-o faci, mă! Să fii patriot.
Naţionalist. Să demonstrezi că ai valoare umană, mă!
Iulian, iartă-mă pentru ieşirile mele! Au fost sub imperiul
nervilor... Ştii, când ai atâtea pe cap, când de tine depinde soarta
acestei ţării.
Ca unui fiu, mă adresez ţie, Iulian, ce te costă să fii bărbat?
Chiar dacă acest lucru implică anumite consecinţe...
IULIAN: Mutaţi?
COMISARUL: Mut, mă, mut. Mut când vreau eu. Dar tu ai auzit
ce ţi-am spus?
IULIAN: V-am ascultat cu cea mai mare atenţie, domnule
comisar. Iubesc România şi, da, sunt patriot. Şi nu unul în
spatele vorbelor... dar nu am nimic de ascuns. Nimic de
declarat în sensul celor dorite de dumneavoastră sau de
către colegii dumneavoastră.
COMISARUL: Nu vrei să fii înţelegător deloc. Viaţa este scurtă,
Iulian, ca mâine te trezeşti că ai vârsta mea şi... Şi constaţi
că ai trecut prin viaţă ca precum (sic!) raţa prin apa de ploaie,
fără să te uzi la... Fără să laşi nici o urmă. Fără să laşi o
dâră, marcă înregistrată... Să construieşti o casă, eventual
un viloi, să sădeşti un pom, să faci un copil... eventual să
scrii o carte, să laşi ceva de preţ în urmă! Greşesc, Iuliane, tată?
IULIAN: Nu greşiţi, domnule comisar!
COMISARUL: Păi, vezi?! E greu, Iuliane, atunci când ai con şti in -
ţa încărcată...
IULIAN: Vă declar pentru a suta oară: nu am nimic pe conştiinţă.
Sunt curat ca lacrima.
COMISARUL: Bă, tu oi fi Iisus Cristos şi noi nu ne-am dat
seama!? (Se închină.) Maica Precistă!
Şi începusem să te simpatizez... (Îl ia de ureche şi îl trage
cu putere.) Bă, voi nu înţelegeţi decât dacă sunteţi bătuţi şi schin -
giuiţi! Doar de frică mai ştiţi?
IULIAN: Mă doare, domnule comisar!
COMISARUL: Şi pe mine mă doare. Chiar mai mult decât pe
tine. Mă doare că nu-ţi vrei binele! Idiotule! (Îl împinge cu
putere cu palma. Iulian cade de pe scaun.)
Ei, hai, că abia te-am mângâiat. Ridică-te şi reiaţi locul.
IULIAN (se ridică cu greu, se aşază): Mutaţi, domnule comisar!
COMISARUL: Fi-r-ai al dracului! Îmi comanzi tu mie, mă?!
Băi, uită-te în ochii mei! Aşa! Priveşte atent! (Se apropie
de faţa lui Iulian.) Acolo o să vezi bunătatea din sufletul meu.
Eu, doar în aparenţă sunt rău. Trebuie să par dur... Comisar, ce
vrei?! (Încearcă să profite de neatenţia lui Iulian şi mută o piesă,
crezând că nu va fi văzut. Iulian zâmbeşte ca pentru sine.)
Asta e! (Revenind la joc.) Deci, acum trebuie să mut eu!
IULIAN: Vă rog, domnule comisar! Cu albele...
COMISARUL: Cu albele, cu albele... Nebunul la G6. Aha!
IULIAN: Deci, vă numiţi Meleancă?!
COMISARUL: Coiule, aici eu sunt şefu’! Înţelegi? Ce dracului
ai? Jucăm şah sau facem teste de onomastică?!
IULIAN: Victor Meleancă!
COMISARUL (îl scuipă): Te-ai tâmpit de tot. O fi de la drogurile
alea! Vezi că-l chem pe Vasile şi iar nu mai dormi 24 de
ore! Meleancă, da. Şi ce?
IULIAN: Îmi pare rău, dar nu regret pentru ceea ce vi se va întâmpla!
COMISARUL (aruncă tabla de şah şi dă masa peste cap): Mie
mi se va întâmpla ceva şi eu nu ştiu?! Hai c-ai fost tare! Băi,
sulică, cine te crezi tu, ai? Ce-i tupeul ăsta ca precum (sic!)
de borfaş pe tine?! Cine, mă-ta, eşti tu? Vezi că ţi-o iei de
nu te vezi! Căcat cu moţ. Ce să mi se întâmple mie?!
IULIAN: Nu ştiu ce legi sau regulamente de ordine interioară vă
conferă dreptul de a-mi vorbi aşa?!
COMISARUL: Băi, tot nu te linişteşti?! Ai pierdut partida de şah.
Mai aveam un pic şi-ţi luam regina. Te făceam şah mat în
următoarele două mutări.
IULIAN: După ce aţi profitat de neatenţia mea şi aţi făcut două
mutări în loc de una.
COMISARUL (îi trage o palmă peste cap): Idiotule. Păi, crezi
că eu mă cobor la nivelul tău, mă! Crezi că eu fac chestii
din astea?! Fi-r-ai al dracului de papiţoi! Ratatule! Eşti un
ratat, ca toţi tinerii ăştia care o ardeţi prin Centrul Vechi!
(Enervat peste măsură.) Vasile! (Intră Vasile.) Ia-l şi să nu-l
mai văd! Du-l dracului! (Vasile îi pune cătuşele şi iese.)

Scena 12

Comisarul, Vasile, Iulian.

După câteva clipe.

COMISARUL (tare): Vasile! (Reintră Vasile cu Iulian.) Lasă-l!
M-am calmat.
VASILE: Am înţeles, domnule comisar. Să-i desfac cătuşele?
COMISARUL: Da, ar fi inuman. N-ar fi corect. În fond, ce este
Iulian Melinte, Vasile?
VASILE: Un căcănar de doi bani, domnule comisar.
COMISARUL: Nu, Vasile! Domnul Iulian este un om ca noi toţi.
Ca tine, ca mine, ca prim-ministrul sau ca preşedintele ţării...
VASILE: Sau ca Obama!
COMISARUL: Numă’ că ăsta, al nostru, s-a înnegrit de foame
şi de la tocul de ochelari. Vasile, domnu’ Iulian, în mo -
mentul de faţă, se află într-o perioadă nefastă a vieţii sale...
VASILE: Nefastă rău, să moară mama, domnule comisar!
COMISARUL: Nefastă, da! Şi las-o pe mă-ta în viaţă!
VASILE: Vă mulţumesc, domnule comisar... Că are şi ea o vârstă.
COMISARUL: A greşit şi nu-şi dă seama, dar noi nu-l putem obli -
ga să spună ce n-a făcut. Nu-i aşa, domnu’ Iulian?
IULIAN: Cum spuneţi dumneavoastră, domnule comisar.
COMISARUL: Vasile, eşti liber! Lasă-l aici!
VASILE: Să trăiţi, domnule comisar! (Iese.)
COMISARUL: Am eu grijă! Am, că sunt ditamai comisarul!

Scena 13

Comisarul, Iulian.

