Pentru cel de-al şaselea an consecutiv, Concursul
de Dramaturgie pentru Copii ''100, 1000, un milion de poveşti'',
organizat de Teatrul Ion Creangă, a lansat tuturor autorilor dramatici
români provocarea de a-şi promova creaţiile originale (nepublicate) adresate
celor mai mici dintre cititori prin intermediul unei antologii special
dedicate publicului tânăr.
Scriitoarea
Carmen Dominte este marea câştigătoare a ediţiei din 2012, textul său,
''Lumea lui Paparin'', care a obţinut cel mai mare punctaj din partea juriului, urmând să fie
montat în stagiunea viitoare pe scena Teatrului Ion Creangă.
Într-un demers amplu, care-şi propune dezvoltarea unei literaturi dramatice autohtone pentru copii şi, implicit, a unui repertoriu spectacular naţional, Teatrul Ion Creangă, în parteneriat cu Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, secţia Dramaturgie şi critică teatrală, a căutat în fiecare an, începând din 2007, să descopere şi să valorifice cele mai importante direcţii de evoluţie artistică în domeniul pieselor de teatru româneşti pentru copii, urmărind, în special, felul în care pot fi receptate/reprezentate poveştile de astăzi ale copilăriei. Şi la această ediţie, misiunea juriului format din scriitorii
Lucia Verona, Horia
Gârbea, Emil Mladin şi Ioan Gârmacea a
fost una extrem de dificilă, dintre cele aproape 30 de piese înscrise, alegându-se cele trei care urmează să fie
prezentate ca spectacole lectură de către actorii Teatrului Ion Creangă şi să
fie incluse în antologia lansată în cadrul Festivalului Internaţional de
Teatru pentru Copii ''100, 1.000, 1.000.000 de poveşti'', care se va
desfăşura între 29 septembrie şi 6 octombrie la Bucureşti. Astfel, marele
premiu i-a revenit lui Carmen Dominte (care participă încă din 2007 la
Concursul de Dramaturgie ''100, 1000, un milion de poveşti'', multe dintre
textele trimise fiind premiate la ediţii anterioare), pentru piesa ''Lumea
lui Paparin''.
Celelalte
două piese care vor face parte din antologie sunt:
''Don't give up,
mamaie'', de Ion Martin şi
''Grea
e viaţa de pitic'', de Gheorghe Truţă.
Vă aşteptăm la FITC 2012 să descoperim împreună povestea băieţelului care porneşte în căutarea unei lumi fără colţuri, a oamenilor mari care nu şi-au pierdut sufletele de copii, precum şi aventurile fantastice ale piticului Ion. |
duminică, august 05, 2012
Rezultate finale la Concursul de Dramaturgie pentru copii, Editia 2012
miercuri, iulie 11, 2012
PRIVEŞTE…
de i. b. martin
Cine e orb, deşi
vede
copacii, oamenii,
toamna, cerul
cum se răsfrâng în
privire?
Cine e surd, deşi
aude
plânsul, surâsul,
răsufletul
pământului
al ceţii
al sufletului
cum îi cutremură
pieptul?
Cine e laş, deşi
bravează
în faţa ruşinii
în faţa durerii…
Cine nu urcă,
deşi muntele
îi stă devotat
la picioare…
Cine nu recunoaşte
glasul
iubirii,
deşi inima grea
încătuşată
luminată abia
îi tresaltă…
Cine …
Cine…
Hai, aşază-te în
faţa oglinzii…
Vezi?
Răspunsul
e în adâncul
acelei priviri
care se uită
tot mai adânc
în tine
în cel mai neştiut
ungher
până la cea mai
nebănuită
amintire…
Răspunsul pe
care-l aştepţi
pluteşte…
se zbate…
adie…
e fără cuvinte.
Acum închide
ochii
şi priveşte…
Priveşte bine!
Cine…
marți, ianuarie 31, 2012
R U G Ă
Prea Cucerniciei Sale, Părinte Adrian Beldianu,
Preot paroh al Mănăstirii "Mihai Vodă" - Bucureşti
R u g ă
de Ion Bogdan Martin
Aud stihirile samoglasnice
Şi mă rog,
Din Dumnezeul Trinitar,
Asupră-ne, să se coaboare Sfântul Duh,
Cel dătător de viaţă,
Şi să ne miruiască,
Să ne mântuiască,
Să ne iubească,
Să ne îmbuneze,
Să ne-ntremeze
Pe noi românii
Şi pe toţi trăitorii
Acestui pământ încercat!
Şi să vedem mai bine,
Să auzim mai bine
Şi să înţelegem mai bine,
Acum şi în vecii vecilor,
Amin!

