sâmbătă, ianuarie 03, 2015

Nebunia lui Rudolf - cabaret politic

Nebunia lui Rudolf

Cabaret politic

                                                                                            de Ion Bogdan Martin


Decorul:

Interior vast – livingroom, o masă, computer, scaune, un fotoliu –
balansoar mare, (tablouri), cinci manechine (bust, pe un picior
metalic sau din lemn) etc.


PERSONAJELE
Rudolf, RUDOLF
Mama lui Rudolf, MUTTI


Actul I

O piesă cu doi actori şi şapte personaje!


Scena 1

Rudolf.

Germania, Műnchen, undeva pe Maximilianstraße, in anno domini 2014.
Pe scenă, aliniate, în semicerc, cu faţa la public, stau cinci
manechine. Cele cinci au scris mare pe piept: Obama; Merkel;
Putin; Hollande; Ceusescu (scris fără literele a şi ș şi manechinul cu un cap
 mai mic decât celelalte).
Manechinul Angelei Merkel are o perucă blondă cu părul uşor ondulat.
Rudolf se învârteşte printre manechine, le mângâie, gri mase etc.


RUDOLF: Vă bateţi pe Europa şi nu numai... Suntem în anul de
graţie 2014 şi voi... (Către manechinul Ceauşescu.) Tu nu!
Tu... (Strâmbând din nas.) Tu nici nu ai realizat de ce ai
fost împuşcat! Şi nici n-ai iubit oamenii. Poporul tău stătea
în frig, plângea şi murea de foame, iar tu te prefăceai că
n-auzi şi nu vezi. Şi nici nevastă-ta aia idioată şi analfa -
betă... Doi fanfaroni!
Comunismul! Pfuuu... Un căcat. Un mare căcat. Iar capi -
talismul... unul mai mic. Dar cu moţ şi mai... edulcorat.
Heee... Vă uitaţi la mine... Ce altceva mai bun să faceţi!?
Tu (Ceauşescu), tu să te întorci cu spatele, tu nu mai contezi. Tu
nu, dar urmaşii tăi... E? Ei da! Capitalişti de seamă din simbrie
comunistă. Din fondurile secrete... „Averea diavolului”, cum a
titrat presa internaţională... Da, da! (Îl întoarce cu spatele.)
Voi vorbi doar pentru voi! Voi, ăştialalţi... Măi, oameni
buni... Buni?! Hm! Aşa ş-aşa!

Reiau, ca să vă intre bine în ţeastă... Putin, atenţie la mine!
Nu mai trage cu ochiul la Angela! Că dacă nu aveai gazele alea...
erai dus de mult! Sau crezi că... dar tu nu crezi, că eşti băiat
deştept, şcolit de KGB, actualul FSB. Şi ştii bine că nu eşti iubit
de Europa! Şi nici de restul lumii. Poate doar în câteva cotloane
deşertice. State fără mari resurse naturale sau care urăsc America
şi unde voi aţi băgat fonduri babane. Aşa că ai putea face mai
multe eforturi diplomatice...

Obama, de ce taci? (Pune mâna pe umărul său.) Nu-i bine
când taci. Şi tu ai făcut destule prostii, dar măcar eşti primul
preşedinte de culoare din istoria Americii. Daaa... Mai trebuie să
vină o femeie şi America şi-a demonstrat pe deplin statutul de
cea mai mare democraţie a lumii! Bine, trebuie să mai dorească
şi organizaţiile de tip masonic, CIA-ul, FBI-ul, Vaticanul...
Vaticanul? Da! O anumită parte a clerului de la Vatican: iezuiţii.
Da, da, Hollande, nu te zgâi, e „pour les connoisseurs”, pe
limba ta! Plus Coca-Cola şi Pesi, plus KFC-ul şi McDonalds-ul.
Plus „The American Football League”! Păi, tu crezi că acolo
lucrurile merg ca în Franţa?! La boemă. Pardon, tot pe fran -
ţuzeşte. Socialist cu metrese şi aventuri de budoar bine garnisit.
Ţi-a făcut-o fosta iubită, jurnalista Valerie Trierweiller! A scos o
carte cu dezvăluiri despre relaţia voastră... Unde povesteşte,
săraca, despre ciudatele scene de gelozie şi despre trădările tale...
Totul a devenit public. Dar bagă la cerebel! Toate acestea se vor
răzbuna într-o zi! Cât de curând. Da, da!

Dar să fim serioşi, domnule Hollande, nu putem compara
amantlâcurile preşedinţilor americani, care sunt luate în serios de
către serviciile de securitate, cu ale domniei tale. Nooo... Acolo
sunt aprobate, înregistrate şi secretizate. Se face totul ca la carte.
Doar Americii să-i fie bine. Nu contează că preşedintele face sex
în salonul oval pe după calorifer sau agăţat de tavan şi cu trabucul
în colţul gurii. Este păzit şi ajutat să aibă chiar şi erecţie...
America, tată! Altă lume!
Obama, vezi că umblă vorba şi despre tine şi... nu-i bine!
Mai ales cu istoricul tău din facultate. Ai fost şi tu un Casanova.
Barack Hussein Obama al II-lea... adică, al 44-lea Președinte al Statelor Unite.
Obama al II-lea!?!
Nu, nu vreau să spun nimic.
Angela, nu mai chicoti, că doar am văzut pozele tale nud de
la Marea Neagră! Nu arătai rău, dar nici nu erai vreo Miss Germania.
Hai, termină!

Se aşază pe un scaun. Dirijează.

RUDOLF: „It’s show time”, doamnă şi domnilor! Cred că a sosit
timpul. Haideţi, cântaţi! Corul Naţiunilor. Toţi pe aceeaşi
voce, dacă se poate!? Tu, ceusescu, poţi d-acolo? C-ai lu -
crat şi cu „spatele” la puşcărie. Cel puţin aşa au declarat
doi prieteni buni de-ai tăi, ilegalişti comunişti. Cunoscători,
deh! Unul chiar fost coleg la închisoarea aia... că-mi scapă
numele. Nu-ţi fie ruşine! Aşa sunt mulţi astăzi, şi cu femei şi
cu bărbaţi. Se căsătoresc, să aibă acoperire. De ce se mai
ascund, nu ştiu!? Acum, căsătoriile între cuplurile de ace -
laşi sex sunt oficializate şi recunoscute. Ba, chiar la mare modă!
 Hei! Nu se aude nimic! Nu ştiţi să cântaţi? Clinton le-avea
cu saxofonul. Bine a mai falsat şi pe la Monica Lewinsky... Ce
dracului o fi găsit la dolofana aia cu zâmbet cabalin, când avea
50 de state la dispoziţie să caute, nu ştiu?! Plus Hollywood-ul...
Se găseau vreo şapte-opt aşa-zis dive după care să-i pice ochii-n
gură, dornice să scrie, mai târziu, într-o carte devenită beste-seller,
despre dragostea lor cu cel mai puternic om al planetei.
La unele femei, faima amantului le face să capete ele însele
o aură aparte. De mari dive. Se mândresc... uită că sunt, de fapt,
nişte... Bine, dar iau şi milionul de dolari pe carte.
Am crezut c-o să-mi cântaţi!? M-am trezit cu curu-n sus
astăzi. Ceusescu, curul meu este intact. Ce-o fi în iad, acolo, la tineee?!...
(Se ridică, se plimbă din nou printre manechine, le mângâie pe cap.)
François Gérard Georges Nicolas Hollande, ce,
dracului, faci? Ai remaniat guvernul! De ce? A, ştiu! Să vadă
francezii că te zbaţi, că te lupţi, că vrei să schimbi ceva... Criza
bate la uşă... ba nu, se uită pe geam şi-ţi face cu ochiul. Drăăă -
guţa! Ai cel mai scăzut indice de popularitate de la Napoleon
încoace. Eşti în recesiune. Eşti dus, tataie! Poţi să foloseşti şi
pilule albastre, dar cu tine Franţa nu se mai ridică! Păcat. O ţară
frumoasă cu oameni harnici, tandri... Romantici... Lyonul!
Marsilia şi Limoges-ul, şi Nisa, bine, şi Parisul, şi Nancy-ul...
Angela! Ce-ai tresărit? Dintre toţi, pe tine te simpatizez cel
mai mult?! Ştii de ce, nu? Pentru că tu, puţini ştiu asta, te numeşti
şi... Dorothea! Ş-apoi, eşti prima femeie cancelar din istoria
Germaniei. Ai ceva în comun cu Obama al II-lea.
Dorothea!... „Darul lui Dumnezeu”, în limba greacă. Deşi,
trebuie să fim prudenţi cu darurile venite prin intermediarii greci!
Nu ştiu ce-ai astăzi?! Eşti cam inexpresivă. Ai ceva pe
suflet... Nici chiar eu, nu te mai înţeleg. Adevărat, Germania are
afaceri mari... Piaţa rusească este indispensabilă. Gazul şi alte
 resurse... Doar ai un doctorat în fizică: Dr. rer. nat. Adică, in
extenso: Doctor în Ştiinţe Naturale. Ştii cu ce se mănâncă.
Dar oare nu ar trebui, că tot te pricepi, să alocăm mai multe
fonduri în cercetare pentru resurse noi şi regenerabile?! Avem
atâţia oameni de ştiinţă extraordinari... Şi tineri dornici de afir -
mare. Să gândim dincolo de noi. Să devenim cât mai inde pen denţi
din punct de vedere energetic! Da, dar nu mai iese „deal”-ul!
Gerhard Schroeder, fostul cancelar, unde e?! La Gazprom, unde
dracului…
Şi cu geostrategia asta... nu ştiu ce să spun?! Pe lângă
încălzirea globală, SIDA şi Ebola, ea ne mănâncă cea mai mare
parte din griji, fonduri şi energie. Bani pentru apărare, bani pentru
campanii umanitare stranii, fonduri pentru înmulţirea râmei de
bălegar!, subvenţii pentru bonele filipineze cu cracii lungi... De
unde?, că alea nu au mai mult de un metru 50! Bani pentru acţiuni
de logistică ale serviciilor în teatre de operaţii care nu ne
privesc... Sau ne privesc?!
(Strigă tare.) Angela! Nu zici nimic? Nu eşti o femeie rea,
şi eşti chiar deşteaptă, dar te mişti pe o punte îngustă... Ai grijă,
aici este poporul German! Cu „G” mare! Calm, bine crescut şi
civilizat, dar şi dacă greşeşti, o mie de ani, nici Dunărea nu te
mai spală. (Se aude uşa. Intră Mutti.)


Scena 2

Rudolf, Mutti.

RUDOLF: Sărut mâna, Mutti! (Se îmbrăţişează.)
MUTTI: Tot cu manechinele tale... Astăzi ce-au mai făcut?
Ce-au mai pus la cale?
RUDOLF: Sunt în expectativă, Mutti. Se studiază cu atenţie. La
fiecare pas al unuia în faţă, ceilalţi fac doi. Politica asta...
MUTTI: Ăla de ce este întors cu spatele? Iar a sărit calul, deşi...
săracu’!
RUDOLF: Dus, dus, dar are urmaşi de nădejde. Nu lasă ţara din
mână deloc. Ai spune că şi poporul are o vină... men ta -
litatea. Dar e greu cu reînvăţarea democraţiei. E nevoie de
capitalişti. De unde să-i scoată, dacă nu dintre cei care erau
la putere până în ’89?! Care ştiau dede subturile... Rela -
ţiile... Conturile secrete... Drama poporului român!
MUTTI: Eşti prea obsedat de istoria modernă a Europei! Mai
apleacă-te şi spre cea medievală. Şi acolo sunt lucruri
extraordinare.
RUDOLF: Mutti, doar ştii bine că tot ce ştiu, în materie de istorie,
de la tine ştiu.
MUTTI: Da, ştiu! Şi cred că am greşit, dorind să-mi urmezi în
carieră. Cred că nu ţi s-a potrivit. Istoria... te-a bulversat.
RUDOLF: Revenim la aceeaşi discuţie... Aşa a fost să fie... Să-mi
placă istoria la nebunie!
MUTTI: Aici este problema, Rudolf, dragul meu: nebunia!
RUDOLF: Dar tu ai spus că nu sunt nebun, ci doar un pic aşa...
exaltat. (Mama se tolăneşte în fotoliul – balansoar.)
MUTTI: Aşa este dragul meu. Eşti... eşti excentric şi lumea nu
înţelege asta. De aceea ai tratament medical şi ajutor social
de aproape şase luni. Ori te prefaci?
RUDOLF: Serios, uneori, nici eu nu realizez! Mă întreb dacă nu
cumva lumea mea, aceasta cu cele cinci personaje, nu este,
de fapt, cea reală? Recte, câte personaje pot constitui un
univers uman?! De ce lumea trebuie să fie neapărat înca -
drată între nişte limite, norme sau dogme?! De ce trebuie
să fie aşa cum doresc guvernele, entităţile oculte sau
bisericile de tot felul? De ce trebuie să fie de aici şi până
dincolo! Oare aşa ne-a creat şi ne-a vrut Dumnezeu?
MUTTI: Să nu-l amestecăm pe Dumnezeu!
RUDOLF: Mutti, există nemurire?
MUTTI: Da, fiule, dar, deocamdată, n-a ajuns până la noi.
RUDOLF: Atunci, mai aşteptăm.
MUTTI: Da, Rudolf, mai aşteptăm! Dar de mâncat, ai mâncat
ceva? Că nu putem aştepta pe burta goală.
RUDOLF: Am mâncat un cârnat Thuringer şi am băut un ceai
de merişor.
Mutti, zău, mă zbat să îi înţeleg pe aceşti mari con du -
cători... Dar pe Hollande, ochelaristul ăsta cu o mie de prenume
şi cu nas antipatic, nu-l înţeleg şi pace. Nu ştiu ce caută printre
cele cinci personaje?!
MUTTI: S-au cam păcălit francezii când l-au ales, dar se cerea o
schimbare... de la dreapta la stânga. Asta este Franţa!
Romantică, visătoare...
RUDOLF: Şi ambidextră. „Vive la France! Vive la République!”
MUTTI: Ia, vino tu lângă mama! (Rudolf îşi face loc pe fotoliu,
o ia în braţe.)
Sper că nu ai să mai scoţi manechinele în stradă ca săptămâna trecută, da!?
RUDOLF: Mutti, ele mi-au cerut, eu n-am vrut. Îţi jur! Pur şi
simplu au tras de mine... M-am luptat, cât m-am luptat, dar
am fost covârşit de forţa lor.
MUTTI: ?!
RUDOLF: Voiau la aer. Voiau să vadă cum trece vremea, de
acolo, dintre oameni, din mijlocul tumultului stradal. Acolo
unde oamenii spun vrute şi nevrute. În Agora. Acolo unde
se ia pulsul adevărat al societăţii. Oameni şi ei... Bine, mai
puţin răposatul.
MUTTI: Eu tot nu înţeleg de ce l-ai ales pe ceusescu între aceste
somităţi politice contemporane?!
RUDOLF: Un personaj fascinant, un om care nu avea nicio
calitate în afară de aceea de a fi şmecher... De a şti să calce
peste cadavre, susţinut de aparatul represiv al Securităţii.
Cum a ajuns el la închisoare la 15 ani ca mare activist
comunist? Am citit undeva că după ce a fugit de la atelierul
de cizmărie al unchiului său, unde nu făcea mai nimic, era
un leneş, a intrat într-o gaşcă care fura bagaje în Gara de
Nord din Bucureşti... Aveau un sistem deştept: o valizoaie
mare, cu fundul gol unde operau nişte cârlige acţionate de la mâner...
MUTTI: Pierzi foarte mult timp în faţa computerului. Mai ieşi la
aer, fără manechine, mai mergi la femei!
RUDOLF: Ei, bine, la un moment dat, după ce a pus „capac” la o
valiză mai mică, a profitat de neatenţia deţinătorului şi a
săltat-o, numai că, în acel moment, se desfăşura un control al
Siguranţei Statului la toate bagajele care păreau sus pecte...
L-au desfăcut pe-al ceusescului imberb şi, stupoare: mani -
feste împotriva guvernului, a marilor fabricanţi, împotriva
Siguranţei şi a actorilor politici de la acea vre me!... Aşa a
ajuns ceusescu la puşcărie ca mare dizident comunist.
O fi legendă, o fi adevăr...
(Se ridică şi îi şterge câteva bobârnace peste cap luiCeauşescu.)
Ai fost un fiasco. Ce spun eu? De fapt, ai fost un
netrebnic. Un lider cu viziuni nord-coreene.
MUTTI: Care a condus prin manipulare, prin teamă şi oroare sau
chiar prin coabitare liber consimţită.
RUDOLF: De ce l-am ales pe ceusescu? Simplu! Regina Marii
Britanii l-a plimbat cu caleaşca regală, Preşedinţii Americii
i-au acordat Clauza naţiunii celei mai favorizate, în timp ce
liderii de la Kremlin făceau spume. Şi-a bătut joc de cei mai
mari lideri ai lumii. Păi, şi nu merita? După care a cotit-o
puternic către ţările din Africa şi Asia. S-a visat lider pla ne -
tar. S-a luptat cu FMI-ul. A fost o figură, d-aia. Un pa ra noia!
Bravo, tâmpitule! Ai fost cel mai mare duşman al pro priu -
lui tău popor.
MUTTI: Interesant ar fi fost dacă ar mai fi trăit şi ar fi fost martor la
alegerea unui preşedinte minoritar etnic german! Un neamţ
de-al nostru preşedintele României! E?
RUDOLF: Şi-ar fi înghiţit limba aia spurcată şi ar fi explodat. Îi
sărea uretra până la Moscova.
MUTTI: Brrr! Ce imagine!?
Lasă! Ia, spune, tot la Brigitte...
RUDOLF (cu privirea spre Obama): Tot. O mulatră tare sexi şi
inte ligentă, Obama.
MUTTI: Ce lecţie i-ai mai dat pentru săptămâna asta?
RUDOLF: Africa de Sud şi anii de temniţă ai lui Nelson Mandela.
MUTTI: Te excită pe tine chestia asta...
RUDOLF: Doar d-aia plătesc. Oricum, nu terminăm lecţia niciodată.
MUTTI: Cum aşa?
RUDOLF: După primele două-trei răspunsuri... îşi dă sutienul
jos, iar la următorul răspuns, aproape monosilabic, rămâne
goală de tot, se urcă în pat, mă acoperă cu sărutări şi... Se
duce dracului toată istoria umanităţii... Trecută, prezentă
sau viitoare!
MUTTI: Aşa se întâmplă mereu. Tu nu eşti nebun degeaba.
Adică, te prefaci foarte bine, asta am vrut să spun. Cred!
Să foloseşti prezervativul!
RUDOLF: Cu aromă de merişor!
MUTTI: Nebunaticule! (Mutti se ridică.) Hai că trebuie să merg
la facultate. Deşi este sâmbătă, am trei cursuri grele. Te-am
pupat! Şi încă o dată: nu mai scoate manechinele în stradă!
(Rudolf merge între manechine.)
RUDOLF: Dar ele nu sunt manechine, sunt personaje, Mutti. Şi
nu de orice fel.
MUTTI: Mă rog! Ai văzut că ţi-au pus cămaşa de forţă şi abia
te-am scăpat de internare!
RUDOLF: Oameni înguşti, Mutti! Nu înţeleg că aceste personaje
fac parte din istoria umanităţii. Trebuie să avem o poziţie
faţă de ele fie că le iubim, fie că le urâm. Dar nu putem fi
indiferenţi. Indiferenţa ucide.
Dar cel mai mult cred că pe poliţişti şi pe ambulanţieri i-a
speriat faţa Angelei, căzuse Putin peste ea... de aici cred că mi
s-a tras.
MUTTI: Cred că ar fi bine să nu mai stea unul lângă celălalt.
RUFOLF: Şi eu aş vrea, dar nu mă lasă faptele, istoria... Trecutul
lor.
MUTTI: Am înţeles. Te pupă Mutti. Am plecat.
RUDOLF: Pup şi eu! (Mutti iese.)