COMISARUL: Doar noi doi... Auzi? Auzi liniştea?! Este liniştea
dinaintea furtunii, Iulian! Auzi?
IULIAN: Aud, domnule comisar. Mai mult cu dreapta, că stânga
mă doare de la...
COMISARUL: O fi de la vreme!? Trebuie să consulţi un ORL-ist!
Nu ştiu cum să-ţi spun, dar am o senzaţie... o senzaţie
stranie de când te-am cunoscut. Parcă am Sindromul ăla...
Helsinki, dar, cumva, pe invers. De data asta poliţia s-a
ataşat de hoţ. Recunosc: mi-ai devenit simpatic. Îmi place
că poşenia asta a dumitale. Asta denotă personalitate. Astăzi,
o întâlnim din ce în ce mai rar.
La facultatea de drept, chiar dacă am făcut-o la fără
frecvenţă, era special pentru cadrele MI, am învăţat destule, că
mi-a plăcut. Mi-am ridicat nivelul, standardul.
Am pornit de jos, mă! Am făcut mai întâi şcoala profesională:
am fost strungar la o întreprindere din Bârlad, apoi,
am făcut liceul la seral, se făceau cinci ani pe-atunci... Apoi am
fost selectat pentru Şcoala de Ofiţeri de la Sibiu...
Ce vreau să spun cu astea?! Spun că ştiu ce este viaţa. Nu
m-am născut în puf, Iulian, aşa cum poate că nici tu nu te-ai
născut. Numai că înainte de aşa-zisa revoluţie lucrurile aveau un
rost. Ştiam ce ne aşteaptă. Terminai şcoala profesională sau liceul,
statul te angaja, nu te lăsa pe drumuri... Sindicatu’, dacă împin -
geai şi tu ceva, îţi dădea casă, iar dacă erai harnic, făceai şi un
îm prumut la CAR şi îţi luai televizor color şi Dacie... Verde,
even tual, aşa cum am avut şi eu!
Gagicuţe, concedii la mare... Acum, câţi mai pot să se iasă
la restaurant sau să meargă la mare? Oha! Eu nu regret timpurile
alea, că mie ş-acum îmi este bine, dar spun că lucrurile aveau o
noimă. Bine, era comunismul ăla idiot, noi îl păcăleam pe el, el ne
păcalea pe noi... Nu putea să mai ţină mult... Înţelegi ce vreau să zic?
IULIAN: Da, domnule comisar!
COMISARUL: Mă bucur să aud asta. Vezi, m-am deschis în faţa
ta. Tu de ce nu poţi să faci asta?!
Aoleu, dar m-am luat cu vorba şi am uitat... Un subordonat
mi-a dăruit un „viziki”... (Scoate din sertarul biroului o pungă
de plastic din care extrage o sticlă.) De la mama lui. Vezi, că am
făcut acordul corect? Căci vorbeam despre „viziki”. Dacă
spuneam sticla, o acordam cu mama ei! Corect? O acordam...
Maaama ei!
IULIAN: Corect, domnule comisar!
COMISARUL: Iar te clatini. Te înţeleg! Şi nemâncat, şi
nedormit... Este aproape incredibil ce se întâmplă. Dar
cheia este la dumneata. Doar o vorbă şi, pac, ai scăpat.
(Scoate două păhărele.)
Uite, aş vrea să marcăm într-un fel această întâlnire a
noastră. Un whiskey vechi de zece ani, cred că nu mă refuzi!?
IULIAN: Domnule comisar, eu nu beau!
COMISARUL (turnând în cele două pahare): Ei, hai, te rog
frumos, nu-i elegant să mă refuzi!
IULIAN: Cu tot respectul, domnule comisar, dar nu beau!
COMISARUL: Domnu’ Iulian, mata nu înţelegi că nu pot să mă
cinstesc singur?! Nu alunecă, ce dracu’! Hai, te rog mult
de tot, măcar un păhărel!
IULIAN: Nu pot, domnule comisar, sunt abstinent.
COMISARUL: Aoleu... eşti abstinent?! Traficant de droguri
abstinent... Oau! Ce-or să mai râdă colegii mei când le-oi
povesti! Aşa o minciună gogonată... Să-mi bag piciorul
dacă am mai auzit! Eşti demenţial, „man”! Aşa vorbiţi voi,
cu „man”, nu? Ca negrii ăia din Bronx. „Wat’s up, man!”
Şmecheri, domnule. Hollywood, Bollywood...
(Se ridică, cu paharul în mână.) Este al dumitale.
IULIAN: Vă rog, domnule comisar!
COMISARUL (îi prinde bărbia şi îi propteşte paharul de buze):
Bea că te pocnesc! Păi, măi pulifrici, tu te joci cu mine?
