Prea Cucerniciei Sale, Părinte Adrian Beldianu,
Preot paroh al Mănăstirii "Mihai Vodă" - Bucureşti
R u g ă
de Ion Bogdan Martin
Aud stihirile samoglasnice
Şi mă rog,
Din Dumnezeul Trinitar,
Asupră-ne, să se coaboare Sfântul Duh,
Cel dătător de viaţă,
Şi să ne miruiască,
Să ne mântuiască,
Să ne iubească,
Să ne îmbuneze,
Să ne-ntremeze
Pe noi românii
Şi pe toţi trăitorii
Acestui pământ încercat!
Şi să vedem mai bine,
Să auzim mai bine
Şi să înţelegem mai bine,
Acum şi în vecii vecilor,
Amin!
marți, ianuarie 31, 2012
AVANT LA LETTRE
Avant la lettre
de Ion Bogdan Martin
Teleleici sleite, de vremi şi veaţă,
Înstrăiate în caţaveici c-o statură mai mare
Culcau, din faptul noaptei, marfa ponosită
Pe josu, pe strenţe,
În iarmarocul femeiesc
De la Târgul Cucului
Alimănit la maizăzi de Sf. Gheorghe cel Nou.
Dar aiasta numa’ marţa şi vinerea,
Pe la 1785,
Pre timpul Mavrogheniului fanariot
Care, mărnicosu din fire,
Spre nebunirea bucureşteanului de rându,
Dădese nizam breslei zlătarilor
Să-i înveşmânte în aur
Coarnele cerbilor
De la birja domnească!
Aci, muierile îşi toiau marfa,
Haine vechi – bulendre
Şi pânzături pentru cocoanele scăpătate de la oraşu.
Estimp, târgu’ să împlea
De baraşnici,
Mai ales după prânzare
Ş-atunci, să te ţii tocmeli la bazea,
La mexică şi testemele
Pentru mardalâc.
Care mai de care să facă alişveriş,
Chilipir pentru procopsală.
Când o boace de codană gureşă s-auzi dintre boscârţe,
Şi paos în tot târgu’ să puse.
Ş-aşa ghizdava sfadnic glăsi:
„Bă, mocârţelor, grăim în toatele idiomurile lumii
Da’ în dulcea limbă românească, noi, când am mai rostui?!”
Paosul să sâmţa, cale dă 10 poşte,
Taman până sus în talanga bisericii...
„Lasă!, zisă un voinic, c-o uitătură mânecătoare,
O să vie unu’, Eminescu, fiu de căminar,
Ş-o să-i ştudiruiască pre toţi!”
Şi când baraşnicii auziră aşa minunăţie
Începuseră a urla din afundul rărunchilor:
„Scumpăr Iminescu, scumpăr Iminescu...”,
„Dau mii dă galbeni şi comori pentru Iminescu!”,
„Dau toată avuţia, neamuleee...!”
de Ion Bogdan Martin
Teleleici sleite, de vremi şi veaţă,
Înstrăiate în caţaveici c-o statură mai mare
Culcau, din faptul noaptei, marfa ponosită
Pe josu, pe strenţe,
În iarmarocul femeiesc
De la Târgul Cucului
Alimănit la maizăzi de Sf. Gheorghe cel Nou.
Dar aiasta numa’ marţa şi vinerea,
Pe la 1785,
Pre timpul Mavrogheniului fanariot
Care, mărnicosu din fire,
Spre nebunirea bucureşteanului de rându,
Dădese nizam breslei zlătarilor
Să-i înveşmânte în aur
Coarnele cerbilor
De la birja domnească!
Aci, muierile îşi toiau marfa,
Haine vechi – bulendre
Şi pânzături pentru cocoanele scăpătate de la oraşu.
Estimp, târgu’ să împlea
De baraşnici,
Mai ales după prânzare
Ş-atunci, să te ţii tocmeli la bazea,
La mexică şi testemele
Pentru mardalâc.
Care mai de care să facă alişveriş,
Chilipir pentru procopsală.
Când o boace de codană gureşă s-auzi dintre boscârţe,
Şi paos în tot târgu’ să puse.
Ş-aşa ghizdava sfadnic glăsi:
„Bă, mocârţelor, grăim în toatele idiomurile lumii
Da’ în dulcea limbă românească, noi, când am mai rostui?!”
Paosul să sâmţa, cale dă 10 poşte,
Taman până sus în talanga bisericii...
„Lasă!, zisă un voinic, c-o uitătură mânecătoare,
O să vie unu’, Eminescu, fiu de căminar,
Ş-o să-i ştudiruiască pre toţi!”
