Nebunia lui Rudolf
Cabaret politic
de Ion Bogdan Martin
Decorul:
Interior vast – livingroom, o masă, computer, scaune, un fotoliu –
balansoar mare, (tablouri), cinci manechine (bust, pe un picior
metalic sau din lemn) etc.
PERSONAJELE
Rudolf, RUDOLF
Mama lui Rudolf, MUTTI
Actul I
O piesă cu doi actori şi şapte personaje!
Scena 1
Rudolf.
Germania, Műnchen, undeva pe Maximilianstraße, in anno domini 2014.
Pe scenă, aliniate, în semicerc, cu faţa la public, stau cinci
manechine. Cele cinci au scris mare pe piept: Obama; Merkel;
Putin; Hollande; Ceusescu (scris fără literele a şi ș şi manechinul cu un cap
mai mic decât celelalte).
Manechinul Angelei Merkel are o perucă blondă cu părul uşor ondulat.
Rudolf se învârteşte printre manechine, le mângâie, gri mase etc.
RUDOLF: Vă bateţi pe Europa şi nu numai... Suntem în anul de
graţie 2014 şi voi... (Către manechinul Ceauşescu.) Tu nu!
Tu... (Strâmbând din nas.) Tu nici nu ai realizat de ce ai
fost împuşcat! Şi nici n-ai iubit oamenii. Poporul tău stătea
în frig, plângea şi murea de foame, iar tu te prefăceai că
n-auzi şi nu vezi. Şi nici nevastă-ta aia idioată şi analfa -
betă... Doi fanfaroni!
Comunismul! Pfuuu... Un căcat. Un mare căcat. Iar capi -
talismul... unul mai mic. Dar cu moţ şi mai... edulcorat.
Heee... Vă uitaţi la mine... Ce altceva mai bun să faceţi!?
Tu (Ceauşescu), tu să te întorci cu spatele, tu nu mai contezi. Tu
nu, dar urmaşii tăi... E? Ei da! Capitalişti de seamă din simbrie
comunistă. Din fondurile secrete... „Averea diavolului”, cum a
titrat presa internaţională... Da, da! (Îl întoarce cu spatele.)
Voi vorbi doar pentru voi! Voi, ăştialalţi... Măi, oameni
buni... Buni?! Hm! Aşa ş-aşa!
Reiau, ca să vă intre bine în ţeastă... Putin, atenţie la mine!
Nu mai trage cu ochiul la Angela! Că dacă nu aveai gazele alea...
erai dus de mult! Sau crezi că... dar tu nu crezi, că eşti băiat
deştept, şcolit de KGB, actualul FSB. Şi ştii bine că nu eşti iubit
de Europa! Şi nici de restul lumii. Poate doar în câteva cotloane
deşertice. State fără mari resurse naturale sau care urăsc America
şi unde voi aţi băgat fonduri babane. Aşa că ai putea face mai
multe eforturi diplomatice...
Obama, de ce taci? (Pune mâna pe umărul său.) Nu-i bine
când taci. Şi tu ai făcut destule prostii, dar măcar eşti primul
preşedinte de culoare din istoria Americii. Daaa... Mai trebuie să
vină o femeie şi America şi-a demonstrat pe deplin statutul de
cea mai mare democraţie a lumii! Bine, trebuie să mai dorească
şi organizaţiile de tip masonic, CIA-ul, FBI-ul, Vaticanul...
Vaticanul? Da! O anumită parte a clerului de la Vatican: iezuiţii.
Da, da, Hollande, nu te zgâi, e „pour les connoisseurs”, pe
limba ta! Plus Coca-Cola şi Pesi, plus KFC-ul şi McDonalds-ul.
Plus „The American Football League”! Păi, tu crezi că acolo
lucrurile merg ca în Franţa?! La boemă. Pardon, tot pe fran -
ţuzeşte. Socialist cu metrese şi aventuri de budoar bine garnisit.