Este un ordin! Bea! (Iulian se opune cu vehemenţă.) Bea
că te plesnesc! (Îi deschide gura cu forţă şi i-l toarnă tot pe gât.)
Aşa! Acum este rândul meu! Noroc! Heaaa... (Se şterge la gură.) Bun rău!
Vezi că n-a fost greu? În toate este un început. Hai, că mai merge unul!
IULIAN: Domnule comisar, vă... vă implor!
COMISARUL (umple paharele): Mi s-a deschis apetitul, ce vrei?
Bei sau te plesnesc?
IULIAN: Domnule comisar, vă rog! Dacă vreţi, vă cad în genunchi!
COMISARUL: În genunchi eşti de când ai intrat aici. Mai ai un
pic şi vei primi un număr... vei fi un neica-nimeni.
(Se răsteşte.) Ia şi bea... Că dacă nu ţi-l bag pe cur! Şi
ustură. (Iulian, cu mâinile tremurânde, duce paharul la gură.)
Alo! Alo, păi ce faci? Te pupi cu ăla? Băi, ciocoflendere,
aşa spune Florin Piersic, simpatic actor şi o minte fantastică...
Băi, ciocoflendere, bea că ţi-l bag cu tot cu pahar pe gât! (Iulian
goleşte treptat conţinutul.)
Ei, acum nu te simţi mai bine?
IULIAN: Mă simt rău, domnule comisar. Mă doare stomacul!
COMISARUL: Asta-i bine. Dacă-l simţi înseamnă că eşti în
viaţă. Şi, chiar mai mult decât atât, ai onoarea de a fi
contemporan cu mine.
Hai să mai bem unul! (Umple paharele.) Cui pe cui se scoate! Ia-l!
IULIAN: Domnu’ comisar...
COMISARUL: Haideţi, domnu’ Melinte! Pentru mine! Pentru
prietenia noastră frumoasă!
IULIAN: Mă doare capul, domnule comisar. Se mişcă totul în
jurul meu... (Aproape să cadă de pe scaun. Comisarul îl
prinde şi repoziţionează.)
COMISARUL: Ăsta este ultimul, îţi promit! Iar când un
miliţian... pardon, un poliţist îţi promite... Îţi promite, că nu e greu!
IULIAN: Ultimul. (Ia paharul şi, cu greu, îl goleşte.)
COMISARUL: Eşti un bărbat adevărat... (Îşi goleşte paharul.)
Bun rău de tot! Te face să mai uiţi de grijile vieţii. Îţi
amorţeşte simţirile. Devii mai comunicativ... In vino
veritas... Bine, noi am dat-o pe „uischeanu”.
Şi zi, cu cât se mai vinde biloiul? Nu... Nu biloiul ăla de la
ASE. Biluţaaa... Biluţa, ce preţ mai are pe piaţă?
IULIAN: Domnule comisar... Eu....
COMISARUL: Tu, aşa...
IULIAN: Eu m-am... m-am îmbătat.
COMISARUL: Nici nu era greu. Şi eu sunt p-aproape. Dar
răspunsul aşteptat era altul... (Îşi mai toarnă un pahar.)
IULIAN: Eu... Eu nu mai vreau să beau!
COMISARUL: Nici nu-ţi mai dau. Stric orzul pe gâşte...
(Dă paharul peste cap.)
Deci, nu te ocupi cu droguri?
IULIAN (vobeşte din ce în ce mai greu): Nnnu... Nu mă ocup
cu... droguri.
COMISARUL: Noi le mai spunem şi „droage”, la mişto. Iuliane,
ce să spun? Nu te ocupi, nu te ocupi. Dar nu ştii pe cineva
care face chestia asta? Ne... ne dai un pont şi te ajutăm.
O mână spală de jeg pe alta!
IULIAN: De... jeg?!
COMISARUL: De ce vrei tu!
IULIAN: Se mişcă biroul, lumina se face albastră...
COMISARUL: Albastră?! A fost cutremur în Vrancea. A anunţat
acum la teve, în direct şi în reluare. Ăla din reluare a fost
cel mai mare. (Ia sticla de whiskey, o priveşte îndelung.)
40 de grade.
IULIAN: 40 de gra... de grrrade?! Trebuie să fffugim, domnu’
şef! Să ne ascundem!
COMISARUL: Ne ascundem numai atunci când avem ceva de...
de ascuns. Na, că m-am repetat şi nu este bine pentru topica
frazei. Mamă, ce mi-a ieşit!? Iar am fost deştept.
Pataipievici (sic!) gol, să moară doi vecini de-ai mei! (Go -
leşte paharul.) Pataipievici!
IULIAN: Mi-e somn... Pot să mă... să mă întind aici?
COMISARUL: Drepţi! Cum îţi permiţi... Domnule... Na, că i-am
uitat numele! Melinda? Melinda, da!
IULIAN: Me... Melinte, domnu’... (Iulian se ridică cu greu, se
mişcă în toate direcţiile.)
COMISARUL: Băi, a lu’ Melinte... Băi, eu, de fapt, cred că mă
urăşti... mă urăşti de moarte. Dar cu tot uischeanu băut, tot
nu eşti bărbat... Nu ai curaj să mă loveşti. Nu ai curaj, mă.
Hai, vino şi dă-mi o palmă! Să mor io... am zis! Să mor io
dacă îţi fac ceva! Bine, de fapt, tu îmi dai o palmă, după care este
rândul meu... Este un fel de ruletă rusească, dar fără gloanţe. Ai
sânge în instalaţie, mi-o tragi. Nu ai, ţi-o trag eu.
IULIAN: Domnu’ comi... nu... nu-mi permit. Nu pot să... nu se
poate. Nuuu...
COMISARUL: Uite, îţi iau eu ochelarii, să nu se spargă, îi punem
pe birou şi ne-o tragem ca precum (sic!) chiorii... Era un banc.
(Îi întinde obrazul.) Hai, loveşte-mă!
IULIAN: Nuuu!...
COMISARUL: Mă urăşti! Te-am ţinut nemâncat, nedormit, te-am
lovit... ce motive mai ale dracului decât astea?! Pe bune!
Sunt ca precum (sic!) duşmanul tău de moarte... Loveşte-mă,
te implor!
IULIAN: Domnule... nu pot! (Comisarul îi trage o palmă, Iulian
cade în genunchi.)
COMISARUL: Ce dracu’, mă? Aia nici n-a fost palmă... Te-ai mo -
leşit de tot. Eşti ca precum (sic!) fotbalistul român... Acum,
e rândul tău!
IULIAN: Mda... Este rândul... (Se adună de pe jos, se apropie
de Comisar şi încearcă să-i dea palmă, dar trece razant pe lângă.)
COMISARUL: Vezi că n-a fost greu?! Acum, este din nou rândul
meu... (Îi trage o palmă, punându-l la pământ.) Scuză-mă,
a fost fără intenţie! (Iulian se ridică şi, clătinându-se, se
apro pie de Comisar şi abia îi şterge o palmă.)
Ai dat într-un organ! Hii... Păi, asta este grav! (Îi trage din
nou o palmă. Iulian cade. Se ridică cu greu.)
IULIAN: Gata, domnu’ şef... gata! Jocul... jocul... ruleta a luat
sfârşit, vreau să... dorm! Atât...
COMISARUL: Ai uitat, tinere... aici, eu fac regulile... Jocul
continuă! (Îi mai altoieşte o palmă. De data aceasta, Iulian
stă mai mult timp căzut.) Ai găsit ceva pe jos? Dacă este o
hârtie de o sută de euro, este... a mea, i-a căzut lu’ Vasile...
din buzunar! (Iulian se ridică cu greu, îl fixează lung cu
privirea, îşi ia viteză şi îl altoieşte puternic pe Comisar.
Acesta cade împreună cu Iulian.)
Să mor io, de n-a fost... adevără... adevărăciune! Palmă,
nene! Bravo, dom’ Melintao! Ai marcat! (Se ridică cu greu amân -
doi. Dă cu mâna pe la nas, o dâră roşie i se prelinge pe buze.)
Sânge! A... A II, asta e grupa... (Îi trage o palmă lui Iulian.
Iulian se învârteşte şi cade.) Cam aşa se dă! (Iulian nu se mai ri -
dică.) KO! Badr Hari... Moartea din Crăpaţi (sic!)! Că-i moldovean d-al meu.
Iuliane! Ce faci, mă, acolo? Oi fi găsit... oi fi găsit suta aia
şi acum o sidi... misi... disimulezi, aşa!
Iulicăăă! Băi. Ce pizda mă-tii, ai murit? (Se apleacă asupra
lui. Iulian sforăie.)
Mamă, ce i-am tras-o, l-am trimis în lumea viselor. Heee...
n-am reuşit să scot nimic, nici de data aceasta.
IULIAN: Hrrr...
COMISARUL: Vasileee... Vasile! (Intră Vasile.)
Ia-l şi du-l în celulă. Să-l ştergi de sânge şi să-l laşi să
doarmă. S-a împiedicat şi a căzut. Stai! I-ai şi ochelarii! Aşa.
VASILE: Am înţeles, domnu’ comisar! (Îl ridică pe Iulian şi îl
târăşte cu greu afară.)
COMISARUL: Dar ce-ar fi... ce-ar fi să fie nevinovat!? Ă?
Neee... N-are el faţa aia! Ăştia-s infractori de mici... Ar
merge şi nişte mici! Cu muștar.
Nici acum n-am... reuşit să... hâc!, să scot nimic de la el...
Şi m-am şi îmbătat ca procul... ca porcul, pardon! M-am îmbătat
şi... şi am luat şi bătaie... ca prostul.
Doro... Dorothy, şcolă...şcolăriţa, Doamne, ce-am mai...
iubit-o! (Oftează profund.)
Să trag un pui de somn, să nu mă vadă ăştia dimineaţă...
(Iese. Se stinge lumina.)