Scena 3

Rudolf.

RUDOLF: Faceţi ce faceţi şi tot cu mine rămâneţi. Vă va fi foarte
greu să scăpaţi de mine. Suntem într-o permanentă şedinţă
psihotronică.
Psihotronică, Putin? Adică, un fel de disciplină biofizică –
Angela ar putea să explice mai bine –, care studiază interacţiunile
psihice de la distanţă.
Încerc să vă transmit o... o anumită stare. Una mai puţin
belicoasă... După care... după care, mai vedem noi!
Uite, tu, Vladimir, (îl lipeşte de Obama) de ce nu ai putea
să ai o relaţie prietenească, sinceră... Am spus: sinceră! O relaţie
caldă, umană cu America. Şi ei, tot oameni. Şi voi, şi ei aţi comis
greşeli. Unele cât roata carului mare de pe cer... dar trăim alte
vremuri, mult mai periculoase, în care doar simpla atingere a unui
buton fie roşu, fie albastru sau... dracu’ s-o ia de culoare! ar putea
duce la dispariţia vieţii pe pământ. Cui foloseşte, zău?! Haideţi,
daţi-vă mâna, un gest simbolic, ştiu, dar cu o atât de mare încăr -
cătură emoţională pentru întreaga planetă. Hai, Hollande, vino şi
tu! (Îi strânge în cerc.) Şi tu Angela! Cele patru puncte cardinale
ale planetei.
Ceusescu? Ele este cercul negru de foc din interiorul
planetei. Forţa distructivă. Purgatoriul. De ce l-am ales şi pe el?
Era nevoie de un contrapunct. Ca în muzică.
Priviţi-l cât de umil şi parşiv este! Priviţi-i rânjetul
securistic! Priviţi-i faţa de nătâng şi mintea îngustă. Cu el vreţi
să vă asemănaţi?!
Oameni buni... sau... mă rog!, aveţi o mare îndatorire: să
păstraţi planeta şi pentru copiii care abia se nasc... şi pentru copiii
copiilor lor!
Nu fiţi mai nebuni decât mine! Cel puţin, la mine, aşa spun
actele medicale. Testele, examenele... Dar poate că eu am intrat
în soft-ul clinicii şi am schimbat valorile analizelor, asta nu ştie
nici Mutti şi nici nimeni! Este o acoperire pentru piesa mea cu
voi, cu cele cinci personaje. Prima şi ultima dintre creaţii. Vreau
ca la sfârşitul acestui experiment să scriu o piesă pe care să vi-o
trimit vouă! Bine, mai puțin lui ceusescu!
Vreau să regizez această piesă chiar înainte de a o scrie şi
de a o lăsa probei viitorului.
Mă întreb: oare ce reacţie veţi avea? Vă veţi recunoaşte!?
Veţi înţelege? Veţi ajunge la un consens?
(Se plimbă continuu.) Dramaturgul le prefigurează
caracterul, după care personajele o iau razna, inventează replici
şi acţiuni surpinzătoare, se trezesc singure vorbind, se porneşte
o luptă a intrigilor. Eşti bântuit de personajele tale chiar şi în
somn, în maşină sau pe stradă. Replicile îţi vin de-a valma chiar
dacă tu nu le doreşti. Eşti covârşit de personalitatea lor... De
curajul lor de a te înfrunta. Te lupţi zi şi noapte cu ideile lor... cu
farmecul sau cu morga lor. Autorul, şi el, un biet om acolo...
(Merge în centrul manechinelor.) Da! Dar finalul... Finalul
trebuie să fie al dramaturgului, numai şi numai al lui. Acolo dă
proba întregii sale măestrii. Apoteoza. Finalul care trebuie să lase
lumii spectacolului marea întrebare: ce-a vrut să spună autorul?!
Haios, nu?
Exact ca marii filosofi care pun întrebări existenţiale pline
de substanţă metafizică, uneori şi demiurgică, dar la care nu dau
 şi răspunsul. Aşteptând ca noi, oamenii simpli, să găsim soluţia.
Exact ca prostul, să-mi fie iertată asemănarea... Şi-mi este, că
doar sunt nebun cu acte. Să-mi fie iertată, deci, cu prostul care
aruncă o piatră în baltă şi o mie de deştepţi se chinuie să o scoată.
(Iese dintre manechine, se aşază pe scaun.)
E greu să conduci lumea, nu-i aşa? Sau să-ţi închipui că
faci asta! Cine nu s-a visat, cel puţin o dată, lider mondial?! Cel
care face şi desface totul pe acest pământ. Dumnezeul politicii şi
economiei. Piticul, ceusescu, el, se credea „buricul pământului”
şi a fost strivit precum o gâză neînsemnată. Se visa lider în spaţiul
afro-asiatic. Liderul celeilalte părţi a lumii. „Dark side of the
moon”. „Dark side...” Pink Floyd a lansat piesa… prin 1973.
„Dark side...” Toate pleacă de la bătălia pe resurse şi pe
pieţe de desfacere.
Pieţele au învrăjbit chiar mai mult decât bătălia pe resursele
naturale. Trăim o cursă nebunească a acaparării pieţelor. De acolo
începe, de fapt, războiul. De unde să ştie ei, oamenii simpli?!
Dar eu sunt nebun şi merg la Hamburg să-mi ascult
„studenta” la testul de istorie. (Face cu ochiul.) Cu aromă de
merişor.
Vă las, dar să n-aud, la întoarcere, că aţi mai făcut prostii!
Vladimir, chestia cu expansiunea, lăsaţi-o mai moale.
Ajunge! Terminaţi că mor oameni nevinovaţi pentru satisfacerea
unor mândrii exacerbate. Sunteţi maturi, fi-v-ar vodca a dracului!
Ceusescu, diavolule, fii cu ochii pe ei.
Haide, pa! (Iese.)

Scena 4


Rudolf.

Întors de la bordel. Intră zâmbind larg.

RUDOLF: Şi Hamburgul ăsta... frumos, dar tare obositor mai
este. Dar nu din cauza drumului sau al aglomeraţiei. Auziţi
ce-a putut să-mi facă Brigitte?!... Matroana stabilimentului
este... taman din Africa de Sud, coincidenţa naibii!?
Ş-a-nceput aia să-mi predea o lecţie de istorie de mi s-a dus
toată pofta... Brigitte stătea pe scaun, în chiloţi, gata de
lucru, iar eu, pe pat, cu matroana, agitându-se peste ge -
nunchii mei – o scenă de tot râsul –, care tot îi dădea cu
burii, cu lupta apartheid, cu segregarea raselor, cu anii de
puşcărie ai lui Nelson şi... Îmi adormiseră toate dorinţele...
Şi mă mai dureau şi picioarele, că era cam grasă duduia!
Istoria asta! Istoria este făcută de oameni, oameni care mai
greşesc sau au interese. Eu? Eu cu ce-am greşit?!
Patru ore mi-a vorbit despre istoria Africii de Sud! Patru ore!!!
După patru ore de coşmar, după ce a încercat să-mi pună
chiar ea prezervativul, dar pe ce?! Se făcuse flasc „mititelul”!
Abia a catadxit să se retragă. Obosise. O oră după aia, Brigitte s-a
tot chinuit să... a mers, dar n-a mai fost ca înainte. Nu-l vedeam
în faţa ochilor decât pe Nelson în lanţuri, plângeam şi mă...
relaxam. Bunătate de partidă de sex s-a dus dracului din cauza
istoriei Africii de Sud. Ca să vedeţi oameni buni cât de
dăunătoare poate fi o istorie atât de zbuciumată! Chiar şi în zilele
noastre, ea tot mai provoacă victime! Incredibil.
M-am lecuit. Acum, i-am dat o lecţie mult mai uşoară pen -
tru săptămâna viitoare, mai incitantă: istoria sexului la poporul
german. Să le văd acum, tată! Fără număr! Fără număr! Desfă -
tare, desfrâu... „No limits!” Ce dracului o să-mi mai povestească
matroana?!
În fond, istoria este mama tuturor materiilor: istoria mate -
maticii! Păi, ce? Aţi auzit de matematica istoriei?! Nu! Istoria
muzicii, a chimiei, a filmului, istoria artei şi a, şi a, şi aşa mai de -
parte. Istoria este de bază. Din trecut se clădeşte viitorul. Cine
nu-şi cunoaşte trecutul nu poate avea perspective. Nu poate
evolua.Dar şi regia contează. Poate în aceeaşi măsură ca şi opera
dramaturgului! Ele trebuie să fie într-o perfectă simbioză. După
care actorii, cu harul lor, vin să definească opera, întregul!
Teatrul! (Oftează adânc.)
Heee... (Către manechine.) Voi? Şi voi sunteţi actori. Roluri
principale, nu aşa! Voi ce-aţi mai făcut? Călcaţi adânc pe brazda
istoriei, volens-nolens sunteţi parte. Nţ! Bine, voi sunteţi istorie
şi fără să vreţi. Contează ce veţi lăsa în urmă. Sau nu vă pasă?
Hoollande, că tu eşti mai curvar aşa, dacă o vedeai pe
micuţa mulatră Brigitte cum se chircise la pieptul meu şi-mi cerea
iertare pentru că-i spusese matroanei despre lecţia de istorie, ce
făceai? Cred că tu le ardeai pe amândouă! Gerontofilule!
Uuuăăă!... Te-ai debarasat de femei ca măgarul de desagă. Un
călău de suflete şi un politician modest. Asta... ca să fiu drăguţ.
Te-a luat valul istoriei... Ştiu! Ştiu, n-ai nicio vină. De fiecare
dată îmi spui asta. Unii te-au vrut şi te-au cocoţat acolo. De
dragul schimbării. Se va scrie şi asta, n-ai grijă!
Istoria este un sac imens, care nu se va umple niciodată.

Ei, dragii mei, dar astăzi vom învăţa un joc nou... (Iese,
revine imediat cu un pistol în mână.)
Pistol cu bile. Total nepericulos. Deocamdată!
Vă voi pune câte o întrebare fiecăruia, cine nu va şti să
răspundă o va încasa. O bilă în ţeastă. De la mine cu dragoste.
(Ia loc în balansoar, agită pistolul.)
Câteva întrebări uşoare, de încălzire...
Angela! Încep întâi cu gazdele, c-aşa-i frumos! Angela,
cum se numea mama lui Obama? Acum să te văd! Aud?
Mai tare! Cum? Ann Dunham? Hawaii, chestii trestii...
Corect. Ştiai. V-aţi studiat unul pe celălalt, cum dracu’! Cred că
ştiţi şi de câte ori iese fiecare la toaletă pe zi. Aşa este în politica
mare. Vă suspectaţi şi vă spionaţi fără odihnă. Culmea este că cel
mai mult se spionează aliaţii între ei, mult mai mult decât
inamicii.
V-a dat de gol WikiLeaks! Julian Assange, ăla. V-a dat de gol.
Mai mult respect nu ar strica!
Da, Putin, ştiu! Cine deţine informaţia câştigă războiul.
Numai la războaie ţi-e gândul. Rusia mare. URSS-ul de altă dată.
Trezeşte-te, a început o nouă etapă în reaşezarea naţiunilor. Şi pe
criterii mult diferite de ceea ce au dorit Petru cel Mare, Stalin ori
Brejnev. Uneori, istoria, şi ăsta este cel mai ciudat lucru, o ia
înaintea faptelor.
Pare iraţional, dar se întâmplă! Apare un hiatus. Popoarele,
la un anumit moment dat, îşi iau soarta în propriile mâini şi urcă
Golgota. Schimbă cursul istoriei. Aşa au dispărut marile imperii.
Au făcut implozie.
Hollande, tu eşti la rând, spune-mi ceva haios despre cuplul
Obama! Hai că ştii atâtea!
Poftim? Da, mi-a plăcut şi m-a şi surprins... A fost bună.
Michelle Obama, fostă fumătoare de marijuana în facultate, a fost
deranjată enorm de faptul că soţul s-a fotografiat în mai multe
  ipostaze haioase şi a râs cu poftă cu şefa guvernului danez. Cu
blonda Helle Thorning-Schmidt. Şi unde? La funeraliile lui
Nelson Mandela!!! Cam geloasă madame Obama.
Ş-apoi, cine nu s-ar fi excitat... adică, cine nu s-ar fi simţit
bine în prezenţa lui Helle?! Numai bărbat să nu fii!
Şi eu mi-aş fi făcut un selfie cu ea!
Barack, ce ştii despre Angela? Ceva din trecutul ei. Hai, să
te văd cât eşti de tare! Bine, nu tu, serviciile... Poftim?! Asta eee...
(Şoptit.) Mda! Imediat după nașterea Angelei, era în 1954,
familia s-a mutat de la Hamburg, din Germania Federală, în
Republica Democrată Germană. Ceea ce nu-ţi putea trece prin
cap...
Mda, destul de straniu, dacă ne gândim câţi şi-au pierdut
viaţa dorind să evadeze din RDG! Câţi au fugit în Berlinul
occidental, prin tuneluri şi catacombe, dorind să scape de ciuma
comunistă.
De ce? Mai cercetează, poate afli răspunsul! Eu, chiar
dacă-aş şti, nu ţi-aş spune.
Bine, Obama! Ajunge! Gata! Ştiu, ştiu... Ho! Opreşte-te!
Mutti m-a întrebat, mai deunăzi, dacă nu cumva dintre
personaje lipseşte cineva la fel de important? Se gândea la regina
Marii Britanii. O aduceam şi pe ea, dar m-a rugat că-i în vârstă
şi are probleme cu artrita... Iar înlocuitorul... Ş-apoi, nu aş putea
să-mi fac selfie cu David Cameron. Pur şi simplu nu-mi pla ce.
Nu este lipsit de inteligenţă, dar nu este telegenic. Şi nici nu are
statura unui mare om politic. N-o are. Plus că David Cameron a
încercat în toate modurile posibile să blocheze nominalizarea lui
Jean-Claude Juncker la preşedinţia Comisiei Europene, însă fără
succes. Plus izolaţionismul ăsta faţă de restul continentului… Are
el o râcă. Ori este şi el controlat!? Este, că doar nu-i singur pe lu -
Dar am uitat să vă aduc la cunoştinţă, chiar zilele trecute
s-a anunţat noul preşedinte al Consiliului European, în persoana
lui Donald Tusk... polonezul.
Ei, Vladimir, ce spui de chestia asta? Nu-i a bună, ştiu.
Polonia susţine ferm cauza Ucrainei.
Şi, să nu uit, săptămâna asta a avut loc, la Cradiff, summit-ul
NATO. Se vor schimba multe în lume. Siguranţa popoarelor,
membre al organizaţiei trans-atlantice, implică reaşezări şi repo -
ziţionări pe harta Europei de est. Noi centre de comandă, baze
militare, forţe rapide de intervenţie, sporirea numărului de fregate
în Marea Neagră, creşterea bugetului pentru înarmare... America
îşi respectă partenerii şi îşi ajută aliaţii, prietenii. Valabilă şi
reciproca. Vezi, Putin, datorită nebuniei tale cu Crimeea, ai făcut
ca NATO să devină şi mai puternică!
Ţi-ai făcut-o cu mâna ta. Da, da... Lumea te-a vrut în alianţă
cu NATO, partener, dar tu...
În fine, fiecare pasăre pe limba ei piere. Poate că ţi-ai atins
un scop, Crimeea, deocamdată.
Vezi că începi să semeni cu ăsta micu’, cu ceusescu!
(Trage cu piostolul în Ceauşescu.) Ai primit mai multe pe
25 decembrie, chiar de Crăciun, şi ştii cum e! Pac! Încă unul,
poftim! Drept în ţeastă.
Cum, de ce trag în tine?! Păi, întotdeauna vinovat este
mortul. Doar n-oi vrea să trag în... (Arată către ceilalţi.) Eeee...
Bine, pistolul acesta cu butoiaş poate fi uşor modificat
pentru a trage şi cu cartuşe... ceea ce am şi făcut. Un pseudoartist
din Maxvorstadt mi l-a aranjat. E bine să ai o armă letală în casă.
Nu se ştie niciodată.
Putin, mai lasă declaraţiile belicoase! (Îndreaptă pistolul
către Putin.) Te joci prea mult cu focul. Partea rea ştii care este?
Că poate fi stârnit un război din care toată lumea va pierde. Vor
fi doar învinşi. O planetă distrusă. Şi de ce? (Se ridică, se plimbă
nervos printre manechine.)