Şi când baraşnicii auziră aşa minunăţie
Începuseră a urla din afundul rărunchilor:
„Scumpăr Iminescu, scumpăr Iminescu...”,
„Dau mii dă galbeni şi comori pentru Iminescu!”,
„Dau toată avuţia, neamuleee...!”
joi, ianuarie 12, 2012
Hai cu...
Hai cu...
de Ion Bogdan Martin
Hai cu mine-n nemurire
Sus în deal la mănăstire
Hai cu mine la plimbare
Prin fân proaspăt şi cicoare
Hai cu mine peste ape
Să vedem peştii de-aproape
Hai cu mine la taifas
Ş-om vorbi prin gând şi glas
Hai cu mine-n gara nouă
Să stropim trenul cu rouă
Hai cu mine-n circul vechi
Să ne tragem de urechi
Hai cu mine la femei
Tu cu una, eu cu trei
Hai cu mine, Sigmund Freud, în idilica-mi poveste
Unde visul n-are capăt iar mesajul... te priveşte!
de Ion Bogdan Martin
Hai cu mine-n nemurire
Sus în deal la mănăstire
Hai cu mine la plimbare
Prin fân proaspăt şi cicoare
Hai cu mine peste ape
Să vedem peştii de-aproape
Hai cu mine la taifas
Ş-om vorbi prin gând şi glas
Hai cu mine-n gara nouă
Să stropim trenul cu rouă
Hai cu mine-n circul vechi
Să ne tragem de urechi
Hai cu mine la femei
Tu cu una, eu cu trei
Hai cu mine, Sigmund Freud, în idilica-mi poveste
Unde visul n-are capăt iar mesajul... te priveşte!
duminică, iulie 03, 2011
sâmbătă, ianuarie 01, 2011
Premiera piesei Tranka-Fleanka la Teatrul Valah din Giurgiu
La data de 16 dec. 2010, la Teatrul Valah din Giurgiu, unde director este dramaturgul Mircea M. Ionescu, a avut loc premiera comediei "Tranka-Fleanka", sub bagheta regizorului bulgar Vili Perveli Nikolov. Scenografia a fost semnată de către Doru Zanfir, iar protagoniştii celor două roluri au fost Violeta Teaşcă şi Toma Vasile.
În foto, cei patru, pomeniţi mai sus, plus autorul. În latura din dreapta
Afişul piesei aflat în holul de la intrarea în sală.
luni, decembrie 13, 2010
Umorul sfideaza ghinionul
Umorul sfidează ghinionul!
publicat in Recomandari pe 10 Decembrie 2010, 17:59
„Vineri 13 - Ceasu’ rău, pisica neagră” se intitulează volumul de proză umoristică editat la Coresi de Ion Bogdan Martin şi lansat de curând la Târgul „Gaudeamus”.
Pe talentul lui Ion Bogdan Martin am pariat înainte de debutul său cu „La vânătoare de râşi”. Cred că am câştigat, şi re¬centul lui premiu 1 la con¬cursul „Dramaturgie în doi”, unde a devansat destui autori consacraţi, mă confirmă. Menţionez că eu nu am participat la numitul concurs. Altfel, mai ştii, I.B.M. mă învingea şi pe mine. A doua carte de proză scurtă declarat umoristică lansată de I.B. Martin la recentul „Gaudeamus” este, cum se şi cuvine, mai groasă, dar şi mai substanţială decåt prima. O anumită facilitate a umorului care-i vine autorului din uşurinţa de a genera poante, mai ales în dialog, s-a mai estompat.
Textele au mai multă greutate, mize mai mari, o anumită tristeţe şi amărăciune, care, îmi demonstra cândva Horaţiu Mălăele, e componenta esenţială a umorului de calitate. Desigur, Ion Bogdan Martin nu cade, din fericire, la filosofie şi nici la umorul sec, aristocratic. El cunoaşte bine lumea în care trăim, la ea se referă, îi expoatează cu abilitate absurdităţile, prostiile, ipocrizia. Nici morala, care în exces poate să irite, nu-l ispiteşte pe prozator. El ştie să fie şi autoironic şi ireverenţios înţelegând că, dacă te-ai apucat să faci băşcălie, nu poţi cruţa nimic şi pe nimeni, nici măcar pe tine însuţi.
Dacă va mai scutura o dată scrisul său printr-o sită prin care să treacă spre recycle-bin poantele subţiri şi abuzul de comic de limbaj şi de onomastică, opera încă noului-venit în literatură va câştiga în consistenţă şi pronosticul meu se va confirma cu mai mare putere. Îi doresc să-şi păstreze hazul şi entuziasmul devenind simultan tot mai profund.
Horia Garbea
Presedinte Asociatia Scriitorilor Bucuresti
publicat in Recomandari pe 10 Decembrie 2010, 17:59
„Vineri 13 - Ceasu’ rău, pisica neagră” se intitulează volumul de proză umoristică editat la Coresi de Ion Bogdan Martin şi lansat de curând la Târgul „Gaudeamus”.
Pe talentul lui Ion Bogdan Martin am pariat înainte de debutul său cu „La vânătoare de râşi”. Cred că am câştigat, şi re¬centul lui premiu 1 la con¬cursul „Dramaturgie în doi”, unde a devansat destui autori consacraţi, mă confirmă. Menţionez că eu nu am participat la numitul concurs. Altfel, mai ştii, I.B.M. mă învingea şi pe mine. A doua carte de proză scurtă declarat umoristică lansată de I.B. Martin la recentul „Gaudeamus” este, cum se şi cuvine, mai groasă, dar şi mai substanţială decåt prima. O anumită facilitate a umorului care-i vine autorului din uşurinţa de a genera poante, mai ales în dialog, s-a mai estompat.
Textele au mai multă greutate, mize mai mari, o anumită tristeţe şi amărăciune, care, îmi demonstra cândva Horaţiu Mălăele, e componenta esenţială a umorului de calitate. Desigur, Ion Bogdan Martin nu cade, din fericire, la filosofie şi nici la umorul sec, aristocratic. El cunoaşte bine lumea în care trăim, la ea se referă, îi expoatează cu abilitate absurdităţile, prostiile, ipocrizia. Nici morala, care în exces poate să irite, nu-l ispiteşte pe prozator. El ştie să fie şi autoironic şi ireverenţios înţelegând că, dacă te-ai apucat să faci băşcălie, nu poţi cruţa nimic şi pe nimeni, nici măcar pe tine însuţi.
Dacă va mai scutura o dată scrisul său printr-o sită prin care să treacă spre recycle-bin poantele subţiri şi abuzul de comic de limbaj şi de onomastică, opera încă noului-venit în literatură va câştiga în consistenţă şi pronosticul meu se va confirma cu mai mare putere. Îi doresc să-şi păstreze hazul şi entuziasmul devenind simultan tot mai profund.
Horia Garbea
Presedinte Asociatia Scriitorilor Bucuresti
miercuri, noiembrie 10, 2010
Concursul de dramaturgie "Teatrul in doi" organizat de Teatrul VALAH din Giurgiu
Concursul de dramaturgie "Teatrul în doi" organizat de Teatrul VALAH din Giurgiu
De pe bloggul lui Mircea M. Ionescu
„Dramaturgie în doi”, cu cinci laureaţi pe podium!
Noiembrie 9, 2010
Concursul “Dramaturgie în doi”, lansat în premieră naţională de Teatrul Valah din Giurgiu, şi-a desemnat, azi, laureaţii. Din cele 37 de texte primate la Concurs, din 17 oraşe ale României, dar şi din Germania, Franţa şi Elveţia, juriul (format din regizorii Mihai Lungeanu, Vili Perveli Nikolov şi dramaturgul Mircea M. Ionescu) s-a văzut nevoit să aleagă pentru podium nu mai puţin din 5 concurenţi!
Marele Premiu l-a primit, cu 26,5 puncte, piesa “Tranka-Fleanka”, de Ion Martin, din Bucureşti.
Poziţia secundă a revenit textului “Eu sunt din România” (24 de puncte), de Carmen Dominte, tot din Capitală.
Bătălia cea mare s-a dat pentru Premiul III, unde trei autori au totalizat acelaşi număr de puncte (22): Mirel Buzdugan (elev de 18 ani din Comăneşti!), pentru piesa “Visul mereu tânăr”; consacratul Dorul Moțoc, pentru textul “A 3-a bilă”, şi cunoscuta scriitoare Ana-Maria Bamberger, din Hamburg (Germania), pentru piesa “Karstadt Blues”.
Foarte aproape de podium, la 0,5 puncte, s-au aflat Petru Ionescu (autorul piesei “Repetiţie cu dublură”), Valeriu Butulescu (“Ediţie specială”) şi Bogdan Mihai Asaftei (“Fraţii fără nume”).