Scena 14

Comisarul, Iulian.

A treia zi, după amiază.

COMISARUL (îl întâmpină cu braţele deschise): Tinere, ai avut
noroc! Mare noroc, pe cuvântul meu. Doamne, şi cât mi-am
dorit asta! Sincer! Dacă ai şti ce mult mă bucur!? L-au prins
pe adevăratul dealer! Eşti liber să pleci! Într-adevăr, a fost
o confuzie. Colegii mei îți cer scuze! Este prima oară când
o fac. Nu când greşesc, ci când îşi cer scuze! Oameni şi ei...
S-au întocmit toate „docomentele”...
IULIAN: Ai, nu spune! Păi şi eu când îţi spuneam că nu sunt
vinovat... Că am fost confundat.
COMISARUL: Cum îţi permiţi să vorbeşti aşa cu mine,
căcăciosule?! (Iulian se uită într-o parte, fluieră.)
Băi, priveşte-mă în ochi când vorbesc cu tine!
IULIAN: Acum am aflat, „băi”, de la avocatul meu... Mă uit şi,
cu regret, îl văd pe posibilul... pe posibilul meu socru. Când
m-au arestat, pe... pe fiica dumneavoastră o aşteptam...
domnule Meleancă. Pe Mihaela Meleancă, viitoare mea
soţie... Trebuia să vin în vizită la dumneavoastră... Să vă
cunosc familia. Să facem prezentările... Dar în veci, nu
vreau să vă mai văd! Nu aveţi ce căuta la nunta noastră sau
în casa noastră vreodată!
COMISARUL: Ceee... Tu... Iulian... Adică... Stai aşa! Şi tu crezi
că fata mea se va căsători vreodată cu tine?! Niciodată!
IULIAN: Mihaela a aflat tot, de la avocatul meu. A văzut şi
filmarea... Bine, au văzut-o şi şefii dumneavoastră. Chiar
acum se fac „docomentele”. Aţi fost eliberat din funcţie şi
trecut în rezervă. Eu, de fapt, nu am probleme cu ochii...
Ochelarii pe care i-am purtat aveau disimulată o
minicameră de filmat.
În momentul acesta, Mihaela este la mama mea. A plecat
de-acasă. Oricum, nu vă mai suporta ieşirile şi regulamentele alea
de ordine interioară. Ce idioţenie! Trebuia să semneze fiecare
când intra sau ieşea din casă şi să consemneze ora. Aţi
transformat apartamentul într-o secţie de poliţie. Nu ştiu cum de
v-a răbdat soţia atâta timp!?
COMISARUL (cade pe scaun): Mihaela!... Mihaela mea!
Copilul meu...
IULIAN: Între timp a crescut. Avocatul meu va iniţia un proces
la CEDO, unde se va cere instituţiei pe care o reprezentaţi
un milion de euro despăgubiri. Avem toate şansele să
câştigăm, poate că nu un milion, dar două sute de mii, cu
siguranţă, aşa că, eu şi Mihaela, vom avea unde să locuim!
Să nu ne duceţi grija!
COMISARUL: Nu se poate! Nu se poate... Iulian... Mihaela...
Mihaela, fetiţa mea.
IULIAN: Trebuia să fii om, dar nu ai reuşit. Ai ratat în viaţa asta!
Poate dincolo!...
Tată socrule, deşi eşti un mare idiot, eu îţi mulţumesc
pentru Mihaela!
Şi, apropo, am publicat deja două cărţi, voi sădi şi arbori
de mango şi de cacaco, în amintirea ta, iar Mihaelei îi voi făcea
doi copii... Să las ceva în urmă. (Se apropie de comisar şi îi trage
un şut puternic la unul dintre picioarele scaunului. Comisarul se
prăbuşeşte.)
COMISARUL: Ce-a fost asta?!!
IULIAN: „Ca precum (sic!)” un cutremur în Vrancea! În direct.
Vasile! (Intră Vasile.)