’Ţi-ar gazul şi minereul al dracului! Când se vor termina,
ce face Rusia? Aceasta este întrebarea!
Şi ce talente a scos Rusia! Oameni de ştiinţă uriaşi, printre
cei mai mari scriitori şi compozitori ai lumii, cântăreţi de operă
faimoşi... Astronauţi... mă rog, voi le spuneţi: cosmonauţi şi, nu
în ultimul rând, balerini, gimnaşti, patinatori... Un popor vesel şi
primitor. Iar vodca şi caviarul...
(Îl fixează pe Putin.) Păcat. Cinismul tău dăunează grav
sănătăţii planetei.
Poate că într-o zi, vom vorbi pe limba ta, şi vom juca
„ruleta rusească”. Toţi şase. Un singur cartuş pentru butoiaşul cu
şase locaşuri. La fix. Ţac! (Se aud zgomote de uşi.)
A venit Mutti, să ascund pistolul, că iar mă ceartă.


Scena 5

Rudolf, Mutti.

MUTTI: Bună, Rudolf! Ce face comoara mea?
RUDOLF: „Comoara” ta... face ce-a învăţat: istorie!
MUTTI: Zău, eşti prea obsedat de personajele tale!
RUDOLF: Ce om normal nu ar fi, ştiind ceea ce se întâmplă în
jurul acestor nume. Cunoscând, cât de cât, strategiile şi
acţiunile guvernelor pe care aceste personaje le reprezintă.
Cum să nu fim îngrijoraţi, Mutti?! Ce om normal nu ar fi?!
Ştiu, vrei să spui că eu nu sunt un om... normal... la cap.
Că de la cap mi se trage.
MUTTI: N-am spus şi nici nu aş fi spus asta. Important este,
dragul meu, ca tu să nu suferi. Vreau să mai ieşi din casă,
să te plimbi pe Maximilianstraße şi să…
RUDOLF (vine lângă Mutti): Auzi, de ce m-ai botezat Rudolf?
Iar chestia că locuim pe Maximilianstraße nu cred că este
nici ea o întâmplare!?
MUTTI: Băiatul mamei cel deştept! Nimic nu este întâmplător,
aşa este. Istoria este de vină. Rudolf… Rudolf pentru că
voiam să fii precum un prinţ, un cap încoronat, întocmai ca
şi Rudolf al II-lea, din dinastia de Habsburg, care a fost îm -
părat al Sfântului Imperiu Roman şi, totodată, rege
al Boemiei și rege al Ungariei, precum şi principe
al Transilvaniei…
RUDOLF: Un adevărat lider mondial. Exact aşa cum se visează
şi unele dintre personajele mele.
MUTTI: Poate! Şi da! Da, am căutat să ne mutăm şi să locuim
pe această stradă deoarece…
RUDOLF: Rudolf a fost primul fiu și succesorul la tron al
împăratului Maximilian al II-lea, rege al Boemiei, rege al
Ungariei și al Croației. Se leagă.
Auzi, Mutti, crezi că am faţă de personaj dinastic?
MUTTI: Ia, aşează-te din profil!... Hm… N-aş spune nu! Ba, eu
cred că ai putea oricând juca un rol major în viaţa... în viaţa
cuiva. Un rol pozitiv.
RUDOLF: În viaţa cui, Mutti?! Ştii prea bine ce-i cu mine!?
Crezi că mă va putea asculta cineva pe mine? Destinul meu
este strâns legat de aceste personaje.
MUTTI: Internetul şi personajele tale nu reprezintă suma
valorilor totale ale acestei vieţi, Rudolf. Tu poţi mai mult
de atât. Te rog, haide, ia-mă de mână şi să păşim împreună
în lumea reală! (Îl ia de mâini.)
RUDOLF: În lumea reală! Eu ies doar o dată pe săptămână, când
merg la curve... Lumea de după aceste ziduri?! Lumea
voastră strâmbă... Unde fiecare încearcă să-l bage pe
celălalt la fund pentru un pumn de arginţi. O lume închi -
puită, Mutti, o lume departe de conceptul meu despre lume
şi viaţă...
MUTTI: Şi cam cum ai vrea să arate?
RUDOLF: Ce întrebare? Cum să arate?! Să fie un mix între epoca
târzie a bronzului şi perioada Renaşterii, apoi, să treacă prin
toată epoca medievală, numai prin etapele fără conflagraţii
şi războaie de o sută de ani, să trecem peste „războiul rece”
şi să ne iubim cu toţii, indiferent de religie, etnie sau
condiţie socială.
MUTTI: O himeră. O utopie.
RUDOLF: Eutopia! O utopie pozitivă. Tărâmul perfect.
MUTTI: Utopia lui Morus. Un îndrăgostit de trecutul medieval...
RUDOLF: Şi ce, n-ar fi frumos? Cavaleri, domniţe, onoare,
turniruri... baluri.
MUTTI: Iar visezi! Dar tot în acel timp erau şi sclavi, şi boli, şi
crime... Inchiziţia!
RUDOLF: Nu-mi strica ziua! Adică, de ce nu ar putea Obama să
bea o vodcă şi să mănânce o pastrămă de somon siberian
ori un hotdog cu Putin, de pildă?! Sau de ce nu ar putea
Angela să danseze cu Hollande fără ca acesta să se gân -
dească la sex? Sau de ce nu ar putea ca domnul Putin să se
ducă în concediu la Miami sau la Sonorah...
MUTTI: Acum, ce faci? Îl trimiţi să-şi petreacă vacanţele în
deşertul Sonorah?! Acolo, viaţa este aproape imposibilă.
RUDOLF: Păi, să cunoască mai bine America.
MUTTI: Ai tu ce ai cu Putin!
RUDOLF: Ei, parcă numai eu.
MUTTI: Mai ieşi şi plimbă-te. Eu o să plec la cursuri. Vezi că
ţi-am lăsat senvişurile pe masă! Te-am pupat.
RUDOLF: Pa, Mutti! (Mutti iese.)


Scena 6

Rudolf.

RUDOLF: Tot cu mine. Vedeţi? Faceţi ce faceţi şi tot noi
rămânem să gândim la soarta planetei. Ori o facem mai
bună ori pierim cu toţii.
Eutopia! Nu ar suna rău de loc. Ce zici, ceusescu? Că tu o
luasei razna rău de tot...
Nu-i rea ideea mea!? Hm?
Eşti rece.
Hollande, tu?
Priveşti Franţa de sus, din „Tour de Eiffel” sau eşti la o cafea,
cu noua amantă, pe malul Senei... Pardonnez-moi s’il vous plaît!
Angela?
Eşti în Alexanderplatz, la o bere în telesparanghelul din
Berlin... „Prosit”! Scuze! Entschuldigung!
Obama?
Eşti la un meci de baschet ale echipei tale preferate,
Chicago Bulls... Excuse me, mister president!
Iar tu, Putin?
Vânezi tigri în taigaua siberiană şi salvezi balenele cu
cocoaşa strâmbă! Am înţeles. Izvinite!
Eu n-am vrut să vă deranjez. Mă scu... mă scuzaţi! Doar
treceam pe aici şi mi-am spus că... dacă tot sunt locuitor al acestei
planete... să vă trag un pic de mânecă. Să vă fac să priviţi şi în
jos. Către noi... către oameni. Dar vă este greu! Ştiu. Mi-e milă
 de voi. Mi-e milă, pentru că, de fapt, voi nici nu existaţi. Nu mai
faceţi de mult ceea ce v-ar fi plăcut să faceţi în copilărie, în
adolescenţă, atunci când chiar şi voi aţi visat să faceţi lumea mai
frumoasă. Mai dreaptă.
Voi nu mai sunteţi ai voştri. Nu vă mai aparţineţi. Sunteţi
într-o închisoare a constrângerilor politice, religioase, economice
şi sociale. Sunteţi personaje ale unui scenariu procesat cine ştie
pe unde şi cine ştie de când! Aveţi sufletul trist. Se citeşte pe
feţele voastre. Nu vă invidiez deloc.
Ceusescu a fost cel mai fericit... 25 de ani. Pe cuvânt. El
nu a realizat niciodată pe ce lume a trăit. Poate că a fost la fel de
nebun ca şi mine... Da, dar eu nu sunt nebun. Sau sunt?!
Hollande, ştii ce spun? Eşti atent? Dar dacă eu, atunci când
am modificat rezultatele analizelor mele, pentru că nu mă pricep,
am făcut ca ele să pară chiar mai bune decât ar fi putut fi. Adică,
dacă ele erau, oricum, rele pe bune!? Uite, nu am de unde să ştiu.
Nu am cunoştiinţe medicale, ce să fac? Pe mine istoria...
Da, am fost declarat socialmente inapt! Păi, cine s-ar putea
adapta la această societate. Zău aşa? Numai un... nebun, ca mine.
Sau ca voi?!
Vă compătimesc! Eu... eu nu am agenda voastră. Nu am
îndatoririle voastre... şi tot mă doare capul.
Trebuie să merg să mănânc şi să-mi iau medicamentele.
Mutti, draga de ea. O mamă cum mulţi copii şi-ar fi dorit să aibă!
Ea suferă cel mai mult.
Voi credeţi că eu nu-mi dau seama?!
Merg la bucătărie. Să nu plecaţi! Cancelariile sunt cu ochii
pe voi. Iar eu trebuie să vă păzesc să nu faceţi cine ştie ce prostie.
De mine poate depinde soarta acestei planete. Trebuie să am grijă
cum jucaţi în acest scenariu pentru că eu iubesc oamenii. Nişte
biete efemeride... (Îşi flutură braţele.) Fâl-fâl-fâl... (Iese.)


Scena 7

Mutti.

Intră păşind pe vârfuri.

MUTTI: Of, că tare mult îl mai obosiţi! Tu, Putin... (Îl ia şi îl
pune lângă Ceauşescu.)
Angela... la mijloc. (O aşază între Obama şi Hollande.)
Mda... (Ia loc în balansoar.)
Mă întreb dacă toată această joacă nevinovată cu fantoşele
lui, nu a pornit cumva de la faptul că nu l-am lăsat să-şi aleagă
singur drumul în viaţă. Nu-i prea plăcea istoria. Sau poate că îşi
caută personajul paternal!? I-a lipsit un tată. Poate şi de aici.
Mda... Helmut ne-a părăsit când avea el trei anişori. Nu-şi mai
aduce aminte nimic şi bine face! Era micuţ.
Este greu doar cu-n părinte. Greu, dar am răzbit. (Se ridică,
ia un pămătuf, se plimbă printre manechine şi le şterge de praf.)
Angela... Zău dacă îmi place cum te îmbraci! Pe bune, fată!
O singură ţinută ai avut, nu ştiu la ce eveniment erai cu un
guler amplu şi bogat din catifea, o culoare superbă, bleu-verde
cu irizaţii movalii, cu un decolteu larg care îţi punea în valoare
perlele naturale şi feminitatea. Atunci m-am simţit mândră că mă
reprezinţi.
Şi-ţi mai stă bine şi cu halba de bere în mână. Serios!
Femeile astea! (Se aud zgomote, uşi trântite.)
Ia, să mă duc la ale mele. Să nu mă prindă că le-am schim -
bat poziţia! (Iese)


Scena 8

Rudolf.

Intră fredonând.

RUDOLF: Ei, cu stomacul plin putem să gândim altfel. (Tresare.)
Au, dar ce-i asta?! Cum este posibil? Ce caută Angela
despărţită de Putin? Este a treia oară când se întâmplă asta?!
Şi v-am spus să nu vă faceţi de cap cât lipsesc eu!
Ceusescu, ce dracului faci? Că din iad se vede mai de-aproape
pământul...
Ia, treci, mata la loc! (O ia pe Angela şi o aşază între Putin
şi Obama.)
Între doi coloşi. Se spune că bărbatul este capul... Da, dar
femeia este gâtul... Angela!
Se întâmplă ceva necurat aici! O să vă leg şi să vedem
atunci dacă vă mai faceţi de cap. O să vă leg de mâini ca la gră -
diniţă... „Eins, zwei, drei...”
Da, am spus că sunt binedispus... (Merge la computer,
tastează.) Să punem nişte muzică... Astăzi, vreau să dansăm!
O melodie country! Pentru tine special, mister Obama!
Acum să te văd! (Se aud acordurile unei piese country. Prinde
manechinul cu o mână şi face câţiva paşi. Aproape să cadă.)
Nu prea le ai cu dansul! Şi ai dansat cu Thalia...
Dar mie, cel mai mult de la voi, îmi place jazz-ul... Benny
Goodman, Charlie Parker, Ella Fitzgerald, Mahalia, Louis
Armstrong, Norah Jones... Louis Armstrong... (Se aude
refrenul piesei „What a wonderful world”, fredonează.) „What
a wonderful world…”
Frumos!
Hollande, tu ce îmi propui? (Merge la computer.) O şan -
sonetă, ceva... Aaa... Edith Piaff... Da! (Se aude un scurt refren
dintr-o piesă a lui Edith Piaff.) Ce voce! Ce stare! Ce fior!
Pleacă de-aici! Cum să dansez cu tine?! (Merge în faţa
Angelei, se înclină şi o scoate la dans. Se învârteşte uşor etc.)
Sau... (Aleargă la computer.) Jane Birkin & Serge
Gainsbourg - Je t’aime moi! non plus. Ştiu, este în franceză, dar
cadrează cu momentul. (Dansează senzual. Se opreşte brusc.)
Tragi cu ochiul!? Ştiu că la voi, în România, sunt multe dan -
suri şi melodii originale şi frumoase, dar dacă tot sunt la Angela...
Un dans tradiţional german. Bitte! (Merge la computer.)
Hai în mijloc, Angela! Să-i facem pe ceilalţi să moară de
ciudă! (Dansează.)
Aşa... te mişti destul de bine. Îmi place. Acum, să tragem
şi nişte iodlere... (Strigă, dar nu prea îi ies.)
Am făcut precum măgarul şchiop, aflat în călduri, care se
chinuie s-ajungă la iapa stearpă. Hai, nu râde! Nu este bine să te
amuzi pe spatele poporului. Danke schön, meine liebe Frau!
Treci la loc! (O repune pe locul ei.)
Putin! Hai, c-aveţi de unde! (Merge la computer.)
„Kalinka... kalinka... Kalinka, kalinka, kalinka maia!...”
(Se învârteşte nebuneşte. Fuge din nou la computer.) Ceva mai
lent, că m-a luat ameţeala!
„Oci ciornie, oci stratsie… Ochi negri, ochi pasio nați,/
Ochi arzători și minunați… Oci ciornie…”
Gata! Am cântat, am dansat... Distracţia s-a terminat! Piesa
se apropie de final.
Ruleta rusească, Putin! Cu muniţie reală. Ce joc tâmpit aţi
putut inventa!? Numai vodca este de vină!
It’s show time!
Hello, Obama! Barack Hussein Obama al II-lea… Îmi cer
scuze, dar acestea sunt regulile! (Îndreaptă pistolul către capul
lui Obama.) Începe jocul!
Te rog, să nu o iei în nume propriu! Nu am nimic cu tine.
Mi-eşti chiar simpatic, dar... (Trage. Nimic.)
E! Ai avut noroc! Americanii ăştia!
Următorul! Sau următoarea... Angela, tu eşti femeie! Eşti
nemţoaică de-a mea, dar jocul trebuie să curgă... Până la unicul
cartuş. Aşa este regula. Chestie de noroc. (Întinde pistolul, îi
tremură mâna, lasă mâna jos.)
Mi-e tare greu! Iartă-mă, Angela! (Ridică pistolul şi trage.
Nimic.)
(Exuberant.) Angela! Angela, trăieşti! (O sărută pe creştet.)
Mă bucur aşa de mult pentru tine! Sincer? Nu meritai!
Ei, domnule, Hollande... Pe Putin îl lăsăm mai la urmă...
Scurt şi la obiect! Asta este regula, asta fac... Ţac-pac!
(Ridică pistolul şi trage. Nimic.)
Afemeiatule! Şi tu ai avut noroc.
Mai am trei locaşuri.
Ceusescu... Ţie nu ţi-ar dăuna prea mult, dar faci parte din
joc. Cine ştie?! (Ridică şi trage. Nimic.)
Fantastic! Acum, dacă erai în faţa plutonului de execuţie...
scăpai! Dracu’ să te pieptăne!
Next!
Hai la Putin! Vladimir Vladimirovici Putin... Măi, domnule
preşedinte... Ce-au avut ruşii tăi în cap când au inventat acest joc
macabru?! Bine, unii spun c-ar fi un joc cu-adevărat bărbătesc...
Hm! Cum să-ţi iei viaţa?! Ori au în sufletul lor credinţa că dincolo
va fi mai bine sau ce? Am mai spus-o: de la vodcă vi se trage,
frate. Prea multă!
Tu ştii foarte bine cum este cu jocul ăsta, aşa că nu mai
stăm la discuţii... (Ridică pistolul şi trage. Nimic.)
Goi, spre Paradis 187
Niet! (Se retrage, se plimbă printre manechine. Îngândurat.)
Mai este un singur cartuş... Şi eu fac parte din joc. Un singur
cartuş... şi un ultim personaj... Culmea!, cel mai nevi novat...
(Arată spre sine. Se aude uşa, intră Mutti. Ascunde pistolul în buzunar.)