AVANT LA LETTRE
Avant la lettre
de Ion Bogdan Martin
Teleleici sleite, de vremi şi veaţă,
Înstrăiate în caţaveici c-o statură mai mare
Culcau, din faptul noaptei, marfa ponosită
Pe josu, pe strenţe,
În iarmarocul femeiesc
De la Târgul Cucului
Alimănit la maizăzi de Sf. Gheorghe cel Nou.
Dar aiasta numa’ marţa şi vinerea,
Pe la 1785,
Pre timpul Mavrogheniului fanariot
Care, mărnicosu din fire,
Spre nebunirea bucureşteanului de rându,
Dădese nizam breslei zlătarilor
Să-i înveşmânte în aur
Coarnele cerbilor
De la birja domnească!
Aci, muierile îşi toiau marfa,
Haine vechi – bulendre
Şi pânzături pentru cocoanele scăpătate de la oraşu.
Estimp, târgu’ să împlea
De baraşnici,
Mai ales după prânzare
Ş-atunci, să te ţii tocmeli la bazea,
La mexică şi testemele
Pentru mardalâc.
Care mai de care să facă alişveriş,
Chilipir pentru procopsală.
Când o boace de codană gureşă s-auzi dintre boscârţe,
Şi paos în tot târgu’ să puse.
Ş-aşa ghizdava sfadnic glăsi:
„Bă, mocârţelor, grăim în toatele idiomurile lumii
Da’ în dulcea limbă românească, noi, când am mai rostui?!”
Paosul să sâmţa, cale dă 10 poşte,
Taman până sus în talanga bisericii...
„Lasă!, zisă un voinic, c-o uitătură mânecătoare,
O să vie unu’, Eminescu, fiu de căminar,
Ş-o să-i ştudiruiască pre toţi!”
Şi când baraşnicii auziră aşa minunăţie
Începuseră a urla din afundul rărunchilor:
„Scumpăr Iminescu, scumpăr Iminescu...”,
„Dau mii dă galbeni şi comori pentru Iminescu!”,
„Dau toată avuţia, neamuleee...!”

joi, ianuarie 12, 2012
Hai cu...
Hai cu...
de Ion Bogdan Martin
Hai cu mine-n nemurire
Sus în deal la mănăstire
Hai cu mine la plimbare
Prin fân proaspăt şi cicoare
Hai cu mine peste ape
Să vedem peştii de-aproape
Hai cu mine la taifas
Ş-om vorbi prin gând şi glas
Hai cu mine-n gara nouă
Să stropim trenul cu rouă
Hai cu mine-n circul vechi
Să ne tragem de urechi
Hai cu mine la femei
Tu cu una, eu cu trei
Hai cu mine, Sigmund Freud, în idilica-mi poveste
Unde visul n-are capăt iar mesajul... te priveşte!

duminică, iulie 03, 2011
sâmbătă, ianuarie 01, 2011
Premiera piesei Tranka-Fleanka la Teatrul Valah din Giurgiu
La data de 16 dec. 2010, la Teatrul Valah din Giurgiu, unde director este dramaturgul Mircea M. Ionescu, a avut loc premiera comediei "Tranka-Fleanka", sub bagheta regizorului bulgar Vili Perveli Nikolov. Scenografia a fost semnată de către Doru Zanfir, iar protagoniştii celor două roluri au fost Violeta Teaşcă şi Toma Vasile.
În foto, cei patru, pomeniţi mai sus, plus autorul. În latura din dreapta
Afişul piesei aflat în holul de la intrarea în sală.
luni, decembrie 13, 2010
Umorul sfideaza ghinionul
Umorul sfidează ghinionul!
publicat in Recomandari pe 10 Decembrie 2010, 17:59
„Vineri 13 - Ceasu’ rău, pisica neagră” se intitulează volumul de proză umoristică editat la Coresi de Ion Bogdan Martin şi lansat de curând la Târgul „Gaudeamus”.
Pe talentul lui Ion Bogdan Martin am pariat înainte de debutul său cu „La vânătoare de râşi”. Cred că am câştigat, şi re¬centul lui premiu 1 la con¬cursul „Dramaturgie în doi”, unde a devansat destui autori consacraţi, mă confirmă. Menţionez că eu nu am participat la numitul concurs. Altfel, mai ştii, I.B.M. mă învingea şi pe mine. A doua carte de proză scurtă declarat umoristică lansată de I.B. Martin la recentul „Gaudeamus” este, cum se şi cuvine, mai groasă, dar şi mai substanţială decåt prima. O anumită facilitate a umorului care-i vine autorului din uşurinţa de a genera poante, mai ales în dialog, s-a mai estompat.
Textele au mai multă greutate, mize mai mari, o anumită tristeţe şi amărăciune, care, îmi demonstra cândva Horaţiu Mălăele, e componenta esenţială a umorului de calitate. Desigur, Ion Bogdan Martin nu cade, din fericire, la filosofie şi nici la umorul sec, aristocratic. El cunoaşte bine lumea în care trăim, la ea se referă, îi expoatează cu abilitate absurdităţile, prostiile, ipocrizia. Nici morala, care în exces poate să irite, nu-l ispiteşte pe prozator. El ştie să fie şi autoironic şi ireverenţios înţelegând că, dacă te-ai apucat să faci băşcălie, nu poţi cruţa nimic şi pe nimeni, nici măcar pe tine însuţi.
Dacă va mai scutura o dată scrisul său printr-o sită prin care să treacă spre recycle-bin poantele subţiri şi abuzul de comic de limbaj şi de onomastică, opera încă noului-venit în literatură va câştiga în consistenţă şi pronosticul meu se va confirma cu mai mare putere. Îi doresc să-şi păstreze hazul şi entuziasmul devenind simultan tot mai profund.
Horia Garbea
Presedinte Asociatia Scriitorilor Bucuresti