Scena 15

Comisarul, Iulian, Vasile.

IULIAN: Ia-l şi du-l în celulă, închide uşa pe dinăuntru şi aruncă
cheia. Şi tu ai fost filmat, dar pe tine nu te dau în judecată.
Ai executat un ordin prostesc.
A, şi uite suta de euro, era pe jos. (I-o întinde.)
COMISARUL: Deci, ai găsit-o! Hoţule, dă-mi suta! Dă-mi suta!
Este a mea! Suta meaaaa...
Vasile îl ridică, îi pune cătuşele şi se îndreaptă către uşă...
Dar, odată ajunşi acolo, fac cale întoarsă! Vasile îl dezleagă. Toţi
trei încep să zâmbească şi să aplaude.
VASILE: Domnule director, ce mai, a fost senzaţional!A fost
ceva... Emoţionant. M-am distrat de milioane!
„COMISARUL”: Domnilor, nu credeam că o scenetă ce trebuia
să fie o chestie de 10 minute, s-a dus la peste o oră şi jumătate!
Acest team building va intra în istoria companiei! Noroc
că s-a filmat. Ne vom amuza ani şi ani, de aici înainte.
IULIAN: Ideea cu punerea în scenă... Cu improvizaţia... Pfuuu...
Formidabilă. (Cei trei avansează uşor către avanscenă.)
„COMISARUL”: Acest team buliding de la munte, aceste trei
zile, după atâtea jocuri şi teste de probare a încrederii în ca -
drul colectivului, pentru a creşte forţa grupului, mi-a re levat
faptul că am nişte angajaţi de nota Nadiei de la Montreal!
Iulian, odată cu acest spectacol ad-hoc, mi-am dat seama
ce fel de om eşti, cât de inteligent şi talentat, şi, am să vorbesc şi
cu asociatul meu din Canada, îmi doresc foarte mult să ocupi în
viitor o funcţie mai importantă în establishment-ul companiei.
Felicitări! Dar cu un singur amendament! Eu când dădeam... mai
mult te ştergeam, împingeam cu palma, dar tu, cel puţin, la ultima
pal mă... am văzut Carul Mare, Carul Mic şi câţiva cai verzi pe
pereţi.
IULIAN: Ăia erau de la Smiley, nu de la mine.
„COMISARUL”: Ce?
VASILE: O melodie...
„COMISARUL”: A!
IULIAN: Domnule director, eu chiar nu beau, whiskey-ul era pe
bune, m-a luat apa... Mă ameţisem şi nu mi-am mai dat seama de
intensitatea loviturii. Scuze!
„COMISARUL: Nu-i bai!
VASILE: Şi eu, domnule director?
„COMISARUL”: Şi tu ai fost foarte bun, Vasile, o să te am şi pe
tine în vedere, dar tu ai suta de euro pe care eu o pusesem acolo...
VASILE: Aoleu, iertaţi-mă! Poftiţi suta înapoi! Dar am şi eu un
amendament! Când v-am adus friptura aia... Îmi intrase
gâtu-n stomac de poftă...
IULIAN: O fărâmiţă n-aţi lăsat şi pentru noi. Şi mi-aţi mai trecut-o
şi pe sub nas!
„COMISARUL”: Îmi intrasem în rol... M-a luat apa, ce să fac?!
(Cei trei izbucnesc în râs.) Oprim undeva, în drumul spre
Bucureşti şi fac cinste la toată lumea!
IULIAN/VASILE: Bineee...
„COMISARUL” („Comisarul” îi ia pe cei doi de braţ şi îi
conduce către rampă, în luminile rivaltei): Cred că este
cazul să-i felicităm şi pe colegii domniilor voastre, care
astăzi au asistat, pe post de public, la această punere în
scenă... O parodie în care amândoi aţi improvizat cât aţi
putut, dar aţi făcut-o cu determinare, cu imaginaţie şi cu