Câştigătorul acestui inedit Concurs de texte dramatice cu două personaje va beneficia, dincolo de 1.500 de lei, de bucuria de a-şi vedea scriitura pusă în scenă, repetiţiile urmând să înceapă imediat după ce se va încheia Festivalul internaţional al teatrelor din oraşe dunărene (15-19 noiembrie, la Giurgiu), în cadrul căruia vor fi prezentaţi fericiţii laureaţi!
Teatrul giurgiuvean speră să pună în scenă, anul viitor, toate textele premiate la această ediţie de debut a Concursului “Dramaturgie în doi”, dar se oferă să le trimită şi altor teatre, interesate, textele jurizate cu multă exigenţă. Piese care, sincer, merită foarte multă atenţie!
Categories: "Jurnal" pe sărite Tags: "Dramaturgie în doi", Concurs, Festival, Giurgiu, Ion Martin, Marele Premiu, Teatrul Valah, Tranka-Fleanka
De pe bloggul lui Mircea M. Ionescu
„Dramaturgie în doi”, cu cinci laureaţi pe podium!
Noiembrie 9, 2010
Concursul “Dramaturgie în doi”, lansat în premieră naţională de Teatrul Valah din Giurgiu, şi-a desemnat, azi, laureaţii. Din cele 37 de texte primate la Concurs, din 17 oraşe ale României, dar şi din Germania, Franţa şi Elveţia, juriul (format din regizorii Mihai Lungeanu, Vili Perveli Nikolov şi dramaturgul Mircea M. Ionescu) s-a văzut nevoit să aleagă pentru podium nu mai puţin din 5 concurenţi!
Marele Premiu l-a primit, cu 26,5 puncte, piesa “Tranka-Fleanka”, de Ion Martin, din Bucureşti.
Poziţia secundă a revenit textului “Eu sunt din România” (24 de puncte), de Carmen Dominte, tot din Capitală.
Bătălia cea mare s-a dat pentru Premiul III, unde trei autori au totalizat acelaşi număr de puncte (22): Mirel Buzdugan (elev de 18 ani din Comăneşti!), pentru piesa “Visul mereu tânăr”; consacratul Dorul Moțoc, pentru textul “A 3-a bilă”, şi cunoscuta scriitoare Ana-Maria Bamberger, din Hamburg (Germania), pentru piesa “Karstadt Blues”.
Foarte aproape de podium, la 0,5 puncte, s-au aflat Petru Ionescu (autorul piesei “Repetiţie cu dublură”), Valeriu Butulescu (“Ediţie specială”) şi Bogdan Mihai Asaftei (“Fraţii fără nume”).
Câştigătorul acestui inedit Concurs de texte dramatice cu două personaje va beneficia, dincolo de 1.500 de lei, de bucuria de a-şi vedea scriitura pusă în scenă, repetiţiile urmând să înceapă imediat după ce se va încheia Festivalul internaţional al teatrelor din oraşe dunărene (15-19 noiembrie, la Giurgiu), în cadrul căruia vor fi prezentaţi fericiţii laureaţi!
Teatrul giurgiuvean speră să pună în scenă, anul viitor, toate textele premiate la această ediţie de debut a Concursului “Dramaturgie în doi”, dar se oferă să le trimită şi altor teatre, interesate, textele jurizate cu multă exigenţă. Piese care, sincer, merită foarte multă atenţie!
Categories: "Jurnal" pe sărite Tags: "Dramaturgie în doi", Concurs, Festival, Giurgiu, Ion Martin, Marele Premiu, Teatrul Valah, Tranka-Fleanka
luni, august 30, 2010
Frumosul in stare pura. Romania, totusi
Cum se poate promova Romania!
La început nu a ştiut ce va face cu sutele de fotografii din Maramureş, Delta Dunării, Bucovina, Transilvania, Sighişoara, Hurezi sau Munţii Orăştiei. Acum, toate aceste zone pot fi vizitate pe http://patrimoniuromanesc.ro/ de oricine.
Merita!
La început nu a ştiut ce va face cu sutele de fotografii din Maramureş, Delta Dunării, Bucovina, Transilvania, Sighişoara, Hurezi sau Munţii Orăştiei. Acum, toate aceste zone pot fi vizitate pe http://patrimoniuromanesc.ro/ de oricine.
Merita!
vineri, august 20, 2010
In gara la Urziceni
Din cauza căldurii, dar şi a crizei financiare,
exact în gară la Urziceni
de i.b. martin
Acceleratul de Galaţi a plecat. Cei câţiva călători, debarcaţi în grabă, se duc care încotro. O duduie, nici prea tânără nici prea coaptă, s-a oprit la un chioşc să-şi cumpere un tabloid. În curând gara rămâne goală. Aproape goală pentru că, în afara domnişoarei, pe una dintre laturi, un domn s-a apropiat de o ţâşnitoare să-şi ostoiască setea. Se şterge energic la gură, moment în care o zăreşte pe duduia care îşi face vânt cu ziarul, gata-gata să cadă din picioare. Dintr-un instinct inexplicabil, porneşte energic către aceasta.
―Bună ziua, iertaţi-mă...
―Vai, ce m-aţi speriat, domnule! Ne cunoaştem?!
―Nu, dar de-abia aştept. Mie mi se spune Nelu.
―Aşa or fi vrutără naşii!
―Da! Dar dumneavoastră?
―Bine, merci de întrebare!
―Doream să vă întreb cum vă numiţi.
―Păi şi de ce nu mă întrebi?
―Acum chiar vă întreb: cum vă numiţi?
―Ete, Ionela, spune duduia zâmbind cu toată gură, în timp ce-şi lasă capul pe spate. Mult de tot.
―Nelu şi Ionela. Ne potrivim...
―Unde?
―La nume.
―A!
―N-aţi vrea să...
―Păi, nici nu cunoaştem.
―Să ce?!
―Exact! Domnule, eu sunt o persoană serioasă, nu una dintr-alea, rosteşte categoric, lăsându-şi capul pe spate. Mult de tot.
―Adică?
―Păi, da’ cum de nu să?!
―Să ce?!
―Exact.
―Domnişoară, uite o bancă aici, n-aţi dori să...
―Pe bancă?!
―Să ne aşezăm!
―Mie-mi place să stau la margine.
―Dar nu suntem decât noi doi!?
―Exact.
―Mă rog...
―Rugaţi-vă, că Dumnezeu v-ajută!
―Mda. Sunteţi din Urziceni?
―Născută-crescută.
―Crescută bine.
―La înălţime?
―Nu, la talie.
―Ce galant eşti, bre, domnule!
―Pot să vorbesc cu tu?
―Vorbeşte cui vrei tu!
―Şi a cui eşti din Urziceni?
―A lu’ Zvârle-mâna.
―A lu’ „Zvârle-mâna”?!
―Păi, tocmai ce ţi-am spus, bre!
―Ăsta-i numele de familie?
―Nu, bre, asta e polecra. În acte io sunt Ionela Graţiela Fandositu.
―Fandositu?
―Păi, nu-ţi spusei?! „Zvârle-mâna”. De aici ni se trage. Din moşi-strămoşi, ai tatii aruncau cu mâna. O scuturau fleandura pe lângă corp. Multe necazuri li s-au tras de-aci. Ai auzitără de lupta de la Rovine?
―Am auzit. Mircea cel Bătrân, dar nu văd legătura!
―Ei, un stră-stră-stră-stră-strămoş de-al meu, neatent, dând energic din mână pe câmpul de luptă, l-a dărâmat pe sultanul Baiazid de pe cal. De-atunci ni se spune...
―Fantastic! „Zvârle-mâna”. Domnişoară, trebuie să îţi spun că mă simt mic în faţa domniei tale.
―Domniei mele?! Păi, ce înălţime ai?
―1,85.
―Ei, nu eşti aşa de mic.
―Domnişoara Fandositu, va-să-zică!?
―Cine vrea să zică?
―Lasă! Şi cu ce te ocupi, aşa în general?
―Nu prea mă ocup. Mai mult alţii se ocupă.
―Iar dumneata? Adică, tu?
―Exact. Şi?
―Eu zic să facem câţiva paşi, că acum vine personalul de Bucureşti şi se aglomerează peronul.
―Cam câţi paşi? Că sunt tare obosită, am fost la coaforul din oraşul Filipeştii de Pădure prin pădure. Ia uite ce bine-mi stă!, spunând acestea îşi introduce mâna prin păr şi îl întinde spre nasul domnului, în timp ce-şi lasă capul pe spate. Mult de tot.
―Miroase bine. E sexi.
―Vai, ce drăguţ eşti şi nici nu cunoaştem! Eu zic să mergem!
―S-o luăm spre vest.
―O iau pe unde zici.
―Şi ce pasiuni ai, dacă nu sunt prea indiscret?
―Păi, tu nu ştii?
―Ce?
―Dacă eşti prea indiscret, adică. Dar dacă este să vorbim despre pasiuni...
―Asta doream.
―Exact. Domnişoara, când şi când, îşi aruncă nervos privirea în lungul drumului şi păşeşte absentă alături de Nelu. Nelu este descumpănit şi, în acelaşi timp, exasperat de dialogul ciudat pe care îl poartă cu duduia.
―Şi totuşi, ai ceva pasiuni, te animă ceva...
―Ah! Despre dacă mă animă era vorba. Păi, da, că mă animă de mult, dar abia acum mi-am dat seama. Dar duduia tace. Tace, merge agale şi loveşte cu tocul pantofului în marcajul de pe asfalt. Linie continuă. Nelu, contrariat de-abinelea, insistă:
―Ce te animă, dragă? Că sunt tare curios!
―Ei, mi-e ruşine. Aşa de la prima întâlnire... Mi-e jenă, Nelule!
―Insist.
―Insistă!
―Păi, asta fac, că mă bagi în boală. Gata, am rezistat cât am rezistat, dar tu mă ţii numai în dodii.
―Exact. Ce sunt alea dodii?
―Un fel de şaradă.
―Aha.
―Deci?
―Deci, ce este aia şaradă?
―Un fel de ghicitoare.
―Păi aşa spune, bre! Deci, vrei să facem sex.
―Într-un fel, dar nu mă aşteptam să...
―Atunci, la revedere!
―Păi şi cu sexu’?
―Dacă o să fie băiat o să-i zic Nelu! Eşti mulţumit?! Duduia face stânga-mprejur, şi-i aruncă un gest artistic cu mâna, în semn de adio. Nelu, intrigat din cale-afară, aleargă după Ionela.
―Stai, duduie! Cum adică, dacă este băiat o să-i pui numele meu!?
―Exact.
―„Exact-exact”! Că mă bagi în boală.
―Domnule, ai un telefon mobil?
―Da.
―Mi-l dai şi mie un pic!, Nelu i-l întinde cu grijă, iar duduia, la rândul său, îl preia cu multă graţie şi dă cu el de asfalt.
―Duduie! Dumneata eşti sănătoasă?
―Exact. Ai un prezervativ?
―N-am, ce să faci cu el aici?!
―Trebuie să-mi iau medicamentele şi nu am niciun pahar la îndemână.
―Ce medicamente?
―Exact.
―Măi, femeie, ce fel de medicamente?
―D-astea dă cap. De la căldura asta nu-l văd bine pe Boc.
―Pe Boc?! Pe primul-ministru?
―Îl cunoşti?
―Ete, de unde!? Dar ce treabă are Boc cu...
―Primul ministru este în toate, iar eu a trebuit să fug de la ospiciu...
―Duduie, aşa incredibilă întâmplare... De-de-de la ospiciu?!?
―Şi de aceea m-am hotărât să mă înscriu în Partidul lui Dănuţ.
―Ce ospiciu? Ce partid? Care Dănuţ?
―Cum, bre, nu-l ştii pe Dan Diaconescu?! Că, după prima externare, am fost invitată la el în emisune. În direct şi în reluare. Io i-am pus p-ăia de-au săpatără s-o caute pe Elodia pe toată Valea Argeşului.
―Şi-au găsit-o?
―Bre, mata eşti mai nebun decât mine, cum s-o găsească, dacă acolo îmi ascunsesem eu chiloţii când am fugit prima oară de la ospiciu. A fost o... cioacă!
―Aoleu, cu cine mi-am pierdut eu timpul!
―Nu ai pierdut nimic, uite, aici ai formularul de înscriere în partid, spunând acestea îi flutură hârtia prin faţă. Peste o săptămână o să sar din nou gardul, ne întâlnim tot pe peron. Pe banca noastră dragă.
―Duduie, o întrebare am şi eu...
―Exact.
―„Exact”! Zvârle-mâna Fandositu, ăsta, există?
―Bre, dar pe voi, ăştia, din civilie, tare v-a mai afectat criza asta financiară. Cum să existe aşa ceva?! Auzi, l-a doborât de pe cal pe Baiazid!!! Ce-or să se mai râdă colegele de salon. Nebunule, care eşti! Haide, pa! Duduia o rupe la fugă înapoi către gară. Nelu, descumpănit în mijlocul drumului, începe să murmure:
―„Exact”. Dar cât de exact? O fi fost chiar exact?! Duduie, duduie, ai uitat să-mi laşi formularul de înscriere...
exact în gară la Urziceni
de i.b. martin
Acceleratul de Galaţi a plecat. Cei câţiva călători, debarcaţi în grabă, se duc care încotro. O duduie, nici prea tânără nici prea coaptă, s-a oprit la un chioşc să-şi cumpere un tabloid. În curând gara rămâne goală. Aproape goală pentru că, în afara domnişoarei, pe una dintre laturi, un domn s-a apropiat de o ţâşnitoare să-şi ostoiască setea. Se şterge energic la gură, moment în care o zăreşte pe duduia care îşi face vânt cu ziarul, gata-gata să cadă din picioare. Dintr-un instinct inexplicabil, porneşte energic către aceasta.
―Bună ziua, iertaţi-mă...
―Vai, ce m-aţi speriat, domnule! Ne cunoaştem?!
―Nu, dar de-abia aştept. Mie mi se spune Nelu.
―Aşa or fi vrutără naşii!
―Da! Dar dumneavoastră?
―Bine, merci de întrebare!
―Doream să vă întreb cum vă numiţi.
―Păi şi de ce nu mă întrebi?
―Acum chiar vă întreb: cum vă numiţi?
―Ete, Ionela, spune duduia zâmbind cu toată gură, în timp ce-şi lasă capul pe spate. Mult de tot.
―Nelu şi Ionela. Ne potrivim...
―Unde?
―La nume.
―A!
―N-aţi vrea să...
―Păi, nici nu cunoaştem.
―Să ce?!
―Exact! Domnule, eu sunt o persoană serioasă, nu una dintr-alea, rosteşte categoric, lăsându-şi capul pe spate. Mult de tot.
―Adică?
―Păi, da’ cum de nu să?!
―Să ce?!
―Exact.
―Domnişoară, uite o bancă aici, n-aţi dori să...
―Pe bancă?!
―Să ne aşezăm!
―Mie-mi place să stau la margine.
―Dar nu suntem decât noi doi!?
―Exact.
―Mă rog...
―Rugaţi-vă, că Dumnezeu v-ajută!
―Mda. Sunteţi din Urziceni?
―Născută-crescută.
―Crescută bine.
―La înălţime?
―Nu, la talie.
―Ce galant eşti, bre, domnule!
―Pot să vorbesc cu tu?
―Vorbeşte cui vrei tu!
―Şi a cui eşti din Urziceni?
―A lu’ Zvârle-mâna.
―A lu’ „Zvârle-mâna”?!
―Păi, tocmai ce ţi-am spus, bre!
―Ăsta-i numele de familie?
―Nu, bre, asta e polecra. În acte io sunt Ionela Graţiela Fandositu.
―Fandositu?
―Păi, nu-ţi spusei?! „Zvârle-mâna”. De aici ni se trage. Din moşi-strămoşi, ai tatii aruncau cu mâna. O scuturau fleandura pe lângă corp. Multe necazuri li s-au tras de-aci. Ai auzitără de lupta de la Rovine?
―Am auzit. Mircea cel Bătrân, dar nu văd legătura!
―Ei, un stră-stră-stră-stră-strămoş de-al meu, neatent, dând energic din mână pe câmpul de luptă, l-a dărâmat pe sultanul Baiazid de pe cal. De-atunci ni se spune...
―Fantastic! „Zvârle-mâna”. Domnişoară, trebuie să îţi spun că mă simt mic în faţa domniei tale.
―Domniei mele?! Păi, ce înălţime ai?
―1,85.
―Ei, nu eşti aşa de mic.
―Domnişoara Fandositu, va-să-zică!?
―Cine vrea să zică?
―Lasă! Şi cu ce te ocupi, aşa în general?
―Nu prea mă ocup. Mai mult alţii se ocupă.
―Iar dumneata? Adică, tu?
―Exact. Şi?
―Eu zic să facem câţiva paşi, că acum vine personalul de Bucureşti şi se aglomerează peronul.
―Cam câţi paşi? Că sunt tare obosită, am fost la coaforul din oraşul Filipeştii de Pădure prin pădure. Ia uite ce bine-mi stă!, spunând acestea îşi introduce mâna prin păr şi îl întinde spre nasul domnului, în timp ce-şi lasă capul pe spate. Mult de tot.
―Miroase bine. E sexi.
―Vai, ce drăguţ eşti şi nici nu cunoaştem! Eu zic să mergem!
―S-o luăm spre vest.
―O iau pe unde zici.
―Şi ce pasiuni ai, dacă nu sunt prea indiscret?
―Păi, tu nu ştii?
―Ce?
―Dacă eşti prea indiscret, adică. Dar dacă este să vorbim despre pasiuni...
―Asta doream.
―Exact. Domnişoara, când şi când, îşi aruncă nervos privirea în lungul drumului şi păşeşte absentă alături de Nelu. Nelu este descumpănit şi, în acelaşi timp, exasperat de dialogul ciudat pe care îl poartă cu duduia.