Scena 9


Rudolf, Mutti.

RUDOLF (zâmbeşte forţat): Bună, Mutti!
MUTTI: Bună, Rudolf! Te văd cam vesel astăzi sau mi se pare?
RUDOLF: Ei, mă mai răţoiam la personajele mele. Îşi tot
schimbă locurile între ele.
MUTTI: Rudolf, asta înseamnă că au prins viaţă!
RUDOLF: Mda, cine ştie!? O fi bine, o fi rău?!
MUTTI: Am auzit muzică sau mi s-a părut?
RUDOLF: Nu, nu ţi s-a părut. Le-am pus muzică mai devreme.
Muzica înfrumuseţează sufletul. Muzica, acest limbaj
universal... Poate aşa se vor ciondăni mai puţin!
MUTTI: Mda, cine ştie?!
RUDOLF: Mutti, m-am gândit şi... săptămâna asta nu mai merg
la Hamburg...
MUTTI: Cum aşa? Dar Brigitte te aşteaptă! O să fie îngrijorată!
Lecţia despre sexul la germani... Şi tu, ai nevoie!
RUDOLF: Am ceva mai important de făcut.
MUTTI: ?
RUDOLF: Am scena finală... cu personajele mele. Piesa se
apropie de sfârşit, Mutti.
MUTTI: Şi scăpăm de manechine... Le aruncăm la gunoi.
RUDOLF (priveşte manechinele): Într-o bună zi... acolo vor
ajunge. Lumea uită. Vin alte generaţii... Doar istoria...
MUTTI: Vino la Mutti! Eşti prea preocupat de viitorul acestor
cârpe şi lemne, şi din ce-or mai fi ele...
RUDOLF (vexat): Mutti! Cum poţi să vorbeşti aşa despre
personajele mele? Despre aceste caractere! Sunt vii...
Priveşte-le! Mă rog, cu o excepţie! Am reuşit să avem un
canal de comunicare. Cât de cât...
MUTTI: Şi eu care am crezut că ţi-ai revenit!? Dar ştii, dragul
meu Rudolf, că, de fapt, tu chiar nu eşti nebun?
RUDOLF: Nuuuu?
MUTTI: Nu! Este doar o etapă a căutărilor de sine. Un hiatus
între tine şi tine. Ai vrut să ai un respiro pentru o intros -
pec ţie mai profundă...
Ai muncit foarte mult cu facultatea, cu examenul pe post
de suplinitor, dar tu nu simţeai nici cea mai mică atracţie către
meseria de dascăl... Profesor de istorie.
RUDOLF: Mutti, eu... Nu-mi vine să cred... Adică tu... Dar este
visul noostru, Mutti.
MUTTI: A fost doar al meu, Rudolf. Am aflat de intervenţiile tale
în sistemul informatic de la clinică. La două săptămâni de
la comunicarea rezultatelor, un IT-ist, de acolo, a depistat
atacul informatic, iar... Poliţia a găsit locul de unde... Erai
la Hamburg la... „lecţia de istorie”. Noroc, că nu ai încasat
asigurarea şi restul pentru că astăzi eram la închisoare. S-a
anulat totul la scurt timp. Prin sentinţă judecătorească.
RUDOLF: Dar nu... Este imposibil... Mutti... Adică...
Goi, spre Paradis 189
MUTTI: Când plecam sâmbăta... eu nu mergeam la facultate, de
fapt, prestam zilele de muncă în folosul comunităţii.
Executam sentinţa.
RUDOLF: Iartă-mă! Mutti, tu... tu...
MUTTI: Eu, Rudolf, eu! Şi pentru ca să nu-ţi stric piesa, îţi
încărcam cardul cu suma cuvenită drept ajutor ca tu să o
poţi cheltui pe „lecţiile de istorie” cu Brigitte.
RUDOLF: Mutti, tu ai făcut asta pentru mine?! Mutti, iartă-mă,
dar istoria... Pentru tine... Eu... eu, de fapt, aş fi vrut...
voiam să devin... dramaturg şi regizor. Eu... Mutti, de ce ai
făcut toate astea?
MUTTI: Din dragoste şi ca să îndrept nedreptatea pe care ţi-am
făcut-o!
RUDOLF (scoate pistolul şi şi-l fixează la tâmplă): Mutti, iartă-mă!
Mutti, te rog, nu sunt fiul pe care ţi l-ai dorit. Nu sunt demn
de tine. Eşti cea mai bună mamă din lume... Nu sunt fiul
care merită să fie iubit aşa cum iubeşti tu! Mutti, eu...
MUTTI: Aşa cum iubeşte orice mamă copilul ei, Rudolf. Ce vrei
să faci cu pistolul acela? Dă-mi-l, te rog!
RUDOLF: Nu ţi-l dau, trebuie să duc jocul până la capăt. Nu
vreau să fiu un laş în faţa personajelor mele. Nu pot să mă
retrag, Mutti. Nu pot...
MUTTI: Nu eşti laş şi nici nebun. Dă-mi pistolul, Rudolf!
RUDOLF: Mutti, nu merit... eu... nu...
MUTTI: Te merit eu, copilul meu drag. Eşti tot ceea ce am mai
bun pe lume. Eşti un tânăr talentat. Un tânăr cu ambiţii,
viziune şi aspiraţii...
RUDOLF: Crezi?!
MUTTI: Repet! Eşti cel mai bun copil din lume!
RUDOLF: Mutti, ce mamă bună eşti! Tu esti un înger, iar eu...
Iartă-mă, Mutti... Te iubesc! (Apasă pe trăgaci. Nimic!)
Ce-i asta?! (Perplex.) Mai era un cartuş. Ultimul... Singurul.
Ruleta trebuia să se oprească la mine...
MUTTI: S-o fi defectat!?... Sau nu! (Ridică între degete cartuşul,
agitându-l.) L-am scos aseară. În acest livingroom, sunt
camere de supraveghere peste tot... Bine disimulate. Cinci
la număr.
RUDOLF: Câte una pentru fiecare personaj. Adică, vrei să spui
că tot ceea ce...
MUTTI: Tot, tot, tot! Totul a fost monitorizat şi înregistrat. Am
realizat de mult timp că tot ceea ce faci este, de fapt, un
gest-manifest pentru faptul că te-am obligat să urmezi
istoria. Un părinte nu are dreptul să treacă peste perso -
nalitatea copilului. Peste dorinţa sa, peste crezul său pro fe sional
şi social, indiferent de domeniul ales! Vrea măcelar: „ia
biftecu’, frăţioare!” Vrea şofer: „semnalizează, băi, dobi -
tocule!” Vrea astronaut, drum bun spre lună! Bucuria din
ochii copilului contează cel mai mult pe lumea asta pen -
tru... pentru un părinte.
RUDOLF (îngenunchează): Mutti, iartă-mă! Mutti... Eşti... eşti
cea mai bună şi inteligentă mamă din lume.
MUTTI: Ca toate mamele, Rudolf. Numai că nu reuşim întot -
deauna. Camerele acestea mi te-au salvat, dar nu pen tru
asta le pusesem eu!
RUDOLF: Nuuu?!
MUTTI: Nu! Am vrut ca tot ceea ce faci să fie văzut de un
specialist. Am realizat, în timp, cât de mult iubeşti teatrul...
Am dus înregistrarea şi... de la toamnă, vei urma cursuri
de regie şi dramaturgie la clasa unui reputat profesor. Aici,
la Műnchen. Comisiei artistice i-a plăcut foarte mult ideea
ta. Mi s-a spus că are potenţial. La fel ca şi tine.
RUDOLF: Mutti!
MUTTI: Mutti! Iar piesa ta, cu cele cinci personaje, un pic mai
„coafată” desigur, va fi examenul tău de absolvire.
RUDOLF (exaltat): Mutti, sunt cel mai fericit om din lume!
Mutti, pot să... (Întinde mâna, paşi șovăielnici) Vreau să te
iau de mână şi să mergem afară, în...în... în lumea reală!
MUTTI: Ei, vezi, dragul meu, de aceea face un părinte atâtea sa -
crificii: pentru a-şi vedea copilul fericit. Scopul primordial!
Fericirea copilului tău!
Aceasta este adevărata nemurire, Rudolf! (Rudolf se aruncă 
la picioarele mamei. Mutti îl ridică, îl sărută pe frunte şi îl
îmbrăţişează. Se aude un refren, fredonează împreună: „What a
wonderful world…” Schiţează câţiva paşi de dans.)
RUDOLF: Mutti!
MUTTI: Mutti!... (Cei doi continuă să danseze şi să fredoneze.)


Cortină muzicală
Excelenţa Sa, Arestatul Preventiv

Ion Bogdan Martin



Orice asemănare cu personaje reale este pur şi simplu întâmplătoare.
La final, chiar aiuritoare!

Decorul, la latidudinea regizorului sau/şi a scenografului.


PERSONAJELE:

Comisarul, șeful arestului, COMISARUl
Iulian Melinte, arestatul preventiv, IULIAN
Vasile, gardianul arestului, VASILE


A c t u l  I


Anticamera arestului. Biroul comisarului.
Comisarul, în uniformă, cu picioarele pe birou, răsfoieşte
un dosar. Când şi când bufneşte şi ridică din sprâncene. Se aude
o uşă metalică trântindu-se.

Scena 1

Comisarul, Vasile, Iulian.

COMISARUL (bătăi în uşă): Intră! (Apare un subofiţer de poliţie
însoţit de un tânăr încătuşat cu mâinile la spate.)
VASILE: Să trăiţi! El este tânărul arestat ieri! Dă bună seara, bă!
IULIAN: Bună seara!
COMISARUL: Bine! Eliberează-i mâinile! (Vasile îi scoate
cătuşele.) Poţi să ieşi, Vasile! (Vasile se retrage cu spatele.)
VASILE: Am înţeles, şefu’! (Iese.)
COMISARUL: Iulian Melinte, parcă aşa te numeşti... (Îşi co boară picioarele.)
IULIAN: Da, domnule comisar!
COMISARUL: Deci, cunoşti gradele poliţiei!?
IULIAN: Da, domnule comisar!
COMISARUL: Dar eşti cam supărat sau mi se pare mie?!
IULIAN: În situaţia mea, cine n-ar fi?
COMISARUL: Ai dreptate... Ai dreptate! Şi pentru ce te-au adus
aici, că doar am răsfoit dosarul... Eşti suspect de...
IULIAN: Suspect şi atât!
COMISARUL: Domnu’ Iulian.... Domnu’ Iulian, se poate? Un
pic de respect, ce naiba’!? Deci, dumneata te afli în arest
preventiv pentru că eşti suspectat că ai fi comis o anumită
infracţiune, altfel colegii mei nu te dădeau pe mâna noastră!
IULIAN: Da, domnule comisar! Preventiv, cum spuneţi şi dumneavoastră.
COMISARUL (se ridică, face un pas): Mi se pare mie, sau
„excelenţa” voastră a fost un pic... un picuţ, acolo, cam ironic?
IULIAN: Nu-mi permit, domnule comisar.
COMISARUL: Păi, să nu vă permiteţi, domnule. Aici, avem
regulamente de ordine interioară pe care nu ne permitem
să le încălcăm... E ca la armată: ordinele se execută, nu se discută!
Deci, ca să înţeleg, dumneata, vrei să spui că ai fost adus
degeaba, că nu ai făcut nimic care să contravină legilor statului
şi siguranţei naţionale?
IULIAN (cu gura căscată): Exact.
COMISARUL: Şi, cu voia domniei voastre, aş mai trage
concluzia că vă consideraţi absolut nevinovat.
IULIAN: Absolut corect, domnule comisar!
COMISARUL (avansând către Iulian): Ai văzut ce deştept sunt!?
Şi vrei să mai spui că bunii mei colegi, poliţişti cu state
vechi, sunt, de fapt, nişte tâmpiţi?
IULIAN: Nu-mi permit să spun aşa ceva, domnule comisar.
COMISARUL: Nu vă permiteţi să spuneţi, dar gândiţi, domnule.
IULIAN: Nici măcar nu gândesc.
COMISARUL: Atunci, sunteţi în comă!? Aoleu! Sau... chiar mai
grav. Doar atunci nu mai gândiţi. De exemplu: te gândeşti
că nu vrei să te gândeşti la nimic şi tot te gândeşti la ceva!
Vezi, dumneata, domnule Iulian, asta se cheamă psihologie
subliminal reconversională... Aşa ni s-a spus la cursurile
de reabilitare psihică! Dacă am înţeles eu bine!?
Mă rog, carevasăzică, am fost aduşi aici degeaba... Credeţi
că au greşit colegii mei?
IULIAN: Eu...
COMISARUL: Se prea poate. S-au mai văzut cazuri... dar pentru
asta trebuie să ajungeţi la tribunal, să dovediţi, să afle
presa... Ori de aici, din subsolul ăsta, scapă numai cine vreau eu.
L-aţi citit pe Kafka?
IULIAN: Da, şi Castelul şi Procesul.
COMISARUL: Ei, eu nu l-am citit, dar un alt arestat preventiv
mi-a spus că tot ceea se întâmplă aici, în arest, este cam p-acolo!
Adică, naşpa! Înţelegeţi, domnule?
IULIAN: Înţeleg, domnule comisar.
COMISARUL: Dar luaţi loc, domnu’ Iulian! (Iulian se aşază.)
IULIAN: Vă mulţumesc!
COMISARUL (gravitând în jurul lui Iulian): Şi, ce făceam noi
în civilie? Cum s-ar spune: în libertate!
IULIAN: Numai eu sau...
COMISARUL: Ah, aţi vrea să ştiţi şi despre mine câte ceva...
Sunt înalt... înalt funcţionar al statului, frumos, deştept, am55 de ani,
sunt căsătorit de 27... cu o femeie, am un băiat
şi-o fată, stau la bloc şi... cam atât. (Persuasiv.) Dar dumneata?
IULIAN: Eu am 28 de ani, nu sunt căsătorit şi stau la casă la curte.
COMISARUL: I-auzi!? Oi fi vreun nabab? Sau vreun oligarh din
ăştia pe stil nou?!
IULIAN: Nu, nu este o vilă, este o amărâtă de casă cu trei camere
şi cu o curte cât să intre o Dacie Nova... Locuiesc doar eu
cu mama. În Rahova.
COMISARUL: Deci aşa! Şi ce făceai dumneata în seara trecută...
te plimbai tacticos prin barurile din Centrul Vechi în căutare
de... de clieeenţi...
IULIAN: Ce fel de... clienţi, domnule comisar!?
COMISARUL: Păi, ştiu eu!? Din ăştia cu două picioare, cu două
mâini şi cu un singur cap, în general, li se spune oameni.
Români, străini, femei, bărbaţi, chiar şi copii... că nu aveţi
niciun pic de scrupule.
IULIAN: Nu înţeleg unde bateţi?
COMISARUL: Vaaai, dar noi nu batem, domnule! Nu mai
batem... Asta era pe vremea „împuşcatului”... Acum avem
alte căi, mijloace şi stratageme. Ne-am emancipat şi noi.
Dar să revenim la subiect... Poate dăm şi de vreun predicat, mai ştii!?
Eraţi cu biluţele în portofel, la ciorap sau disimulate în
carcasa iPhon-ului, că acum, băieţii de băieţi, nu pot fără agregate
din astea de ultimul răgnet sau strigăt, când... hopa: Stai aşa!
Poliţia! Şi v-a prins cu ţoc în poc!
IULIAN: „Ţoc în poc”?!
COMISARUL: Jargon specific. Cu „mortul”.
IULIAN: „Cu mortul”?!
COMISARUL: Ai, domnu’ Iulian, ce dracu’! Ne facem că nu
ştim ce-i aia?!
IULIAN: Nu, domnule comisar! Nu mă ocup cu aşa ceva. Îmi
aşteptam prietena, iubita... M-au confundat!
COMISARUL: ’Ai, nu zău?! Am spus eu mai devreme: poliţişti idioţi.
IULIAN: N-aţi spus aşa, domnule comisar...
COMISARUL: Nuuu?!... Dar cum am spus, domnule?
IULIAN: Aţi folosit expresia „tâmpiţi”.
COMISARUL: Ei, vedeţi că ştiţi?! V-aţi prins că este razie şi aţi
aruncat „delictele”. De cât timp vă drogaţi?
IULIAN: Nu mă droghez, domnule comisar!
COMISARUL: Am greşit, iertaţi-mă! (Ia loc la birou.) Corect
era să vă întreb: de cât timp comercializaţi biluţe? Aţi văzut
ce frumos m-am exprimat!?
IULIAN: Nu mă droghez şi nu sunt nici dealer de droguri. Îi urăsc
pe cei care nenorocesc cu bună ştiinţă atâta lume!
COMISARUL: Vai, ce frumos aţi spus-o! Aproape că mi-au dat
lacrimile... Uitaţi, vedeţi, aici, la ochiul stâng... (Se apropie
cu faţa de Iulian.) Vedeţi? (Îi trage o palmă tare după ceafă
şi ridică tonul.)
Băi, cretinule, păi, tu mă iei pe mine la mişto? (Iulian se
masează după ceafă.) Păi, tu crezi că eu sunt un terchea-berchea
să-ţi baţi joc de mine?! Mai ieşi d-aici doar după ce recunoşti! Ai
înţeles? Asta este datoria mea: să-i fac pe arestaţi să recunoască.
Iar pentru asta am o sută şi-o mie de metode să-i fac să vorbească.
Drepţi! (Iulian se ridică brusc.) Cum îţi permiţi, jigodie,
să stai jos în faţa... în faţa ditamai comisarului?!
IULIAN: Păi...
COMISARUL: Nici un „păi”! Fumezi?
IULIAN: M-am lăsat de trei ani...
COMISARUL: Cam de când ai început cu drogurile.
IULIAN: Vă jur, domnule comisar. Se pot face analize... Se face
o mare eroare.
COMISARUL: Ai dracului, unul n-ar recunoaşte! Voi, ăştia mă -
runţii, spuneţi că aţi fost confundaţi, că se face o eroare, iar
ăia de prin guvern, ministere sau parlament spun că sunt
bolnavi de moarte, ori că este comandă politică. Vinovat nu
este niciunul, frate! Ţara asta se fură singură. Toţi, curaţi ca
lacrima... Ca „Lacrima lui Ovidiu”, bun vinul, dar cam dulce.
Stai jos!
IULIAN: Lăsaţi!
COMISARUL: Cum vrei, eu am vrut să fiu politicos. Să-ţi
demonstrez că după revoluţie poliţia română s-a schimbat
mult în bine.
Deci nu fumezi! De mâncat... ai mâncat ceva?
IULIAN: De azi dimineaţă nu am mai...
COMISARUL: Vai, dar aşa ceva nu se poate! Dar unde suntem
aici: la Aiud, la Râmnicu Sărat ori la canal?! Doamnefereşte,
cu aşa ceva nu se glumeşte!


