PRIVEŞTE…

                                                                                          de i. b. martin

Cine e orb, deşi vede

copacii, oamenii, toamna, cerul

cum se răsfrâng în

privire?

Cine e surd, deşi aude

plânsul, surâsul, răsufletul

pământului

al ceţii

al sufletului

cum îi cutremură

pieptul?

Cine e laş, deşi bravează

în faţa ruşinii

în faţa durerii…

Cine nu urcă, deşi muntele

îi stă  devotat

la picioare…

Cine nu recunoaşte glasul

iubirii,

deşi inima grea

încătuşată

luminată abia

îi tresaltă…

Cine …

Cine…

Hai, aşază-te în faţa oglinzii…

Vezi?

Răspunsul

e în adâncul acelei priviri

care se uită

tot mai adânc

în tine

în cel mai neştiut ungher

până la cea mai nebănuită

amintire…

Răspunsul pe care-l aştepţi

pluteşte…

se zbate…

adie…

e fără cuvinte.

Acum închide ochii

şi priveşte…

Priveşte bine!

Cine…