sâmbătă, ianuarie 23, 2010

Malpraxis 1

Malpraxis peste ocean
(banc american)



La Spitalul Militar din Washington DC, dimineaţa, doctorul la căpătâiul pacientului proaspăt operat.


Domnule, vă felicit pentru curajul şi rezistenţa dumneavoastră! Rar mi-a fost dat să dau peste un bărbat atât de viteaz. Cu cât stoicism aţi îndurat, până la urmă, totul.
―Vă mulţumesc!
―Dar am şi eu o curiozitate, sergent...
―Ordin, domnule colonel!
―Totuşi, nu înţeleg de ce te-ai opus la administrarea anesteziei, că doar...
―Ştiţi, domnule doctor, eu venisem, de fapt, în vizită la un fost camarad de-ai mei, de la salonul 200. A fost adus rănit din Irak şi...
―Ceasu’ rău! OK, sergent, dar nu puteai să spui!?
―Am vrut, dar dumneavostră sunteţi mai mare în grad şi nu am vrut să par un militar nesubordonat.
―Bravo, tinere! SUA, de oameni ca dumneata are nevoie! Oameni care să-şi cunoască locul. Care să respecte regulamentele şi ordinele militare.
―Vă mulţumesc!
―Îmi cer scuze! Dacă nu raportezi malpraxis-ul, am să te propun spre avansare! Locotenent, e bine?
―Domnule doctor, pe când veneam încoace, mă luase aşa o durere de amigdale...
―Păi, de ce nu spui aşa, căpitane!
―OK, doc! Ştiţi, dar n-aş vrea să avansez pre amult! Vreau să mai şi trăiesc!

Malpraxis 2

Malpraxis în Balcani
(banc românesc)



La Spitalul Militar din oraşul X, dimineaţa, doctorul la căpătâiul pacientului proaspăt operat.


Flăcăule, aş vrea să te felicit pentru curajul şi rezistenţa dumitale! Rar mi-a fost dat să dau peste un bărbat atât de rezistent. Cu cât stoicism ai îndurat, până la urmă, totul.
―Vă mulţumesc!
―Dar am şi eu o curiozitate, sergent...
―Ordin, domnule colonel!
―Totuşi, nu înţeleg de ce te-ai opus la administrarea anesteziei, că doar era nu era vaccinul contra AH1N1?!
―Ştiţi, domnule doctor, eu venisem, de fapt, în vizită la un fost camarad de-ai mei, de la salonul 16 bis. A fost adus rănit din Irak şi...
―Ceasu’ rău! Bine, măi, amărâtule, dar nu puteai să vorbeşti!?
―Am vrut, dar dumneavostră sunteţi mai mare în grad, aţi ţipat la mine şi n-am vrut să par un militar nesubordonat.
―Bravo, tinere! România, de oameni ca dumneata are nevoie! Oameni care să-şi cunoască locul. Care să respecte regulamentele, ordinele şi cutumele militare.
―Am înţeles!
―Trebuia să fii mai vigilent, totuşi!
―Am încercat, dar...
―Şi-apoi, dacă nu eram mai atent puteai să dai ortu-popii.
―Vă mulţumesc, domnule doctor!
―Şi, ca să nu te raportez superiorilor tăi, poţi să aduci şi tu o sticlă de whisky, un cartuş-două de ţigări, nişte cafea şi ceva la asistente!
―Domnule doctor, am uitat să vă spun, pe când veneam încoace, mă luase aşa o durere de amigdale...
―Păi, de ce nu spui aşa, soldat! Cinci sute de euro şi se rezolvă!
―?!
―Următorul, vă rog!

miercuri, ianuarie 20, 2010


I.B. Martin - "La vanatoare de rasi"
Ed. CNI Coresi




Autorul unora dintre scenariile emisiunilor romanesti de umor, Bogdan Ion Martin debuteaza abia acum, in literatura oferita in forma imprimabila, prin volumul de umor "La vanatoare de rasi". Volumul are aceeasi savoare (sau, poate, chiar mai mare) pentru aceia dintre noi care se deconecteaza cu o carte buna de umor. Autorul spune despre produsul sau ca reprezinta o carte menita sa fie rasfoita pe fuga in tren, la coafor, in salile de asteptare ale maternitatilor sau prin refugiile montane aflate in paragina. Conform lui Bogdan Martin, volumul este la fel de adecvat si la rand la plata impozitelor dar si in timpul sedintelor lungi din Parlamentul Romaniei.