Scena 2


Comisarul, Iulian, Vasile.

COMISARUL (tare): Vasile! (Intră Vasile.)
VASILE: Ordonaţi, domnule comisar!
COMISARUL: Păi, măi băiatule, omul ăsta n-a servit masa...
Uite, nu, nu vreau de la cantină, ieşi şi ia de 50 de lei o
şaorma, că asta serveşte tineretul în ziua de astăzi sau o friptură şi o salată!
Iulian, merge o salată de crudităţi?
IULIAN: Vă mulţumesc, domnule comisar!
VASILE: Merge. În cinci minuţele am venit, şefu’!
COMISARUL: Păi să vii, căci altfel dracu’ te ia! (Iese.)



Scena 3


Comisarul, Iulian.

COMISARUL: Mă scuzi! Nu ştiam că nu ai servit masa.
IULIAN: Era fasole cu nişte grăsime, iar eu...
COMISARUL: Fasolea e din import. Din Congo. Pericol de
Ebola! Că este mai ieftină... Fasolea! N-avem fonduri, ce
vrei, domnule?! Asta avem, asta servim: Totuşi, Republica
Democratică Congo! Dar astăzi, eşti invitatul meu... şi al
României. Sper că nu ne refuzi?
IULIAN: Mulţumesc încă o dată, domnule comisar!
COMISARUL: Poate după o masă bună, cu burta plină, judecăm
altfel. Cine ştie!?
Şi ce pregătire avem?
IULIAN: Numai eu, am... înţeles. Am absolvit ASE-ul, iar acum
urmez un Master...
COMISARUL: Ce fel, că m-ai făcut curios?
IULIAN: Un Master în Resurse Umane.
COMISARUL: I-auzi, domne’! Interesant. Foarte interesant
domeniul. Chiar mă bătea şi pe mine gândul, dar... ştii cum e?
 Te iei cu una, te iei cu alta... Când spun „cu alta”, să nu
te gândeşti că este vorba despre vreo femeie!
IULIAN: Nu-mi permit, domnule comisar!
COMISARUL: Să nu-ţi permiţi! Deci aşa... masterand! Uite,
luminează-mă şi pe mine cu o problemă... Vrăjitorul din
Oz... Am văzut cartea, am citit şi filmul...
IULIAN: Sau invers!?
COMISARUL: Ce... invers?!
IULIAN: Aţi citit cartea şi...
COMISARUL: ...am văzut filmul. Păi, eu ce-am spus? Aşa! Măi,
Iuliane, eu nu prea am înţeles intriga... Intriga, parcă aşa se
spune, nu!? A fost povestea copilăriei mele...
Tu ai auzit despre ea?
IULIAN: Da, domnule comisar. O poveste superbă...
Şcolărița Dorothy Gale…
COMISARUL: Mamă, ce mi-a plăcut de şcolăriţa aia…
(Visător.) Eram îndrăgostit rău de tot de ea… (Oftează.)
Aşa, zi mai departe!
IULIAN: ...locuia la o fermă din Kansas...
COMISARUL: Kansas, ăsta, este în America!
IULIAN: Da! Unde trăia împreună cu matușa Em și cu unchiul
Henry. Dorothy...
COMISARUL: ...şcolăriţa...
IULIAN: ...visează la un loc mai bun undeva departe... dincolo
de curcubeu. Ei bine, la un moment dat, ea este luată de o
tornadă și îşi pierde cunoştința...
COMISARUL: Doamne, ce-am mai plâns aici... Ce-am mai
plâns...(Scâncind, îşi şterge o lacrimă imaginară.) Spune,
povesteşte mai departe!
IULIAN: În acest timp, visează că ea, câinele ei...
COMISARUL: Toto! Toto, îl chema. Ca pe cânăreţul ăla italian...
Cutugno!
IULIAN: Cum spuneţi dumneavoastră! Visează că ea şi Toto, și
casa zboară spre tărâmul magic din Oz.
COMISARUL: Hopa! Stai! Ei, aici este problema! Oz-ul ăsta!...
Dar zi, povesteşte, că-mi place!
IULIAN: Acolo, Zâna cea Bună, pe nume Glinda, o sfătuiește pe
Dorothy...
COMISARUL: Şi de Zâna cea bună am fost îndrăgostit...
IULIAN: În filmul celebru, din 1939, rolul zânei a fost interpretat
de către actriţa Billie Burk…
COMISARUL: Ce nume idiot pentru o femeie! O roşcată
superbă, cu privirea ei galeşă… Mă excitam de fiecare…
În fine…
IULIAN: Zâna cea bună îi spune lui Dorothy să urmeze cărarea
din cărămizi galbene până la Orăşelul de Smaragd, unde se
va întâlni cu vrăjitorul din Oz, singurul care poate să o
trimită acasă, înapoi în Kansas...
COMISARUL: Doamne, ce frumos mai povesteşti! Ei, ajunge!
Eu, cu Oz-ul ăsta aveam o problemă. Domnule masterand,
ce este, de fapt, Oz-ul?! Aceasta este întrebarea! Ca în
Hamlet. Vezi că nu suntem proşti?
IULIAN: Dar eu n-am spus nimic! Oz-ul este... un tărâm magic.
O denumire inventată de către Baum, autorul povestirii...
COMISARUL: Tărâm magic! Oz! Ei, dragă Iulian, cam aşa sun -
tem noi, eu, mai ales... Aici, în sediul poliţiei... în pro xi mitate,
cum s-ar spune, adică nu chiar în Oz, că nu-mi permit. Ar
fi plagiat. Dar dacă am schimba titlul poveştii... eu aş fi
Vrăjitorul de lângă Oz.
IULIAN: De... lângă Oz!?
COMISARUL: Vrăjitorul de lângă Oz. Eu, cu talentul meu, îi fac
pe toţi să recunoască, să ciripească şi îi trimit dincolo de
curcubeu... La... „mititicaaa”...
IULIAN: Aceasta nu mai este o poveste pentru copii...
COMISARUL: Păi, nu mai este! Şi de aceea... să revenim la
tineee... Spuneai că nu eşti căsătorit, dar gagică... pardon!,
prietenă ai?
IULIAN: Am, domnule comisar.
COMISARUL: O iubeşti?
IULIAN: Mult de tot, fapt pentru care am şi intenţii serioase.
COMISARUL: Bravo! Căsătoria este singura care are legătură
cu arestu’... cu celula arestului. Pentru că familia este, aşa
ştiu că se spunea odată, celula de bază a societăţii.
Societatea de oameni ca tine are nevoie! Mai puţin partea
cu biluţele... Că nu puteai şi tu să te ocupi cu restituiri de
păduri, de palate, de chestii adevărate... Astea-s la modă
acu’. Erai mare, dar aşa...
IULIAN: Dar v-am spus că nu mă ocup...
COMISARUL: Mi-ai spus tu ceva, dar eu tot nu cred. Păi şi dacă
ai intenţii serioase, nu vrei să ajungi mai repede acasă la
iubită?
IULIAN: Ba da!
COMISARUL: Ei, vezi, gând la gând. Vrăjitorul de lângă Oz este
soluţia! Îţi dau câteva foi de hârtie şi scrii exact ce trebuie.
Eu fac o minune şi... pe urmă se rezolvă de la sine...
IULIAN: Nu am ce declaraţii să fac! Sunt nevinovat.
COMISARUL: Aici nu mai suntem gând la gând. Povestea se
poate încheia nasol. Nasol, nasol... (Ciocănituri în uşă,
intră Vasile.)

Scena 4


Vasile, Comisarul, Iulian.

VASILE: Poftiţi, domnule comisar! Am luat o friptură şi o salată
de crudităţi!
COMISARUL: Noi, aici, îi spunem „curvităţi”... Sper că nu te
deranjează termenul?
IULIAN: Nu, domnule comisar.
COMISARUL: Bravo, Vasile! Te-ai descurcat! E pentru domnul
economist, sau ce-o fi făcut la ASE-ul ăla de unde nu mai
cade bila aia odată!...
VASILE: Care bilă, domnu’ comisar? Că parcă era vorba despre
biluţe?!
COMISARUL (amuzat): Băi, Vasile, tu... tu ai trecut vreodată
prin Piaţa Romană?
VASILE: Trecut, domnule comisar. Trecut, să moară mama!
COMISARUL: Păi, dacă trecut, nu văzut pe clădirea ASE un
mare biloi de piatră în vârf?!
VASILE: Nu văzut, domnule comisar. Eu, când merg pe stradă,
văzut pe unde mers, nu căscat ochii pe acoperişuri.
COMISARUL: Bine făcut, ca să nu te împiedici precum ca (sic!)
boul care eşti. Ei, se spune că biloiul ăla imens va cădea doar
atunci când din facultatea aia va ieşi prima absolventă virgină!
VASILE: Oau! Vă daţi seama, domnule comisar, câte victime ar
putea produce...
COMISARUL: Virgina?!
VASILE: Nu, domnule comisar, biloiul! Şi cine este vinovat?
Şeful cel mare al facultăţii, că n-a ancorat bine şandramaua,
ş-atunci, ta-na-na-naaa... îl vedem la noi, aici, în areeest!
COMISARUL: Ta-na-na-naaa... Te-ai tâmpit rău, Vasile!
VASILE: Tâmpit, dacă spuneţi dumneavoastră, domnule comi -
sar!? Poftiţi şi restul!
COMISARUL: Pune-l pe birou! Poţi să ieşi!
VASILE: Ieşit, să trăiţi! (Iese.)


Scena 5


Comisarul, Iulian.

COMISARUL (numără banii): Ei poftim, ce mult s-a ieftinit viaţa!
Guvernul Ponta lucrează pentru noi, domnu’ Iulian.
I-am dat 50 şi mi-a adus restul 49! Asta-i România adevă ra -
tă, domnule! Fără subordonaţi cinstiţi, ţara s-ar duce de râpă.
Aşa, acum să vedem ce avem noi aiiici... (Desface pachetul
pe care şi-l aşază în faţă.) Miroase bine-al dracului. (Adul me -
când, îi întinde bucata de friptură şi lui Iulian.) Are şi mirodenii,
are tot ce-i trebuie. (Se apucă şi înfulecă.)
Mmm... Bună! Bună de tot! Pe cuvânt.... Sper să fii mul ţumit de cum arată?
IULIAN: Sunt, domnule comisar.
COMISARUL: Mmm... un deliciu! Şi salata asta de „curvităţi”...
o nebunie! Ia miroase! (I-o trece cu viteză pe sub nas.)
Credeai că te mint?!
Iartă-mă, dar mi-era o foameee!... (Cu mâncarea în gură.)
E foarte... solicitant serviciul ăsta.... Ai... ai de-a face... cu fel şi
fel de delincvenţi... Stres, surmenaj...
Înfulecă şi plescăie, fixându-l, când şi când, cu privirea pe
Iulian.
COMISARUL: Bună, bună de tot! Heee... Ei, acum e altceva.
Parcă judecăm altfel... Mergea ş-o bere, dar suntem în
exerciţiul funcţiunii.
Deci, domnule Iulian, îţi menţii în continuare poziţia şi depoziţia?
IULIAN: Vă rog, domnule comisar, solicit dreptul de a da un
telefon pentru a-mi suna avocatul!
COMISARUL: I-auzi, tată, solicită dreptul... pot să ţi-l dau şi pe
stângul! Doare la fel de tare. Sunt ca precum (sic!) Hagi,
lo vesc cu ambele la fel de bine, dar mai ales cu stângu’!!!
Acum, este noapte, eu zic că nu este frumos să-l deranjăm
pe domnul avocat. Ar fi inuman. Şi ei, sunt stresaţi, surmenaţi,
ce-i drept pe bani mai mulţi decât noi. Pentru că au fraieri ca voi
care-i plătesc pentru toate „de jure” şi „de facto-urile” alea bălmăjite.
Nimic concret. Bla-bla-bla, numai ca să vă ia banii. L-ai
văzut pe marele avocat din Procesul ICA? Profesor universitar,
cărţi, tratate, alea-alea... I-a luat clientul lui 10 ani? I-a luat. Şi
nu este singurul. Iau sutele de mii de euro, legal, iar fraierii tot
intră la „mititica”.
Ce să vă fac? Nu mai bine recunoşti, mătăluţă, tot şi pentru
că ai colaborat cu anchetatorii, judecătorii îţi vor da o pedeapsă
mult diminuată. Poate iei şi cu suspendare. Liber... ca precum
(sic!) pasărea cerului.
IULIAN: Dar eu sunt nevinovat, domnule comisar! Vă jur!
COMISARUL: Treaba ta! Eu am încercat să fiu... să fiu înţe -
legător. Nu vrei să colaborezi, pa ş-un praz verde! D-ăla de
Caracal. Iei şapte-opt ani, acum, pe noul Cod penal, de nu-ţi
mai vezi nici spatele, nu numai iubita. Să nu spui că nu ţi-am spus!
(Scuipă într-o parte. Răstit.) Bă! În puii mei... Sunteţi toţi
nişte jigodii. Vorba lu’ Becali: „nişte hahalere”!
Hai, că m-ai plictisit.
Vasile! (Intră Vasile.)


Scena 6


Comisarul, Iulian, Vasile.

VASILE: Ordonaţi!
COMISARUL: Înapoi în celulă! Şi să nu-i mai daţi mâncare, a
mâncat destul aici. Ţi-a plăcut mâncarea, Iulian?
IULIAN: Da, domnule comisar!
COMISARUL: Să nu-i descuiaţi patul! A mâncat cam mult şi să
nu facă dracului vreo indigestie. Să se plimbe prin celulă
până dimineaţă.
VASILE: Am înţeles, domnule comisar!
COMISARUL: Aşa, Vasile, trebuie să avem grijă să nu avem
vreun proces la CEDO. Ai fost martor când a spus că i-a
plăcut mâncarea?
VASILE: Fost, să moară mama, domnule comisar!
COMISARUL: Ieşiţi! Vreau să trag un pui de somn până ies din tură.
VASILE: Odihnă plăcută, domnule comisar!
COMISARUL: Să fie, Vasile! Sper să n-apară vreo urgenţă! (Cei
doi ies pe la „grădină”, iar Comisarul pe la „curte”.)


Scena 7

Comisarul, Iulian, Vasile.

După 24 de ore. În acelaşi birou, Comisarul, pe scaun, stă
de vorbă cu Iulian în picioare.