dragoste faţă de teatru, chiar dacă suntem nişte... amatori!
A fost o probă pe care aţi trecut-o cu brio! Ultima.
VASILE: Dar trebuie să aplaudăm publicul acesta minunat,
profesionist! (Cei trei îi aplaudă.)
„COMISARUL”: Iulian, îţi mărturisesc că dacă aveam o fiică ţi-o
dădeam cu dragă inimă de soţie. M-ai bulversat cu... cu
improvizaţia asta şi cu talentul tău... Cât suflet ai pus...
IULIAN: Mă mulţumesc cu Mihaela Meleancă!
„COMISARUL”: Ce? Iar începi!?
IULIAN: Nu, nu, Mihaela chiar există, domnule director, este
colega mea de la I.T. Angajata dumnevoastră.
VASILE: Foarte frumoasă!
„COMISARUL”: Da! Extraordinar! Da, gata, o ştiu, de la IT...
Mi se părea mie cunoscut numele... Nu ştiam eu de ce m-ai
botezat Meleancă!?
IULIAN (priveşte în sală şi face cu mâna): Te iubesc, Mihaela!
VASILE: „Mihaela, dragostea mea”!
„COMISARUL”: Poftim?
IULIAN: Un citat fals, domnule director.
„COMISARUL”: Aha! Bună, Mihaela! Iulian chiar te iubeşte!
Şi s-a văzut al dracului de bine asta.
(Către public.) Şi aş mai dori să spun ceva... De fapt, dragii
mei colaboratori, vreau să vă rog să-mi iertaţi expresiile şi
cuvintele neortodoxe! Cred că aşa ar fi trebuit construit acest rol.
Sper că n-am fost contre-emploi!
VASILE: Se înţelege, domnule director. Cam aşa cred că se
întâmplă şi în realitatea din zona aceea... Din proximitatea
Oz-ului! (Cei trei izbucnesc în râs.) Şi eu am avut vreo
două înjurături... „ca precum” dumneavoastră. Nici nu
mi-am dat seama cum mi-au venit la gură!
„COMISARUL”: Scuzabile, dragul meu.
VASILE: Domnule director, dar mi-a plăcut mult aia cu „Ţara
asta se fură singură.”! Tare! Tare de tot!
„COMISARUL”: Aşa mi-a venit.
(Către public.) Dragii mei, v-a plăcut punerea în scenă?
(Publicul va răspunde, cel mai sigur, cu „da”.)
IULIAN: Nu aşa, dragi colegi! Răspunsul corect este: Da,
domnule comisar! Căci altfel ne bagă pe toţi la zdup! (Cu
mâinile sus.) La unu, doi, trei şi! Da, domnule... (Publicul,
abia aşteaptă să intre în joc şi va spune sigur ceea ce le-a
cerut Iulian. Cei trei îi aplaudă îndelung pe „colegi”.)
„COMISARUL”: Ar cam trebui să plecăm. (Îşi priveşte telefonul.)
Mai avem o jumătate de oră până la predarea camerelor. Autocarul
ne aşteaptă...
IULIAN: Dar până atunci, trebuie să ne pregătim pentru ieşirea
din scenă! Dom’ director, veniţi puţin! Şi tu, Vasi!
(Şuşotesc. Bat cuba. Se aşază din profil, în centrul scenei,
unul în spatele celuilalt, se iau de braţ, cu faţa către public:
imitaţie a dansului Fetelor de la Căpâlna.)
TOŢI TREI (în paşi legănaţi, spre ieşire): Dans tematic!
(Binecunoscutul semn cu degetele mare şi arătător.)

Lalalalalalalalalala
Lalalalalalalalalala
Io-s în club şi badea-i (semnul cu degetele) „cash-u’” ,
lalalalala (bis)
Şi mi-l cunosc după „merţu”, la
Şi mi-l cunosc după „merţu”, lalalalala (Mai fac trei paşi.)
Lalalalalalalalalala (Aproape de ieşire.)
Lalalalalalalalalala... (O rup la fugă... Ies.)

C o r t i n a