miercuri, noiembrie 10, 2010
Concursul de dramaturgie "Teatrul in doi" organizat de Teatrul VALAH din Giurgiu
Concursul de dramaturgie "Teatrul în doi" organizat de Teatrul VALAH din Giurgiu
De pe bloggul lui Mircea M. Ionescu
„Dramaturgie în doi”, cu cinci laureaţi pe podium!
Noiembrie 9, 2010
Concursul “Dramaturgie în doi”, lansat în premieră naţională de Teatrul Valah din Giurgiu, şi-a desemnat, azi, laureaţii. Din cele 37 de texte primate la Concurs, din 17 oraşe ale României, dar şi din Germania, Franţa şi Elveţia, juriul (format din regizorii Mihai Lungeanu, Vili Perveli Nikolov şi dramaturgul Mircea M. Ionescu) s-a văzut nevoit să aleagă pentru podium nu mai puţin din 5 concurenţi!
Marele Premiu l-a primit, cu 26,5 puncte, piesa “Tranka-Fleanka”, de Ion Martin, din Bucureşti.
Poziţia secundă a revenit textului “Eu sunt din România” (24 de puncte), de Carmen Dominte, tot din Capitală.
Bătălia cea mare s-a dat pentru Premiul III, unde trei autori au totalizat acelaşi număr de puncte (22): Mirel Buzdugan (elev de 18 ani din Comăneşti!), pentru piesa “Visul mereu tânăr”; consacratul Dorul Moțoc, pentru textul “A 3-a bilă”, şi cunoscuta scriitoare Ana-Maria Bamberger, din Hamburg (Germania), pentru piesa “Karstadt Blues”.
Foarte aproape de podium, la 0,5 puncte, s-au aflat Petru Ionescu (autorul piesei “Repetiţie cu dublură”), Valeriu Butulescu (“Ediţie specială”) şi Bogdan Mihai Asaftei (“Fraţii fără nume”).
Câştigătorul acestui inedit Concurs de texte dramatice cu două personaje va beneficia, dincolo de 1.500 de lei, de bucuria de a-şi vedea scriitura pusă în scenă, repetiţiile urmând să înceapă imediat după ce se va încheia Festivalul internaţional al teatrelor din oraşe dunărene (15-19 noiembrie, la Giurgiu), în cadrul căruia vor fi prezentaţi fericiţii laureaţi!
Teatrul giurgiuvean speră să pună în scenă, anul viitor, toate textele premiate la această ediţie de debut a Concursului “Dramaturgie în doi”, dar se oferă să le trimită şi altor teatre, interesate, textele jurizate cu multă exigenţă. Piese care, sincer, merită foarte multă atenţie!
Categories: "Jurnal" pe sărite Tags: "Dramaturgie în doi", Concurs, Festival, Giurgiu, Ion Martin, Marele Premiu, Teatrul Valah, Tranka-Fleanka

luni, august 30, 2010
Frumosul in stare pura. Romania, totusi
Cum se poate promova Romania!
La început nu a ştiut ce va face cu sutele de fotografii din Maramureş, Delta Dunării, Bucovina, Transilvania, Sighişoara, Hurezi sau Munţii Orăştiei. Acum, toate aceste zone pot fi vizitate pe http://patrimoniuromanesc.ro/ de oricine.
Merita!

Abonați-vă la:
Postări (Atom)