COMISARUL: Dar luaţi loc, domnu’ Iulian!
IULIAN (cu ochelari): Prefer să rămân în picioare.
COMISARUL: Cum doreşte domnia voastră! Am înţeles că aţi
fost vizitat de către avocat... Foarte bine, este dreptul
domniei voastre! Am văzut că v-a adus şi o pereche de
ochelari... Poate, acum, o să vedeţi lucrurile într-o altă
lumină. Poate că din cauza aceasta nu aţi vrut să scrieţi
nimic! Poate! Ce dioptrii purtaţi?
IULIAN: 1,50 cu plus.
COMISARUL: A, de la citit. De la atâta carte. Vedeţi, nici multă
carte nu este bună. Strică. Mai ales alea cu scrisul mic şi
sute de pagini!
Dar luaţi loc! Insist! (Iulian se aşază.) Mulţumesc frumos
că mi-aţi ascultat sfatul! Vedeţi că ne putem înţelege!?
Şi... domnul avocat, ceee... a mai spus, ce mai face?
IULIAN: Va depune o contestaţie pentru a fi cercetat în libertate.
COMISARUL: Libertate! Ce cuvânt sublim! Libertate! Câte
generaţii s-au jertfit pentru ca noi, astăzi, să beneficiem de
acest lucru. Libertate! Vă daţi seama, sclavii, oamenii ăia
fie negri, fie de orice altă culoare, cât au pătimit săracii!
Ce vremuri de căcat! Aoleuuu... Iertaţi-mi expresia!
Săracii... erau torturaţi şi batjocoriţi! Incredibil!
Dar acum, avem o sumă de libertăţi: libertatea de expri -
mare... Păi, ce, nu v-am lăsat eu să vă exprimaţi! V-am lăsat! Şi
chiar vă ascult cu maximă plăcere. Poate şi scrieţi câte ceva... Pe
urmă mai avem libertatea de conştiinţă, p-asta nu poate să vi-o ia
nimeni. Este ceva lăuntric.
Vedeţi, domnu’ economist, că nici noi nu suntem proşti?!
Aţi auzit ce exprimare plastică am avut?!
Aşa, pe urmă, mai avem libertatea de a alege stilul de viaţă!
Păi, ce, vă spun eu dumneavoastră ce şi cum?! Nu, eu doar vă
suges tionez că ar fi bine să colaboraţi, tocmai pentru a vă trăi
stilul de viaţă pe care precum (sic!) vi l-aţi ales. Hai că sunt filosof,
frate! Dacă m-ar auzi „Paitapievici” ăla sau Cărtărescu, care a
scris o mie de cărţi şi tot n-a luat Nobelul... La ce i-o trebui... nu ştiu!?
Aşa! Şi mai este şi libertatea de asociere liber consimţită.
Ni s-a predat la şcoală. Mă duce mintea! Dar ca să vă asociaţi cu
elemente infracţionale asta nu mai este ok! Trebuie să căscaţi
bine ochii, căci altfel beliţi... au, era să-i spun pe nume, dar poate
că dumneata ai penis!? E... altceva!
Libertatea! Heee... O adevărată delicatesă. Dar nu-i mai
simţiţi gustul, ne-am născut cu ea şi numai atunci când ajungem
în situaţii extreme, recte ca precum (sic!) acum, atunci ne dăm seama
ce am pierdut.
Dar dumneata, băiat citit, cu Master, vorba aia, scrii ce
trebuie şi poate că o să ai parte de libertate!
IULIAN: Domnule comisar, dacă îmi permiteţi...
COMISARUL: Uite, ai toată libertatea!
IULIAN: Vă mulţumesc! Nu am ce declaraţii să fac! Cred că
m-am nimerit în locul nepotrivit, atâta tot! V-am spus, îmi
aşteptam iubita să mergem la ai ei. Eram acolo pentru că
mai devreme m-am întâlnit şi cu un coleg de facultate
căruia i-am dat nişte cursuri... Atâta tot.
COMISARUL (se ridică şi se plimbă în jurul lui Iulian): „Atâta
tot”. Domnule, dacă vă deranjez cu insistenţa mea, vă rog
să mă scuzaţi, este defect profesional. Nu fac altceva decât
să-mi fac datoria! Eu respect legile şi uniforma statului. (Se
apleacă asupra lui Iulian cu o mână pe spătarul sca unului.)
Mă înţelegeţi şi pe mine!? Am familie, am credite, băiatul
vrea să meargă la studii în străinătate, fata poate c-o vrea să se
mărite... Astea costă. Uite, vedeţi ce greu îmi este şi mie?
E aproape miezul nopţii, iar eu stau treaz şi dialoghez calm
cu domnia voastră... (Se ridică şi trage un şut puternic unuia
dintre picioarele scaunului, fapt ce-l determină pe Iulian să se
întindă pe jos.)
Vai, mă iertaţi! Scaunul... Vechi, nu sunt fonduri... Tot de
la democraţii ăia din Congo! Să vă ajut! (Îl ia de o mână, îl ridică
pe jumătate după care îi dă drumul să cadă la loc.)
Mi-e greu şi mie, am probleme cu spatele. L 4 – L 5.
Coloana. Ce vrei, domnule, nu mai am 28 de ani ca dumneata!?
(Iulian se ridică şi rămâne în picioare.)
S-a rupt scaunul... Mda, dacă aş fi fost rău intenţionat, dar
nu sunt, aş putea să declar că ai vrut să-mi dai în cap cu scaunul,
m-am ferit şi mi-ai produs o mică zgârietură... Uite, chiar aici,
pe gât! (Se zgârâie cu unghia.) Au, mi-a dat şi sângele. Ai fost
destul de agresiv. Cred că dacă nu mă feream îm spărgeai capul...
(Impacientat.) Vasile! Vasile, Vino repede!


Scena 8

Comisarul, Iulian, Vasile.

Vasile intră în fugă.

VASILE: Ordonaţi, domnule comisar! S-a întâmplat ceva?
COMISARUL: Uite, măi, Vasile, tu vrei să fii om cu ei, iar ei se
dau la tine. A vrut să-mi dea cu scaunul în cap, dacă nu mă
feream putea să mă şi omoare... Uite, semnul, aici, pe gât!
VASILE: Aşa, mă?! Păi, cine, pizda mă-tii, te crezi tu, băi amă -
râtule, să te dai la domnu’ comisar?! Mai iei trei ani peste
pedeapsa cu drogurile! (Îi trage un şut în fund şi îi pune cătuşele.)
Lăsaţi dom’ comisar, că avem noi grijă!
COMISARUL: Cu blândeţe, să nu avem probleme la CEDO, la
UE... Să nu ne trezim naibii cu madam Merkel p-aici!
VASILE: Doamne fereşte, domnu’ comisar, c-aia vine cu Putin!
COMISARUL: Să stea la ei acolo! Băi, dar ce mă doare!... (Lui
Iulian.) Mă gândesc să depun plângere pentru agresiune,
martor mi-este Vasile... dar mă mai gândesc. De dumneata depinde.
Să nu-i laşi patul descuiat, Vasile. Poziţia bipedă ajută.
Ieşiţi!
VASILE: Să trăiţi! (Cei doi ies.)
COMISARUL: Am eu grijă... Heee...


Scena 9

Comisarul.

Sună „mobilul”.

COMISARUL: Poftim? Avocat şi mai cum?! Avocatul doamnei
Iuliana Melinte? La ce echipă joacă Iuliana asta?!Aţi gre -
şit numărul, domnule! Nu cunosc nicio doamnă Iuliana
Melinte! Sau domn, sau ce-o fi! Haide, pa! (Închide şi aru n -
că telefonul pe birou.)
I-auzi brâul trece râul!... De unde dracului are numărul
meu?! A, de la poartă, e afişat acolo, pentru audienţe.
Avocaţii ăştia... mi-e silă de ei. Se bagă, frate, în sufletul
omului... s-or crede zei-Dumnezei!
Bine, sunt mulţi care au lucrat în poliţie, care s-au pen -
sionat sau au ieşit pentru alte dandanele... Dandanele?! Cred că
mai corect ar fi Dardanele! Mă rog, foşti colegi de-ai mei, dar tot
nu pot să-i sufăr!
(Cu picioarele pe birou.) Nu mă ia somnul şi pace!
Domnule, ce-mi face mie „nea caisă” ăsta!? Şi ce dacă este la
Master! Fi-r-ar al dracului, adică mă face pe mine un puşti
găozar!?
(Tare.) Vasile! (Se deschide uşa.)


Scena 10

Comisarul, Vasile.

VASILE: Ordonaţi, şefu’!
COMISARUL: Vasile, mă, ce dracului, am ajuns noi, Poliţia
Română, să nu mai fim ascultaţi de delincvenţi? Să nu se
mai teamă de noi, să... să...
VASILE: E grav, domnu’ comisar, să moară mama!
COMISARUL: Ce face arestatul Iulian Melinte?
VASILE: Se plimbă prin celulă, domnu’ comisar!
COMISARUL: Dar ce-şi închipuie ăsta, Vasile, că a ieşit la pro -
menadă în parc?! Prin Cişmigiu! Pfuuu... Deplâng profund
situaţia în care am ajuns! Ce vremuri... înainte de ’89...
Ce eram noi, Vasile, înainte de simulacrul ăla de revoluţie?
VASILE: Un fel de miniştri, dom’ comisar! (Printre dinţi.) Nu
crâcnea unu’ în faţa noastră!
COMISARUL: Aşa e, mă! Ce vremuri! Tremurau toţi doar când
ridicam din sprâncene.
VASILE: Şi cum îi mai ardeam cu pulanu’...
COMISARUL: Sau îi puneam la „rotisor”.
VASILE: Sau cu sacul de nisip la bicepşi şi la delto... deca to...lotoizii ăia.
COMISARUL: Aia era poliţie, nu ce facem noi astăzi! Zici că
suntem educatoare de domnişoare la pension. Şi cât am
iubit meseria asta! În ce hal am ajuns, Vasileee... Să ne rugăm
de ei! Ai văzut, se dau la noi, să mă bată cu scaunul...
VASILE: Lăsaţi, că şi-a luat-o. Şi nici mâncare nu i-am mai dat.
De două zile n-a mâncat nimic.
COMISARUL: Săracu’, o fi înfometat. Adu-l la mine!
VASILE: Am înţeles, să trăiţi! (Iese.)
COMISARUL: Ce vremuri! (Revine Vasile cu Iulian care are un
ochi vânăt.)
I-ai cătuşele! Eşti liber, Vasile!
VASILE: Sunt, să trăiţi! (Iese.)


Scena 11

Comisarul, Iulian.

Comisarul se îndreaptă spre Iulian, îl îmbrăţişează, după care se aşază la birou.

