vineri, noiembrie 13, 2009

Maestrul Gigi Dinică a dat ultima reprezentaţie

Maestrul, Gigi Dinică, a dat ultima reprezentaţie
Gigi Dinică, a avut astăzi ultima reprezentaţie şi, la fel ca la toate spectacolele sale, unde se juca numai cu sala plină, a venit multă lume, puhoi, să-l vadă şi să-l aplaude.
Şi să-l aplaude mai abitir ca niciodată, deşi a făcut cel mai slab rol al său. Un rol pe care nu-l mai repetase niciodată. S-a văzut că nu era pregătit.
S-a urcat pe scenă, ca deobicei, natural şi mândru, a făcut cu ochiul toamnei şi...
Şi-ntr-o clipită toate rolurile vieţii sale, multele şi grelele sale roluri, de la Teatrul de Comedie până la marele şi micul ecran, de la Şarpele Roşu până la Teatrul Naţional şi înapoi la Şarpele Roşu, s-au succedat prin faţa milioanelor de iubitori ai artei teatrale şi cinematografice. Iubitori de artişti sinceri, cu har şi cu charismă. Cu dragoste pentru unul dintre actorii români care nu şi-au înşelat niciodată publicul.
Augustul Gigi Dinică, cinicul uneori, MAESTRUL, cum rosteau mai tinerii săi parteneri de scenă, incomparabilul Gigi Dinică a avut astăzi o zi... mai proastă.
Unui mare artist, unui adevărat artist al poporului, i se iartă.
S-a retras pentru o clipă cosmică, să mai repete, alături de bunul său prieten Ştefan Iordache, vegheat de dincoace de către fratele său de suflet Marinuş Moraru.
Şarpele Roşu este departe acum, dar aproape, doar de la câţiva metri distanţă, o romanţă fără ecou parcă se aude...
Este vocea de aur a Mariei Tănase...
Îl petrece...

"Lume, lume, soră lume
Lume, lume, soră lume
Când să mă satur de tine
Când să mă satur de tine
Lume, soră lume
Când s-o lăsa sec de pâine
Şi păhăruşul de mine
Poate-atunci m-oi sătura
Poate-atunci m-oi sătura
Când o suna scândura
Când o suna scândura
Lume, soră lume
Când m-or băga în mormănt
Şi n-oi mai fi pe pământ
Lume, soră lume

Aşa-i lumea trecătoare
C-aşa-i lumea trecătoare
Unul naşte altul moare
Unul naşte altul moare
Lume, soră lume
Ăl de naşte necăjeşte
Ăl de moare putrezeşte
Lume, soră lume..."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu