Frumosul in stare pura. Romania, totusi

Cum se poate promova Romania!
La început nu a ştiut ce va face cu sutele de fotografii din Maramureş, Delta Dunării, Bucovina, Transilvania, Sighişoara, Hurezi sau Munţii Orăştiei. Acum, toate aceste zone pot fi vizitate pe http://patrimoniuromanesc.ro/ de oricine.
Merita!

In gara la Urziceni

Din cauza căldurii, dar şi a crizei financiare,
exact în gară la Urziceni

de i.b. martin


Acceleratul de Galaţi a plecat. Cei câţiva călători, debarcaţi în grabă, se duc care încotro. O duduie, nici prea tânără nici prea coaptă, s-a oprit la un chioşc să-şi cumpere un tabloid. În curând gara rămâne goală. Aproape goală pentru că, în afara domnişoarei, pe una dintre laturi, un domn s-a apropiat de o ţâşnitoare să-şi ostoiască setea. Se şterge energic la gură, moment în care o zăreşte pe duduia care îşi face vânt cu ziarul, gata-gata să cadă din picioare. Dintr-un instinct inexplicabil, porneşte energic către aceasta.
―Bună ziua, iertaţi-mă...
―Vai, ce m-aţi speriat, domnule! Ne cunoaştem?!
―Nu, dar de-abia aştept. Mie mi se spune Nelu.
―Aşa or fi vrutără naşii!
―Da! Dar dumneavoastră?
―Bine, merci de întrebare!
―Doream să vă întreb cum vă numiţi.
―Păi şi de ce nu mă întrebi?
―Acum chiar vă întreb: cum vă numiţi?
―Ete, Ionela, spune duduia zâmbind cu toată gură, în timp ce-şi lasă capul pe spate. Mult de tot.
―Nelu şi Ionela. Ne potrivim...
―Unde?
―La nume.
―A!
―N-aţi vrea să...
―Păi, nici nu cunoaştem.
―Să ce?!
―Exact! Domnule, eu sunt o persoană serioasă, nu una dintr-alea, rosteşte categoric, lăsându-şi capul pe spate. Mult de tot.
―Adică?
―Păi, da’ cum de nu să?!
―Să ce?!
―Exact.
―Domnişoară, uite o bancă aici, n-aţi dori să...
―Pe bancă?!
―Să ne aşezăm!
―Mie-mi place să stau la margine.
―Dar nu suntem decât noi doi!?
―Exact.
―Mă rog...
―Rugaţi-vă, că Dumnezeu v-ajută!
―Mda. Sunteţi din Urziceni?
―Născută-crescută.
―Crescută bine.
―La înălţime?
―Nu, la talie.
―Ce galant eşti, bre, domnule!
―Pot să vorbesc cu tu?
―Vorbeşte cui vrei tu!
―Şi a cui eşti din Urziceni?
―A lu’ Zvârle-mâna.
―A lu’ „Zvârle-mâna”?!
―Păi, tocmai ce ţi-am spus, bre!
―Ăsta-i numele de familie?
―Nu, bre, asta e polecra. În acte io sunt Ionela Graţiela Fandositu.
―Fandositu?
―Păi, nu-ţi spusei?! „Zvârle-mâna”. De aici ni se trage. Din moşi-strămoşi, ai tatii aruncau cu mâna. O scuturau fleandura pe lângă corp. Multe necazuri li s-au tras de-aci. Ai auzitără de lupta de la Rovine?
―Am auzit. Mircea cel Bătrân, dar nu văd legătura!
―Ei, un stră-stră-stră-stră-strămoş de-al meu, neatent, dând energic din mână pe câmpul de luptă, l-a dărâmat pe sultanul Baiazid de pe cal. De-atunci ni se spune...
―Fantastic! „Zvârle-mâna”. Domnişoară, trebuie să îţi spun că mă simt mic în faţa domniei tale.
―Domniei mele?! Păi, ce înălţime ai?
―1,85.
―Ei, nu eşti aşa de mic.
―Domnişoara Fandositu, va-să-zică!?
―Cine vrea să zică?
―Lasă! Şi cu ce te ocupi, aşa în general?
―Nu prea mă ocup. Mai mult alţii se ocupă.
―Iar dumneata? Adică, tu?
―Exact. Şi?
―Eu zic să facem câţiva paşi, că acum vine personalul de Bucureşti şi se aglomerează peronul.
―Cam câţi paşi? Că sunt tare obosită, am fost la coaforul din oraşul Filipeştii de Pădure prin pădure. Ia uite ce bine-mi stă!, spunând acestea îşi introduce mâna prin păr şi îl întinde spre nasul domnului, în timp ce-şi lasă capul pe spate. Mult de tot.
―Miroase bine. E sexi.
―Vai, ce drăguţ eşti şi nici nu cunoaştem! Eu zic să mergem!
―S-o luăm spre vest.
―O iau pe unde zici.
―Şi ce pasiuni ai, dacă nu sunt prea indiscret?
―Păi, tu nu ştii?
―Ce?
―Dacă eşti prea indiscret, adică. Dar dacă este să vorbim despre pasiuni...
―Asta doream.
―Exact. Domnişoara, când şi când, îşi aruncă nervos privirea în lungul drumului şi păşeşte absentă alături de Nelu. Nelu este descumpănit şi, în acelaşi timp, exasperat de dialogul ciudat pe care îl poartă cu duduia.
―Şi totuşi, ai ceva pasiuni, te animă ceva...
―Ah! Despre dacă mă animă era vorba. Păi, da, că mă animă de mult, dar abia acum mi-am dat seama. Dar duduia tace. Tace, merge agale şi loveşte cu tocul pantofului în marcajul de pe asfalt. Linie continuă. Nelu, contrariat de-abinelea, insistă:
―Ce te animă, dragă? Că sunt tare curios!
―Ei, mi-e ruşine. Aşa de la prima întâlnire... Mi-e jenă, Nelule!
―Insist.
―Insistă!
―Păi, asta fac, că mă bagi în boală. Gata, am rezistat cât am rezistat, dar tu mă ţii numai în dodii.
―Exact. Ce sunt alea dodii?
―Un fel de şaradă.
―Aha.
―Deci?
―Deci, ce este aia şaradă?
―Un fel de ghicitoare.
―Păi aşa spune, bre! Deci, vrei să facem sex.
―Într-un fel, dar nu mă aşteptam să...
―Atunci, la revedere!
―Păi şi cu sexu’?
―Dacă o să fie băiat o să-i zic Nelu! Eşti mulţumit?! Duduia face stânga-mprejur, şi-i aruncă un gest artistic cu mâna, în semn de adio. Nelu, intrigat din cale-afară, aleargă după Ionela.
―Stai, duduie! Cum adică, dacă este băiat o să-i pui numele meu!?
―Exact.
―„Exact-exact”! Că mă bagi în boală.
―Domnule, ai un telefon mobil?
―Da.
―Mi-l dai şi mie un pic!, Nelu i-l întinde cu grijă, iar duduia, la rândul său, îl preia cu multă graţie şi dă cu el de asfalt.
―Duduie! Dumneata eşti sănătoasă?
―Exact. Ai un prezervativ?
―N-am, ce să faci cu el aici?!
―Trebuie să-mi iau medicamentele şi nu am niciun pahar la îndemână.
―Ce medicamente?
―Exact.
―Măi, femeie, ce fel de medicamente?
―D-astea dă cap. De la căldura asta nu-l văd bine pe Boc.
―Pe Boc?! Pe primul-ministru?
―Îl cunoşti?
―Ete, de unde!? Dar ce treabă are Boc cu...
―Primul ministru este în toate, iar eu a trebuit să fug de la ospiciu...
―Duduie, aşa incredibilă întâmplare... De-de-de la ospiciu?!?
―Şi de aceea m-am hotărât să mă înscriu în Partidul lui Dănuţ.
―Ce ospiciu? Ce partid? Care Dănuţ?
―Cum, bre, nu-l ştii pe Dan Diaconescu?! Că, după prima externare, am fost invitată la el în emisune. În direct şi în reluare. Io i-am pus p-ăia de-au săpatără s-o caute pe Elodia pe toată Valea Argeşului.
―Şi-au găsit-o?
―Bre, mata eşti mai nebun decât mine, cum s-o găsească, dacă acolo îmi ascunsesem eu chiloţii când am fugit prima oară de la ospiciu. A fost o... cioacă!
―Aoleu, cu cine mi-am pierdut eu timpul!
―Nu ai pierdut nimic, uite, aici ai formularul de înscriere în partid, spunând acestea îi flutură hârtia prin faţă. Peste o săptămână o să sar din nou gardul, ne întâlnim tot pe peron. Pe banca noastră dragă.
―Duduie, o întrebare am şi eu...
―Exact.
―„Exact”! Zvârle-mâna Fandositu, ăsta, există?
―Bre, dar pe voi, ăştia, din civilie, tare v-a mai afectat criza asta financiară. Cum să existe aşa ceva?! Auzi, l-a doborât de pe cal pe Baiazid!!! Ce-or să se mai râdă colegele de salon. Nebunule, care eşti! Haide, pa! Duduia o rupe la fugă înapoi către gară. Nelu, descumpănit în mijlocul drumului, începe să murmure:
―„Exact”. Dar cât de exact? O fi fost chiar exact?! Duduie, duduie, ai uitat să-mi laşi formularul de înscriere...

matake: AU INFLORIT CIORILE

matake: AU INFLORIT CIORILE: "Locuiesc in apropierea Parcului Circului, un parc mititel cu numerosi platani si trec, aproape zilnic, pe-acolo, il traversez asa, de la e..."