COMISARUL: Am auzit ce vi s-a întâmplat. Îmi pare nespus de
rău! Le-am dat avertisment şi le-am redus salariile cu 10%
pe trei luni. Să-i învăţ minte. Păi, se poate să se poarte în
halul ăsta cu cetăţenii patriei noastre?! Şi vânătaia aia la
ochi... Of! Probabil că aţi alunecat pe scări şi v-aţi lovit în
tocul de la ochelari!? Se mai întâmplă!
Dar luaţi loc, domnu’ Iulian!
IULIAN: Lăsaţi!
COMISARUL: Dar nu arăţi bine deloc! Pe cuvântul meu de nu-mi
pare rău! Oameni suntem ce dracu’!
Domnu’ Iulian, dacă declarai exact ce trebuia nu mai arătai
în halul ăsta! Acum, eram prieteni! Poate ieşeam şi la o bere, ca
băieţii... În Centrul Vechi.
IULIAN: Niciodată cu dumneavoastră!
COMISARUL: Ştii cum spun belgienii (ad litteram): „Never say never”!
IULIAN: Englezii.
COMISARUL: Tot aia! Deci, nu aveai biluţe?
IULIAN: Nu!
COMISARUL: Dar poate că le-ai aruncat!? Ţi-ai pierdut capul
şi le-ai aruncat la canal sau le-ai pus într-un ghiveci de
flori... Nu ţi-e milă de planta aia?!
IULIAN: Domnule comisar, nici nu consum şi nici nu distribui
biluţe din acelea despre care vorbiţi dumneavoastră. Nici
nu le-am văzut vreodată!
COMISARUL: Drept să-ţi spun, nici eu nu ştiu cum arată. Dar
colegii mei ştiu şi îţi pot găsi câteva prin buzunare. Depinde
de dumneata câte: pentru două-trei, poţi lua cu suspendare,
pentru că se va considera consum propriu. Dar dacă îţi vor
plan ta vreo 40-50, că au de unde, atunci... Atunci, ai rupt-o-n
două! Sau chiar în mai multe. Ne mai întâlnim peste
opt-nouă ani! Nu-i păcat de tinereţea dumitale, de Masterul
ăla! Zău aşa, de ce te încăpăţânezi? Ce-i aşa de greu?
Uite, aici ai tot ce-ţi trebuie: hârtie, pix...
Au, dar dumitale ţi-e foame, am uitat! Aveam un pachet de
biscuiţi... (Se ridică, iese şi revine.) Uite-l, sunt cu cacao. Ia! (Îi
întinde pachetul, dar când să i-l dea i-l aruncă în pe jos.)
Scuze! Mi-a scăpat. Adună-i imediat!
IULIAN (se apleacă şi îi adună): Poftiţi, nu mănânc! (Pune
pachetul pe birou. Comisarul îl împinge din nou pe jos.)
COMISARUL: Lasă-l acolo! Ş-aşa era de vreo şase luni prin
dulap. Plus gândacii care l-au călărit... Ai auzit, domnule,
ce chestie?! Cică dacă îi rupi capul unui gândac din-ăsta,
de bucătărie, moare abia după şapte zile... Şi moare de
foame, domnule, nu căăă... De foame, înţelegi? Inaniţie!
E ceva... extraordinar!
Da’ şi dumneata, eşti încăpăţânat rău... De ce închizi ochii
şi te clatini? Ţi-e rău cumva?
IULIAN: N-am mâncat de aproape trei zile şi tot de-atâtea nopţi
n-am dormit.
COMISARUL: Nu ştiu ce am de la un timp, nici mie nu prea îmi
mai vine somnul...
Dar stai aşa! (Iese şi revine cu o cutie de şah.) Ăsta-i
antidotul! O partidă de şah. Păi ce credeai domnu’ Iulian că şahul
este numai apanajul oamenilor cu Master?! Neee...
IULIAN: Dacă îmi permiteţi...
COMISARUL: Îţi permit numai dacă faci o partidă cu mine. Stai
jos! (Iulian se aşază.) Zi!
IULIAN: După partida de şah mă lăsaţi să dorm? Măcar o oră,
vă rog!
COMISARUL: Dacă vei câştiga, îţi promit că te voi lăsa să dormi
24 de ore, până intru din nou în tură.
IULIAN: Vă mulţumesc!
COMISARUL: Eu joc cu albele, ai ceva împotrivă? (Aranjează
piesele pe tabla de şah.)
IULIAN: Nu, domnule comisar! Şi, dacă îmi permiteţi, eu am să
joc cu negrele!
COMISARUL: Îţi permit! Atunci, eu mut primul... Gata!
A, am uitat, m-a sunat avocatul dumitale... dar cred c-a
greşit numărul!...
IULIAN: Nu, n-a greşit! Vă căuta să vă transmită ceva foarte
important.
COMISARUL: Băi! Băi, fii atent! Pentru mine importante sunt
doar familia şi jobul! În rest, mă doare-n cur de ce zice sau
face ăla sau ălălalt. Bă, aici, eu fac legea! Legea sunt eu,
iar eu este legea în persoană! Ce dracu’, mă?!
IULIAN: Era bine să-l fi ascultat...
COMISARUL: Băi, sulică, îmi spui tu mie ce să fac?!
IULIAN: Nu-mi permit, dar aşa m-a rugat să vă transmit!
COMISARUL: Poate îl încalţă ai mei şi pe el! Acum eu mut...
Pionul ăsta merge aici.
IULIAN (se gândeşte cam mult): Mda...
COMISARUL: Păi, „mda”, dar nu muţi?
IULIAN: Mut, mut... (Nu mută.)
COMISARUL: Muţi, muţi, dar nu muţi! Îţi baţi joc de mine, tembelule?
IULIAN: Domnule comisar, vă numiţi Meleancă? Victor Meleancă?
COMISARUL: Ce vrei să spui? Nu-ţi place cum sună... Meleancă?
Îţi baţi joc de numele meu?
IULIAN: Nu-mi permit, domnule comisar... dar cunosc pe cineva
cu numele ăsta, Melenacă şi...
COMISARUL: Suntem destui, băi pulifrici. Ştii cum se spune:
mulţi câini cu coada scurtă. Mută! (Iulian ezită.) Mută, că
te las nedormit trei luni!
IULIAN: Mut, mut! Tura, aici.
COMISARUL: Aha! Tura... Tura mă-tii! Vrei să mă închizi, ai!?
Uite că mut nebunul. Te-am încolţit, acum, să te văd!?
Şahul este jocul suprem al minţii.
În mintea ta, acolo, undeva într-un folder, nu este nimic
care să-ţi spună să recunoşti cinstit că faci trafic cu droguri!?
Recunoşti şi te uşurezi... Aşa cum a recunoscut Turcescu! Deşi...
Ori oi fi şi tu unul acoperit. Da, după ochi se vede că eşti...
Daaa... Eşti un mare căcat acoperit.
IULIAN: Am mutat.
COMISARUL: Ă? Ai mutat... şi ce dacă! Bă, uite... crezi că eu
nu am sentimente, nu sunt şi eu om?! Crezi că eu nu sufăr
sau nu plâng când am câte o nefericire... Ba da! Sunt om,
Iuliane! Cu bune şi cu rele, dar speram ca şi în tine să gă -
sesc acel om adevărat. Un om care îşi eliberează conşti in ţa...
IULIAN: Am conştiinţa curată.
COMISARUL: Şi eu am slăbiciuni... Dă-mi mâna! (Iulian ezită.)
Uite, linia vieţii este continuă, se termină sus, dar la un
moment dat ai o cumpănă... Da, da! Naşpa!
Spuneai că iubeşti, Iuliane. (Îi lasă mâna.) Un sentiment
aşa de frumos! Dragostea! Dragostea şi libertatea! Tânjim de
milenii după ele... (Îl mângâie pe cap.) Eşti ca fiul meu... Ai fi
putut fi, desigur prin abstracţie, chiar ginerele meu, deşi... n-o cred
chiar aşa de proastă pe fii-mea... Spun asta, doar, ca precum (sic!)
un exerciţiu de logică...
Mamă, ce mi-a ieşit fraza asta! Mă minunez eu de mine însumi... pe mine!
Reiau!
În fond, ce-i viaţa, Iuliane?
IULIAN: ?!
COMISARUL: Nici nu te naşti bine şi te trezeşti în vâltoarea
vieţii. Acolo unde crezi că tu deţii hăţurile. Direcţia. Dar
nu-i aşa. Totdeauna, alţii hotărăsc pentru tine.
În fond, cine eşti tu? Te-oi fi crezând vreun Monte Cristo!
(Înveselit.) P-asta am reuşit s-o termin!
IULIAN: Edmond Dantes...
COMISARUL: Edmond... Nu-l ştiu p-ăsta, că nu l-am avut în arest.
Iuliane, viaţa este scurtă, măi băiatule, haide, fii gentil cu
tine însuţi!... E greu s-o ţii în tine, scapă de această apăsare...
Recunoaşte că te ocupi cu drogurile! Ce-ţi este atât de greu? Te eli -
berezi şi ne eliberezi şi pe noi. Ne dăm mâna, poate devenim chiar
prieteni şi faci şi un gest pentru justiţie. Le este greu şi lor să ca -
ute prin miile de interceptări, se consumă timp, se cheltuie bani...
Iubeşti România, nu? Pentru ea s-o faci, mă! Să fii patriot.
Naţionalist. Să demonstrezi că ai valoare umană, mă!
Iulian, iartă-mă pentru ieşirile mele! Au fost sub imperiul
nervilor... Ştii, când ai atâtea pe cap, când de tine depinde soarta
acestei ţării.
Ca unui fiu, mă adresez ţie, Iulian, ce te costă să fii bărbat?
Chiar dacă acest lucru implică anumite consecinţe...
IULIAN: Mutaţi?
COMISARUL: Mut, mă, mut. Mut când vreau eu. Dar tu ai auzit
ce ţi-am spus?
IULIAN: V-am ascultat cu cea mai mare atenţie, domnule
comisar. Iubesc România şi, da, sunt patriot. Şi nu unul în
spatele vorbelor... dar nu am nimic de ascuns. Nimic de
declarat în sensul celor dorite de dumneavoastră sau de
către colegii dumneavoastră.
COMISARUL: Nu vrei să fii înţelegător deloc. Viaţa este scurtă,
Iulian, ca mâine te trezeşti că ai vârsta mea şi... Şi constaţi
că ai trecut prin viaţă ca precum (sic!) raţa prin apa de ploaie,
fără să te uzi la... Fără să laşi nici o urmă. Fără să laşi o
dâră, marcă înregistrată... Să construieşti o casă, eventual
un viloi, să sădeşti un pom, să faci un copil... eventual să
scrii o carte, să laşi ceva de preţ în urmă! Greşesc, Iuliane, tată?
IULIAN: Nu greşiţi, domnule comisar!
COMISARUL: Păi, vezi?! E greu, Iuliane, atunci când ai con şti in -
ţa încărcată...
IULIAN: Vă declar pentru a suta oară: nu am nimic pe conştiinţă.
Sunt curat ca lacrima.
COMISARUL: Bă, tu oi fi Iisus Cristos şi noi nu ne-am dat
seama!? (Se închină.) Maica Precistă!
Şi începusem să te simpatizez... (Îl ia de ureche şi îl trage
cu putere.) Bă, voi nu înţelegeţi decât dacă sunteţi bătuţi şi schin -
giuiţi! Doar de frică mai ştiţi?
IULIAN: Mă doare, domnule comisar!
COMISARUL: Şi pe mine mă doare. Chiar mai mult decât pe
tine. Mă doare că nu-ţi vrei binele! Idiotule! (Îl împinge cu
putere cu palma. Iulian cade de pe scaun.)
Ei, hai, că abia te-am mângâiat. Ridică-te şi reiaţi locul.
IULIAN (se ridică cu greu, se aşază): Mutaţi, domnule comisar!
COMISARUL: Fi-r-ai al dracului! Îmi comanzi tu mie, mă?!
Băi, uită-te în ochii mei! Aşa! Priveşte atent! (Se apropie
de faţa lui Iulian.) Acolo o să vezi bunătatea din sufletul meu.
Eu, doar în aparenţă sunt rău. Trebuie să par dur... Comisar, ce
vrei?! (Încearcă să profite de neatenţia lui Iulian şi mută o piesă,
crezând că nu va fi văzut. Iulian zâmbeşte ca pentru sine.)
Asta e! (Revenind la joc.) Deci, acum trebuie să mut eu!
IULIAN: Vă rog, domnule comisar! Cu albele...
COMISARUL: Cu albele, cu albele... Nebunul la G6. Aha!
IULIAN: Deci, vă numiţi Meleancă?!
COMISARUL: Coiule, aici eu sunt şefu’! Înţelegi? Ce dracului
ai? Jucăm şah sau facem teste de onomastică?!
IULIAN: Victor Meleancă!
COMISARUL (îl scuipă): Te-ai tâmpit de tot. O fi de la drogurile
alea! Vezi că-l chem pe Vasile şi iar nu mai dormi 24 de
ore! Meleancă, da. Şi ce?
IULIAN: Îmi pare rău, dar nu regret pentru ceea ce vi se va întâmpla!
COMISARUL (aruncă tabla de şah şi dă masa peste cap): Mie
mi se va întâmpla ceva şi eu nu ştiu?! Hai c-ai fost tare! Băi,
sulică, cine te crezi tu, ai? Ce-i tupeul ăsta ca precum (sic!)
de borfaş pe tine?! Cine, mă-ta, eşti tu? Vezi că ţi-o iei de
nu te vezi! Căcat cu moţ. Ce să mi se întâmple mie?!
IULIAN: Nu ştiu ce legi sau regulamente de ordine interioară vă
conferă dreptul de a-mi vorbi aşa?!
COMISARUL: Băi, tot nu te linişteşti?! Ai pierdut partida de şah.
Mai aveam un pic şi-ţi luam regina. Te făceam şah mat în
următoarele două mutări.
IULIAN: După ce aţi profitat de neatenţia mea şi aţi făcut două
mutări în loc de una.
COMISARUL (îi trage o palmă peste cap): Idiotule. Păi, crezi
că eu mă cobor la nivelul tău, mă! Crezi că eu fac chestii
din astea?! Fi-r-ai al dracului de papiţoi! Ratatule! Eşti un
ratat, ca toţi tinerii ăştia care o ardeţi prin Centrul Vechi!
(Enervat peste măsură.) Vasile! (Intră Vasile.) Ia-l şi să nu-l
mai văd! Du-l dracului! (Vasile îi pune cătuşele şi iese.)


Scena 12

Comisarul, Vasile, Iulian.

După câteva clipe.

COMISARUL (tare): Vasile! (Reintră Vasile cu Iulian.) Lasă-l!
M-am calmat.
VASILE: Am înţeles, domnule comisar. Să-i desfac cătuşele?
COMISARUL: Da, ar fi inuman. N-ar fi corect. În fond, ce este
Iulian Melinte, Vasile?
VASILE: Un căcănar de doi bani, domnule comisar.
COMISARUL: Nu, Vasile! Domnul Iulian este un om ca noi toţi.
Ca tine, ca mine, ca prim-ministrul sau ca preşedintele ţării...
VASILE: Sau ca Obama!
COMISARUL: Numă’ că ăsta, al nostru, s-a înnegrit de foame
şi de la tocul de ochelari. Vasile, domnu’ Iulian, în mo -
mentul de faţă, se află într-o perioadă nefastă a vieţii sale...
VASILE: Nefastă rău, să moară mama, domnule comisar!
COMISARUL: Nefastă, da! Şi las-o pe mă-ta în viaţă!
VASILE: Vă mulţumesc, domnule comisar... Că are şi ea o vârstă.
COMISARUL: A greşit şi nu-şi dă seama, dar noi nu-l putem obli -
ga să spună ce n-a făcut. Nu-i aşa, domnu’ Iulian?
IULIAN: Cum spuneţi dumneavoastră, domnule comisar.
COMISARUL: Vasile, eşti liber! Lasă-l aici!
VASILE: Să trăiţi, domnule comisar! (Iese.)
COMISARUL: Am eu grijă! Am, că sunt ditamai comisarul!


Scena 13

Comisarul, Iulian.

COMISARUL: Doar noi doi... Auzi? Auzi liniştea?! Este liniştea
dinaintea furtunii, Iulian! Auzi?
IULIAN: Aud, domnule comisar. Mai mult cu dreapta, că stânga
mă doare de la...
COMISARUL: O fi de la vreme!? Trebuie să consulţi un ORL-ist!
Nu ştiu cum să-ţi spun, dar am o senzaţie... o senzaţie
stranie de când te-am cunoscut. Parcă am Sindromul ăla...
Helsinki, dar, cumva, pe invers. De data asta poliţia s-a
ataşat de hoţ. Recunosc: mi-ai devenit simpatic. Îmi place
că poşenia asta a dumitale. Asta denotă personalitate. Astăzi,
o întâlnim din ce în ce mai rar.
La facultatea de drept, chiar dacă am făcut-o la fără
frecvenţă, era special pentru cadrele MI, am învăţat destule, că
mi-a plăcut. Mi-am ridicat nivelul, standardul.
Am pornit de jos, mă! Am făcut mai întâi şcoala profesională:
am fost strungar la o întreprindere din Bârlad, apoi,
am făcut liceul la seral, se făceau cinci ani pe-atunci... Apoi am
fost selectat pentru Şcoala de Ofiţeri de la Sibiu...
Ce vreau să spun cu astea?! Spun că ştiu ce este viaţa. Nu
m-am născut în puf, Iulian, aşa cum poate că nici tu nu te-ai
născut. Numai că înainte de aşa-zisa revoluţie lucrurile aveau un
rost. Ştiam ce ne aşteaptă. Terminai şcoala profesională sau liceul,
statul te angaja, nu te lăsa pe drumuri... Sindicatu’, dacă împin -
geai şi tu ceva, îţi dădea casă, iar dacă erai harnic, făceai şi un
îm prumut la CAR şi îţi luai televizor color şi Dacie... Verde,
even tual, aşa cum am avut şi eu!
Gagicuţe, concedii la mare... Acum, câţi mai pot să se iasă
la restaurant sau să meargă la mare? Oha! Eu nu regret timpurile
alea, că mie ş-acum îmi este bine, dar spun că lucrurile aveau o
noimă. Bine, era comunismul ăla idiot, noi îl păcăleam pe el, el ne
păcalea pe noi... Nu putea să mai ţină mult... Înţelegi ce vreau să zic?
IULIAN: Da, domnule comisar!
COMISARUL: Mă bucur să aud asta. Vezi, m-am deschis în faţa
ta. Tu de ce nu poţi să faci asta?!
Aoleu, dar m-am luat cu vorba şi am uitat... Un subordonat
mi-a dăruit un „viziki”... (Scoate din sertarul biroului o pungă
de plastic din care extrage o sticlă.) De la mama lui. Vezi, că am
făcut acordul corect? Căci vorbeam despre „viziki”. Dacă
spuneam sticla, o acordam cu mama ei! Corect? O acordam...
Maaama ei!
IULIAN: Corect, domnule comisar!
COMISARUL: Iar te clatini. Te înţeleg! Şi nemâncat, şi
nedormit... Este aproape incredibil ce se întâmplă. Dar
cheia este la dumneata. Doar o vorbă şi, pac, ai scăpat.
(Scoate două păhărele.)
Uite, aş vrea să marcăm într-un fel această întâlnire a
noastră. Un whiskey vechi de zece ani, cred că nu mă refuzi!?
IULIAN: Domnule comisar, eu nu beau!
COMISARUL (turnând în cele două pahare): Ei, hai, te rog
frumos, nu-i elegant să mă refuzi!
IULIAN: Cu tot respectul, domnule comisar, dar nu beau!
COMISARUL: Domnu’ Iulian, mata nu înţelegi că nu pot să mă
cinstesc singur?! Nu alunecă, ce dracu’! Hai, te rog mult
de tot, măcar un păhărel!
IULIAN: Nu pot, domnule comisar, sunt abstinent.
COMISARUL: Aoleu... eşti abstinent?! Traficant de droguri
abstinent... Oau! Ce-or să mai râdă colegii mei când le-oi
povesti! Aşa o minciună gogonată... Să-mi bag piciorul
dacă am mai auzit! Eşti demenţial, „man”! Aşa vorbiţi voi,
cu „man”, nu? Ca negrii ăia din Bronx. „Wat’s up, man!”
Şmecheri, domnule. Hollywood, Bollywood...
(Se ridică, cu paharul în mână.) Este al dumitale.
IULIAN: Vă rog, domnule comisar!
COMISARUL (îi prinde bărbia şi îi propteşte paharul de buze):
Bea că te pocnesc! Păi, măi pulifrici, tu te joci cu mine?
Este un ordin! Bea! (Iulian se opune cu vehemenţă.) Bea
că te plesnesc! (Îi deschide gura cu forţă şi i-l toarnă tot pe gât.)
Aşa! Acum este rândul meu! Noroc! Heaaa... (Se şterge la gură.) Bun rău!
Vezi că n-a fost greu? În toate este un început. Hai, că mai merge unul!
IULIAN: Domnule comisar, vă... vă implor!
COMISARUL (umple paharele): Mi s-a deschis apetitul, ce vrei?
Bei sau te plesnesc?
IULIAN: Domnule comisar, vă rog! Dacă vreţi, vă cad în genunchi!
COMISARUL: În genunchi eşti de când ai intrat aici. Mai ai un
pic şi vei primi un număr... vei fi un neica-nimeni.
(Se răsteşte.) Ia şi bea... Că dacă nu ţi-l bag pe cur! Şi
ustură. (Iulian, cu mâinile tremurânde, duce paharul la gură.)
Alo! Alo, păi ce faci? Te pupi cu ăla? Băi, ciocoflendere,
aşa spune Florin Piersic, simpatic actor şi o minte fantastică...
Băi, ciocoflendere, bea că ţi-l bag cu tot cu pahar pe gât! (Iulian
goleşte treptat conţinutul.)
Ei, acum nu te simţi mai bine?
IULIAN: Mă simt rău, domnule comisar. Mă doare stomacul!
COMISARUL: Asta-i bine. Dacă-l simţi înseamnă că eşti în
viaţă. Şi, chiar mai mult decât atât, ai onoarea de a fi
contemporan cu mine.
Hai să mai bem unul! (Umple paharele.) Cui pe cui se scoate! Ia-l!
IULIAN: Domnu’ comisar...
COMISARUL: Haideţi, domnu’ Melinte! Pentru mine! Pentru
prietenia noastră frumoasă!
IULIAN: Mă doare capul, domnule comisar. Se mişcă totul în
jurul meu... (Aproape să cadă de pe scaun. Comisarul îl
prinde şi repoziţionează.)
COMISARUL: Ăsta este ultimul, îţi promit! Iar când un
miliţian... pardon, un poliţist îţi promite... Îţi promite, că nu e greu!
IULIAN: Ultimul. (Ia paharul şi, cu greu, îl goleşte.)
COMISARUL: Eşti un bărbat adevărat... (Îşi goleşte paharul.)
Bun rău de tot! Te face să mai uiţi de grijile vieţii. Îţi
amorţeşte simţirile. Devii mai comunicativ... In vino
veritas... Bine, noi am dat-o pe „uischeanu”.
Şi zi, cu cât se mai vinde biloiul? Nu... Nu biloiul ăla de la
ASE. Biluţaaa... Biluţa, ce preţ mai are pe piaţă?
IULIAN: Domnule comisar... Eu....
COMISARUL: Tu, aşa...
IULIAN: Eu m-am... m-am îmbătat.
COMISARUL: Nici nu era greu. Şi eu sunt p-aproape. Dar
răspunsul aşteptat era altul... (Îşi mai toarnă un pahar.)
IULIAN: Eu... Eu nu mai vreau să beau!
COMISARUL: Nici nu-ţi mai dau. Stric orzul pe gâşte...
(Dă paharul peste cap.)
Deci, nu te ocupi cu droguri?
IULIAN (vobeşte din ce în ce mai greu): Nnnu... Nu mă ocup
cu... droguri.
COMISARUL: Noi le mai spunem şi „droage”, la mişto. Iuliane,
ce să spun? Nu te ocupi, nu te ocupi. Dar nu ştii pe cineva
care face chestia asta? Ne... ne dai un pont şi te ajutăm.
O mână spală de jeg pe alta!
IULIAN: De... jeg?!
COMISARUL: De ce vrei tu!
IULIAN: Se mişcă biroul, lumina se face albastră...
COMISARUL: Albastră?! A fost cutremur în Vrancea. A anunţat
acum la teve, în direct şi în reluare. Ăla din reluare a fost
cel mai mare. (Ia sticla de whiskey, o priveşte îndelung.)
40 de grade.
IULIAN: 40 de gra... de grrrade?! Trebuie să fffugim, domnu’
şef! Să ne ascundem!
COMISARUL: Ne ascundem numai atunci când avem ceva de...
de ascuns. Na, că m-am repetat şi nu este bine pentru topica
frazei. Mamă, ce mi-a ieşit!? Iar am fost deştept.
Pataipievici (sic!) gol, să moară doi vecini de-ai mei! (Go -
leşte paharul.) Pataipievici!
IULIAN: Mi-e somn... Pot să mă... să mă întind aici?
COMISARUL: Drepţi! Cum îţi permiţi... Domnule... Na, că i-am
uitat numele! Melinda? Melinda, da!
IULIAN: Me... Melinte, domnu’... (Iulian se ridică cu greu, se
mişcă în toate direcţiile.)
COMISARUL: Băi, a lu’ Melinte... Băi, eu, de fapt, cred că mă
urăşti... mă urăşti de moarte. Dar cu tot uischeanu băut, tot
nu eşti bărbat... Nu ai curaj să mă loveşti. Nu ai curaj, mă.
Hai, vino şi dă-mi o palmă! Să mor io... am zis! Să mor io
dacă îţi fac ceva! Bine, de fapt, tu îmi dai o palmă, după care este
rândul meu... Este un fel de ruletă rusească, dar fără gloanţe. Ai
sânge în instalaţie, mi-o tragi. Nu ai, ţi-o trag eu.
IULIAN: Domnu’ comi... nu... nu-mi permit. Nu pot să... nu se
poate. Nuuu...
COMISARUL: Uite, îţi iau eu ochelarii, să nu se spargă, îi punem
pe birou şi ne-o tragem ca precum (sic!) chiorii... Era un banc.
(Îi întinde obrazul.) Hai, loveşte-mă!
IULIAN: Nuuu!...
COMISARUL: Mă urăşti! Te-am ţinut nemâncat, nedormit, te-am
lovit... ce motive mai ale dracului decât astea?! Pe bune!
Sunt ca precum (sic!) duşmanul tău de moarte... Loveşte-mă,
te implor!
IULIAN: Domnule... nu pot! (Comisarul îi trage o palmă, Iulian
cade în genunchi.)
COMISARUL: Ce dracu’, mă? Aia nici n-a fost palmă... Te-ai mo -
leşit de tot. Eşti ca precum (sic!) fotbalistul român... Acum,
e rândul tău!
IULIAN: Mda... Este rândul... (Se adună de pe jos, se apropie
de Comisar şi încearcă să-i dea palmă, dar trece razant pe lângă.)
COMISARUL: Vezi că n-a fost greu?! Acum, este din nou rândul
meu... (Îi trage o palmă, punându-l la pământ.) Scuză-mă,
a fost fără intenţie! (Iulian se ridică şi, clătinându-se, se
apro pie de Comisar şi abia îi şterge o palmă.)
Ai dat într-un organ! Hii... Păi, asta este grav! (Îi trage din
nou o palmă. Iulian cade. Se ridică cu greu.)
IULIAN: Gata, domnu’ şef... gata! Jocul... jocul... ruleta a luat
sfârşit, vreau să... dorm! Atât...
COMISARUL: Ai uitat, tinere... aici, eu fac regulile... Jocul
continuă! (Îi mai altoieşte o palmă. De data aceasta, Iulian
stă mai mult timp căzut.) Ai găsit ceva pe jos? Dacă este o
hârtie de o sută de euro, este... a mea, i-a căzut lu’ Vasile...
din buzunar! (Iulian se ridică cu greu, îl fixează lung cu
privirea, îşi ia viteză şi îl altoieşte puternic pe Comisar.
Acesta cade împreună cu Iulian.)
Să mor io, de n-a fost... adevără... adevărăciune! Palmă,
nene! Bravo, dom’ Melintao! Ai marcat! (Se ridică cu greu amân -
doi. Dă cu mâna pe la nas, o dâră roşie i se prelinge pe buze.)
Sânge! A... A II, asta e grupa... (Îi trage o palmă lui Iulian.
Iulian se învârteşte şi cade.) Cam aşa se dă! (Iulian nu se mai ri -
dică.) KO! Badr Hari... Moartea din Crăpaţi (sic!)! Că-i moldovean d-al meu.
Iuliane! Ce faci, mă, acolo? Oi fi găsit... oi fi găsit suta aia
şi acum o sidi... misi... disimulezi, aşa!
Iulicăăă! Băi. Ce pizda mă-tii, ai murit? (Se apleacă asupra
lui. Iulian sforăie.)
Mamă, ce i-am tras-o, l-am trimis în lumea viselor. Heee...
n-am reuşit să scot nimic, nici de data aceasta.
IULIAN: Hrrr...
COMISARUL: Vasileee... Vasile! (Intră Vasile.)
Ia-l şi du-l în celulă. Să-l ştergi de sânge şi să-l laşi să
doarmă. S-a împiedicat şi a căzut. Stai! I-ai şi ochelarii! Aşa.
VASILE: Am înţeles, domnu’ comisar! (Îl ridică pe Iulian şi îl
târăşte cu greu afară.)
COMISARUL: Dar ce-ar fi... ce-ar fi să fie nevinovat!? Ă?
Neee... N-are el faţa aia! Ăştia-s infractori de mici... Ar
merge şi nişte mici! Cu muștar.
Nici acum n-am... reuşit să... hâc!, să scot nimic de la el...
Şi m-am şi îmbătat ca procul... ca porcul, pardon! M-am îmbătat
şi... şi am luat şi bătaie... ca prostul.
Doro... Dorothy, şcolă...şcolăriţa, Doamne, ce-am mai...
iubit-o! (Oftează profund.)
Să trag un pui de somn, să nu mă vadă ăştia dimineaţă...
(Iese. Se stinge lumina.)


Scena 14

Comisarul, Iulian.

A treia zi, după amiază.

COMISARUL (îl întâmpină cu braţele deschise): Tinere, ai avut
noroc! Mare noroc, pe cuvântul meu. Doamne, şi cât mi-am
dorit asta! Sincer! Dacă ai şti ce mult mă bucur!? L-au prins
pe adevăratul dealer! Eşti liber să pleci! Într-adevăr, a fost
o confuzie. Colegii mei îți cer scuze! Este prima oară când
o fac. Nu când greşesc, ci când îşi cer scuze! Oameni şi ei...
S-au întocmit toate „docomentele”...
IULIAN: Ai, nu spune! Păi şi eu când îţi spuneam că nu sunt
vinovat... Că am fost confundat.
COMISARUL: Cum îţi permiţi să vorbeşti aşa cu mine,
căcăciosule?! (Iulian se uită într-o parte, fluieră.)
Băi, priveşte-mă în ochi când vorbesc cu tine!
IULIAN: Acum am aflat, „băi”, de la avocatul meu... Mă uit şi,
cu regret, îl văd pe posibilul... pe posibilul meu socru. Când
m-au arestat, pe... pe fiica dumneavoastră o aşteptam...
domnule Meleancă. Pe Mihaela Meleancă, viitoare mea
soţie... Trebuia să vin în vizită la dumneavoastră... Să vă
cunosc familia. Să facem prezentările... Dar în veci, nu
vreau să vă mai văd! Nu aveţi ce căuta la nunta noastră sau
în casa noastră vreodată!
COMISARUL: Ceee... Tu... Iulian... Adică... Stai aşa! Şi tu crezi
că fata mea se va căsători vreodată cu tine?! Niciodată!
IULIAN: Mihaela a aflat tot, de la avocatul meu. A văzut şi
filmarea... Bine, au văzut-o şi şefii dumneavoastră. Chiar
acum se fac „docomentele”. Aţi fost eliberat din funcţie şi
trecut în rezervă. Eu, de fapt, nu am probleme cu ochii...
Ochelarii pe care i-am purtat aveau disimulată o
minicameră de filmat.
În momentul acesta, Mihaela este la mama mea. A plecat
de-acasă. Oricum, nu vă mai suporta ieşirile şi regulamentele alea
de ordine interioară. Ce idioţenie! Trebuia să semneze fiecare
când intra sau ieşea din casă şi să consemneze ora. Aţi
transformat apartamentul într-o secţie de poliţie. Nu ştiu cum de
v-a răbdat soţia atâta timp!?
COMISARUL (cade pe scaun): Mihaela!... Mihaela mea!
Copilul meu...
IULIAN: Între timp a crescut. Avocatul meu va iniţia un proces
la CEDO, unde se va cere instituţiei pe care o reprezentaţi
un milion de euro despăgubiri. Avem toate şansele să
câştigăm, poate că nu un milion, dar două sute de mii, cu
siguranţă, aşa că, eu şi Mihaela, vom avea unde să locuim!
Să nu ne duceţi grija!
COMISARUL: Nu se poate! Nu se poate... Iulian... Mihaela...
Mihaela, fetiţa mea.
IULIAN: Trebuia să fii om, dar nu ai reuşit. Ai ratat în viaţa asta!
Poate dincolo!...
Tată socrule, deşi eşti un mare idiot, eu îţi mulţumesc
pentru Mihaela!
Şi, apropo, am publicat deja două cărţi, voi sădi şi arbori
de mango şi de cacaco, în amintirea ta, iar Mihaelei îi voi făcea
doi copii... Să las ceva în urmă. (Se apropie de comisar şi îi trage
un şut puternic la unul dintre picioarele scaunului. Comisarul se
prăbuşeşte.)
COMISARUL: Ce-a fost asta?!!
IULIAN: „Ca precum (sic!)” un cutremur în Vrancea! În direct.
Vasile! (Intră Vasile.)


Scena 15

Comisarul, Iulian, Vasile.

IULIAN: Ia-l şi du-l în celulă, închide uşa pe dinăuntru şi aruncă
cheia. Şi tu ai fost filmat, dar pe tine nu te dau în judecată.
Ai executat un ordin prostesc.
A, şi uite suta de euro, era pe jos. (I-o întinde.)
COMISARUL: Deci, ai găsit-o! Hoţule, dă-mi suta! Dă-mi suta!
Este a mea! Suta meaaaa...
Vasile îl ridică, îi pune cătuşele şi se îndreaptă către uşă...
Dar, odată ajunşi acolo, fac cale întoarsă! Vasile îl dezleagă. Toţi
trei încep să zâmbească şi să aplaude.
VASILE: Domnule director, ce mai, a fost senzaţional!A fost
ceva... Emoţionant. M-am distrat de milioane!
„COMISARUL”: Domnilor, nu credeam că o scenetă ce trebuia
să fie o chestie de 10 minute, s-a dus la peste o oră şi jumătate!
Acest team building va intra în istoria companiei! Noroc
că s-a filmat. Ne vom amuza ani şi ani, de aici înainte.
IULIAN: Ideea cu punerea în scenă... Cu improvizaţia... Pfuuu...
Formidabilă. (Cei trei avansează uşor către avanscenă.)
„COMISARUL”: Acest team buliding de la munte, aceste trei
zile, după atâtea jocuri şi teste de probare a încrederii în ca -
drul colectivului, pentru a creşte forţa grupului, mi-a re levat
faptul că am nişte angajaţi de nota Nadiei de la Montreal!
Iulian, odată cu acest spectacol ad-hoc, mi-am dat seama
ce fel de om eşti, cât de inteligent şi talentat, şi, am să vorbesc şi
cu asociatul meu din Canada, îmi doresc foarte mult să ocupi în
viitor o funcţie mai importantă în establishment-ul companiei.
Felicitări! Dar cu un singur amendament! Eu când dădeam... mai
mult te ştergeam, împingeam cu palma, dar tu, cel puţin, la ultima
pal mă... am văzut Carul Mare, Carul Mic şi câţiva cai verzi pe
pereţi.
IULIAN: Ăia erau de la Smiley, nu de la mine.
„COMISARUL”: Ce?
VASILE: O melodie...
„COMISARUL”: A!
IULIAN: Domnule director, eu chiar nu beau, whiskey-ul era pe
bune, m-a luat apa... Mă ameţisem şi nu mi-am mai dat seama de
intensitatea loviturii. Scuze!
„COMISARUL: Nu-i bai!
VASILE: Şi eu, domnule director?
„COMISARUL”: Şi tu ai fost foarte bun, Vasile, o să te am şi pe
tine în vedere, dar tu ai suta de euro pe care eu o pusesem acolo...
VASILE: Aoleu, iertaţi-mă! Poftiţi suta înapoi! Dar am şi eu un
amendament! Când v-am adus friptura aia... Îmi intrase
gâtu-n stomac de poftă...
IULIAN: O fărâmiţă n-aţi lăsat şi pentru noi. Şi mi-aţi mai trecut-o
şi pe sub nas!
„COMISARUL”: Îmi intrasem în rol... M-a luat apa, ce să fac?!
(Cei trei izbucnesc în râs.) Oprim undeva, în drumul spre
Bucureşti şi fac cinste la toată lumea!
IULIAN/VASILE: Bineee...
„COMISARUL” („Comisarul” îi ia pe cei doi de braţ şi îi
conduce către rampă, în luminile rivaltei): Cred că este
cazul să-i felicităm şi pe colegii domniilor voastre, care
astăzi au asistat, pe post de public, la această punere în
scenă... O parodie în care amândoi aţi improvizat cât aţi
putut, dar aţi făcut-o cu determinare, cu imaginaţie şi cu
dragoste faţă de teatru, chiar dacă suntem nişte... amatori!
A fost o probă pe care aţi trecut-o cu brio! Ultima.
VASILE: Dar trebuie să aplaudăm publicul acesta minunat,
profesionist! (Cei trei îi aplaudă.)
„COMISARUL”: Iulian, îţi mărturisesc că dacă aveam o fiică ţi-o
dădeam cu dragă inimă de soţie. M-ai bulversat cu... cu
improvizaţia asta şi cu talentul tău... Cât suflet ai pus...
IULIAN: Mă mulţumesc cu Mihaela Meleancă!
„COMISARUL”: Ce? Iar începi!?
IULIAN: Nu, nu, Mihaela chiar există, domnule director, este
colega mea de la I.T. Angajata dumnevoastră.
VASILE: Foarte frumoasă!
„COMISARUL”: Da! Extraordinar! Da, gata, o ştiu, de la IT...
Mi se părea mie cunoscut numele... Nu ştiam eu de ce m-ai
botezat Meleancă!?
IULIAN (priveşte în sală şi face cu mâna): Te iubesc, Mihaela!
VASILE: „Mihaela, dragostea mea”!
„COMISARUL”: Poftim?
IULIAN: Un citat fals, domnule director.
„COMISARUL”: Aha! Bună, Mihaela! Iulian chiar te iubeşte!
Şi s-a văzut al dracului de bine asta.
(Către public.) Şi aş mai dori să spun ceva... De fapt, dragii
mei colaboratori, vreau să vă rog să-mi iertaţi expresiile şi
cuvintele neortodoxe! Cred că aşa ar fi trebuit construit acest rol.
Sper că n-am fost contre-emploi!
VASILE: Se înţelege, domnule director. Cam aşa cred că se
întâmplă şi în realitatea din zona aceea... Din proximitatea
Oz-ului! (Cei trei izbucnesc în râs.) Şi eu am avut vreo
două înjurături... „ca precum” dumneavoastră. Nici nu
mi-am dat seama cum mi-au venit la gură!
„COMISARUL”: Scuzabile, dragul meu.
VASILE: Domnule director, dar mi-a plăcut mult aia cu „Ţara
asta se fură singură.”! Tare! Tare de tot!
„COMISARUL”: Aşa mi-a venit.
(Către public.) Dragii mei, v-a plăcut punerea în scenă?
(Publicul va răspunde, cel mai sigur, cu „da”.)
IULIAN: Nu aşa, dragi colegi! Răspunsul corect este: Da,
domnule comisar! Căci altfel ne bagă pe toţi la zdup! (Cu
mâinile sus.) La unu, doi, trei şi! Da, domnule... (Publicul,
abia aşteaptă să intre în joc şi va spune sigur ceea ce le-a
cerut Iulian. Cei trei îi aplaudă îndelung pe „colegi”.)
„COMISARUL”: Ar cam trebui să plecăm. (Îşi priveşte telefonul.)
Mai avem o jumătate de oră până la predarea camerelor. Autocarul
ne aşteaptă...
IULIAN: Dar până atunci, trebuie să ne pregătim pentru ieşirea
din scenă! Dom’ director, veniţi puţin! Şi tu, Vasi!
(Şuşotesc. Bat cuba. Se aşază din profil, în centrul scenei,
unul în spatele celuilalt, se iau de braţ, cu faţa către public:
imitaţie a dansului Fetelor de la Căpâlna.)
TOŢI TREI (în paşi legănaţi, spre ieşire): Dans tematic!
(Binecunoscutul semn cu degetele mare şi arătător.)

Lalalalalalalalalala
Lalalalalalalalalala
Io-s în club şi badea-i (semnul cu degetele) „cash-u’” ,
lalalalala (bis)
Şi mi-l cunosc după „merţu”, la
Şi mi-l cunosc după „merţu”, lalalalala (Mai fac trei paşi.)
Lalalalalalalalalala (Aproape de ieşire.)
Lalalalalalalalalala... (O rup la fugă... Ies.)


C o r t i n a