Pret: 14.99 RON

duminică, ianuarie 03, 2010

Făt-Frumos cu ombilicul de aur

(poveste cu tâlc politic – ediţie revăzută şi adăugită)

de ibmartin




Bine v-am găsit copii!
Nu, nu vă speriaţi de faţa mea! Vin de la un parastas cu dar... în natură!
În seara aceasta veţi asculta povestea „Făt-Frumos cu ombilicul de aur”. Adaptare şi piercing după marele succes internaţional „Hai, vino-n gara noastră mică, să-l vezi pe-al nostru cum mai pică!”, piesă scrisă şi regizată de marele cantautor Wiorel Hrebenschmidt.
Trebuie să vă spun, însă, că absolut fără voie, am fost martor la această fantastică întâmplare fiindcă fusesem angajat de primarul „care este” să anunţ poporul că, din cauză flăcărilor violet din soba ţarului Ignatenko, „Vanghelionul” 2010 nu va mai avea loc. SS indescifrabil: Marean... Goagăl şi Asociaţii.
Deci, a fost odată, chiar de mai multe ori, a fost un Sexi-Club în zona Ferentari, colţ cu strada Veseliei, un stabiliment notoriu unde îşi ducea existenţa Făt-Frumos împreună cu Ileana-Ozânzeana pe care i-o furase Zmeului-Zmeilor de la Sexi-Clubul din Plevnei via Kiseleff. În fiecare seară ei se uitau la Manele Tv şi la OTV până când Făt-Frumos s-a îndrăgostit subit de o faimoasă actriţă nominalizată la Premiile „HunterVip” pentru tatoo-ul de pe coapsa stângă unde sta scris cu litere de-o şchioapă: „Pepe: dragoste şi regrete eterne”. Făt-Frumos hotărî pe loc să-i întreprindă o vizită inopinată de tip „blitzkrieg”. Şi, în loc să încalece armăsarul regal, luă tramvaiul 32, în principal pentru faptul că în secolul, de mare graţie şi actualitate, XXI tramvaiele merg fără încasator, iar blatul şi şmenul erau specialitatea sa.
Făt-Frumos, nervos din cale-afară datorită sau, mai bine spus, din cauza rezultatului de la alegerile prezidenţiale, s-a aruncat buluc peste vatman care, la vederea ombilicului de aur cu incrustaţii multiple, a făcut infarct şi a sucombat intempestiv şi, dacă tramvaiul nu s-ar fi oprit, povestea ar mai fi continuat şi astăzi. Maximum (Prigoană) până mâine!
Şi-am încălecat pe un LOGAN şi m-am aruncat la rândul meu pe geam şi... ce să vezi?! Pe refugiul staţiei de tramvai de pe Calea Rahovei strălucea în soare ombilicul de aur al lui Făt-Frumos, cunoscut în zonă drept... „Fane-Dichiseanu cu buricu’ dă goldeanu”! L-am ridicat cu evlavie şi l-am pocnit cu putere de caldarâm. Deodată, din praful produs la impactul cu asfaltul foarte bine întreţinut cu plombe, a ieşit în „carne şi oase” duhul Nicoletei Luciu. Se făcea că era la ProTv şi dansa pentru mine! Băi, frate, când i-am tras un şut... m-am trezit.
M-am trezit din somn! M-am trezit şi de durere pentru că dădusem cu piciorul în servanta vieneză pe care mama mea o avea moştenire de la stră-străbunica ei, împărăteasa Maria Teresa şi calul. M-am dus repede la baie, mi-am tras un pumn peste ochi şi m-am culcat la loc. Doream sa văd ce se întâmplă mai departe.
Eram curios, mai ales, să aflu cum se pune şaua. Ca să încalec.
Nu, nu pe Nicoleta, ci pe Logan, pentru că eram înscris la programul „Rabla”.
Şi pentru că povestea noastră are happy-end, trebuie să vă spun că Făt-Frumos a primit un loc de veci în Cimitirul Politic SRL, iar Ileana... Ileana-Osânzeana a plecat la Roma, chemată urgent de însuşi premierul Berlusconi. Silvio Berlusconi.
Şi povestea ar mai putea continua, dar îl văd pe poetul Dinescu cum se apropie, iute ca Vântu, să ia, în sfârşit, cuvântu’.
Noapte bună copii! Aţi ascultat povestea „Făt-Frumos cu ombilicul de aur”, ediţie revăzută şi adăugită.
Că, dacă n-ar fi fost aşa, Dino Pattricio s-ar fi suit în şa...