―Şi totuşi, ai ceva pasiuni, te animă ceva...
―Ah! Despre dacă mă animă era vorba. Păi, da, că mă animă de mult, dar abia acum mi-am dat seama. Dar duduia tace. Tace, merge agale şi loveşte cu tocul pantofului în marcajul de pe asfalt. Linie continuă. Nelu, contrariat de-abinelea, insistă:
―Ce te animă, dragă? Că sunt tare curios!
―Ei, mi-e ruşine. Aşa de la prima întâlnire... Mi-e jenă, Nelule!
―Insist.
―Insistă!
―Păi, asta fac, că mă bagi în boală. Gata, am rezistat cât am rezistat, dar tu mă ţii numai în dodii.
―Exact. Ce sunt alea dodii?
―Un fel de şaradă.
―Aha.
―Deci?
―Deci, ce este aia şaradă?
―Un fel de ghicitoare.
―Păi aşa spune, bre! Deci, vrei să facem sex.
―Într-un fel, dar nu mă aşteptam să...
―Atunci, la revedere!
―Păi şi cu sexu’?
―Dacă o să fie băiat o să-i zic Nelu! Eşti mulţumit?! Duduia face stânga-mprejur, şi-i aruncă un gest artistic cu mâna, în semn de adio. Nelu, intrigat din cale-afară, aleargă după Ionela.
―Stai, duduie! Cum adică, dacă este băiat o să-i pui numele meu!?
―Exact.
―„Exact-exact”! Că mă bagi în boală.
―Domnule, ai un telefon mobil?
―Da.
―Mi-l dai şi mie un pic!, Nelu i-l întinde cu grijă, iar duduia, la rândul său, îl preia cu multă graţie şi dă cu el de asfalt.
―Duduie! Dumneata eşti sănătoasă?
―Exact. Ai un prezervativ?
―N-am, ce să faci cu el aici?!
―Trebuie să-mi iau medicamentele şi nu am niciun pahar la îndemână.
―Ce medicamente?
―Exact.
―Măi, femeie, ce fel de medicamente?
―D-astea dă cap. De la căldura asta nu-l văd bine pe Boc.
―Pe Boc?! Pe primul-ministru?
―Îl cunoşti?
―Ete, de unde!? Dar ce treabă are Boc cu...
―Primul ministru este în toate, iar eu a trebuit să fug de la ospiciu...
―Duduie, aşa incredibilă întâmplare... De-de-de la ospiciu?!?
―Şi de aceea m-am hotărât să mă înscriu în Partidul lui Dănuţ.
―Ce ospiciu? Ce partid? Care Dănuţ?
―Cum, bre, nu-l ştii pe Dan Diaconescu?! Că, după prima externare, am fost invitată la el în emisune. În direct şi în reluare. Io i-am pus p-ăia de-au săpatără s-o caute pe Elodia pe toată Valea Argeşului.
―Şi-au găsit-o?
―Bre, mata eşti mai nebun decât mine, cum s-o găsească, dacă acolo îmi ascunsesem eu chiloţii când am fugit prima oară de la ospiciu. A fost o... cioacă!
―Aoleu, cu cine mi-am pierdut eu timpul!
―Nu ai pierdut nimic, uite, aici ai formularul de înscriere în partid, spunând acestea îi flutură hârtia prin faţă. Peste o săptămână o să sar din nou gardul, ne întâlnim tot pe peron. Pe banca noastră dragă.
―Duduie, o întrebare am şi eu...
―Exact.
―„Exact”! Zvârle-mâna Fandositu, ăsta, există?
―Bre, dar pe voi, ăştia, din civilie, tare v-a mai afectat criza asta financiară. Cum să existe aşa ceva?! Auzi, l-a doborât de pe cal pe Baiazid!!! Ce-or să se mai râdă colegele de salon. Nebunule, care eşti! Haide, pa! Duduia o rupe la fugă înapoi către gară. Nelu, descumpănit în mijlocul drumului, începe să murmure:
―„Exact”. Dar cât de exact? O fi fost chiar exact?! Duduie, duduie, ai uitat să-mi laşi formularul de înscriere...
matake: AU INFLORIT CIORILE
matake: AU INFLORIT CIORILE: "Locuiesc in apropierea Parcului Circului, un parc mititel cu numerosi platani si trec, aproape zilnic, pe-acolo, il traversez asa, de la e..."
Abonați-vă la:
Postări (Atom)