M A N A

de ibmartin


America a cunoscut o dezvoltare extraordinară odată cu valurile masive de imigraţie petrecute între anii 1800 şi 1860.
Datorită acestui factor s-a simţit nevoia înnoirii infrastructurii care era mult înapoiată şi insuficient dezvoltată. S-au deschis nenumărate şantiere care au vizat construcţia de drumuri şi poduri, de căi ferate ş.a.
Dar tot din cauza acestor valuri de imigranţi, care soseau întruna din Europa, triburile de indieni, băştinaşii americani, au avut enorm de suferit. Acestora luându-li-se teritoriile pe care le ocupau de mii de ani, fiind astfel forţaţi sa-şi caute noi pământuri unde să trăiască şi să vâneze. Pământuri nu la fel de primitoare şi cu o climă mult diferită de cea în care trăiseră până atunci. Ceea ce a condus aproape la un genocid.
Şi toate acestea s-au întâmplat mai cu seamă, culmea, din cauza sau datorită unui dăunător al cartofului: mana.
Mana a cauzat o secetă fără precedent în ţările germanice şi în Irlanda, unde cartoful era alimentul de bază al localnicilor, fapt ce a determinat un exod în masă al acestora către Lumea Nouă. Către un Eden al îndestulării, practic, al supravieţuirii.
Iată cum mana, o dramă a cartofului, a fost un factor de progres al unei lumi care mai târziu se va considera cea mai civilizată, modernă şi democratică ţară din lume: SUA!
Având aceste date, mă gândeam: oare ce dramă, ce mană ar putea să facă din România o ţară cel puţin ca America anilor ’60!? Dacă nu a anilor ’80!
Cu această întrebare în minte am coborât din pat, m-am dus la frigider, am scos trei sticle de bere, mi-am turnat în pahar şi m-am aşezat tacticos în fotoliu.
Bine, bine, dar unde să se instaleze aşa o mană? În ce ţară? Şi ce să atace?
După vreo două-trei pahare, ideile începură să-mi vină pe bandă rulantă. De-a valma!
Mana căpşunilor, să atace Spania, iar românii plecaţi acolo, plus câteva sute de mii de spanioli să dea buluc peste România şi să... Ce dracu să caute ăia aici? Ce să facă?! Plus că noi nu avem indieni!
Gata! Am găsit: mana autoturismelor germane! Asta mană! Milioane de nemţi, educaţi şi harnici să vină să muncească în... În... Unde naiba să mai muncească!? Că mai toate alea care mergeau s-au privatizat şi, mai târziu, s-au închis. Păcat! Ăştia erau buni. Plus că noi nu avem indieni!
Dar mana electronicelor Sony ?! Japonezi, tăticu. Milioane de omuleţi cu ochii oblici să descindă la Urziceni pentru a implementa... Ce c... să implementeze? Noi suntem contra dacă nu iese o şpăguţă, acolo. Un comision lăsat printr-un off-shore din Insulele Virgine. Plus că noi nu avem indieni!
Da! Mana virginelor! Vax! Cine a văzut aşa ceva?! Poate într-o ţară musulmană. Dar nu ne băgăm, pe motiv de Bin Laden. Aici indienii ar fi... Mă rog!
Mană? Mană...
Mana construcţiilor din Dubai! Asta, da! Că nu se mai opresc odată! Dar nu merge. Nu merge! Noi avem mitul Anei lui Manole, tot ce construim toamna se decopertează după prima ninsoare. Plus că la ăia... indienii lucrează. Iar noi nu avem indieni.
A naibii mană! Şi am terminat toată berea.
Mană? Mană...
Ştiu! Am găsit! Asta da mana! Asta da dramă!
Mana moluştelor din Arhipelagul Insuleleor Kurile!
Vin kurilezii la noi şi dezvoltă în bălţile apărute după ploaie, pe bulevardul Magheru, de exemplu, fructe de mare rare. Fructe de mare?! Astea ar putea salva economia României. Sunt scumpe şi merg la export. Am sunat la prietenul meu, istoricul Grămătic Astărăstoaie-Fântâneru dela Tâncăbeşti, pre numele său întreg, să-i spun despre ideea mea care ar putea revoluţiona piaţa muncii din România, săltând consistent PIB-ul ţării.
Şi ce-mi spune prietenul ăsta al meu, Grămătic, că arhipelagul ăsta este..., adică aparţine Federaţiei Ruse. Ce? Frate, o afacere nu poţi să faci! O mană, o catastrofă, că vin ruşii şi iau tot. Başca, faptul că ei au şi indieni!
Bere nu mai am, mana s-a dus, iar PIB-ul ţării...
Pe noi, românii, yoy, Doamne, nici măcar dramele altora nu ne mai ajută!!!