Ţi-a făcut-o fosta iubită, jurnalista Valerie Trierweiller! A scos o
carte cu dezvăluiri despre relaţia voastră... Unde povesteşte,
săraca, despre ciudatele scene de gelozie şi despre trădările tale...
Totul a devenit public. Dar bagă la cerebel! Toate acestea se vor
răzbuna într-o zi! Cât de curând. Da, da!
Dar să fim serioşi, domnule Hollande, nu putem compara
amantlâcurile preşedinţilor americani, care sunt luate în serios de
către serviciile de securitate, cu ale domniei tale. Nooo... Acolo
sunt aprobate, înregistrate şi secretizate. Se face totul ca la carte.
Doar Americii să-i fie bine. Nu contează că preşedintele face sex
în salonul oval pe după calorifer sau agăţat de tavan şi cu trabucul
în colţul gurii. Este păzit şi ajutat să aibă chiar şi erecţie...
America, tată! Altă lume!
Obama, vezi că umblă vorba şi despre tine şi... nu-i bine!
Mai ales cu istoricul tău din facultate. Ai fost şi tu un Casanova.
Barack Hussein Obama al II-lea... adică, al 44-lea Președinte al Statelor Unite.
Obama al II-lea!?!
Nu, nu vreau să spun nimic.
Angela, nu mai chicoti, că doar am văzut pozele tale nud de
la Marea Neagră! Nu arătai rău, dar nici nu erai vreo Miss Germania.
Hai, termină!
Se aşază pe un scaun. Dirijează.
RUDOLF: „It’s show time”, doamnă şi domnilor! Cred că a sosit
timpul. Haideţi, cântaţi! Corul Naţiunilor. Toţi pe aceeaşi
voce, dacă se poate!? Tu, ceusescu, poţi d-acolo? C-ai lu -
crat şi cu „spatele” la puşcărie. Cel puţin aşa au declarat
doi prieteni buni de-ai tăi, ilegalişti comunişti. Cunoscători,
deh! Unul chiar fost coleg la închisoarea aia... că-mi scapă
numele. Nu-ţi fie ruşine! Aşa sunt mulţi astăzi, şi cu femei şi
cu bărbaţi. Se căsătoresc, să aibă acoperire. De ce se mai
ascund, nu ştiu!? Acum, căsătoriile între cuplurile de ace -
laşi sex sunt oficializate şi recunoscute. Ba, chiar la mare modă!
Hei! Nu se aude nimic! Nu ştiţi să cântaţi? Clinton le-avea
cu saxofonul. Bine a mai falsat şi pe la Monica Lewinsky... Ce
dracului o fi găsit la dolofana aia cu zâmbet cabalin, când avea
50 de state la dispoziţie să caute, nu ştiu?! Plus Hollywood-ul...
Se găseau vreo şapte-opt aşa-zis dive după care să-i pice ochii-n
gură, dornice să scrie, mai târziu, într-o carte devenită beste-seller,
despre dragostea lor cu cel mai puternic om al planetei.
La unele femei, faima amantului le face să capete ele însele
o aură aparte. De mari dive. Se mândresc... uită că sunt, de fapt,
nişte... Bine, dar iau şi milionul de dolari pe carte.
Am crezut c-o să-mi cântaţi!? M-am trezit cu curu-n sus
astăzi. Ceusescu, curul meu este intact. Ce-o fi în iad, acolo, la tineee?!...
(Se ridică, se plimbă din nou printre manechine, le mângâie pe cap.)
François Gérard Georges Nicolas Hollande, ce,
dracului, faci? Ai remaniat guvernul! De ce? A, ştiu! Să vadă
francezii că te zbaţi, că te lupţi, că vrei să schimbi ceva... Criza
bate la uşă... ba nu, se uită pe geam şi-ţi face cu ochiul. Drăăă -
guţa! Ai cel mai scăzut indice de popularitate de la Napoleon
încoace. Eşti în recesiune. Eşti dus, tataie! Poţi să foloseşti şi
pilule albastre, dar cu tine Franţa nu se mai ridică! Păcat. O ţară
frumoasă cu oameni harnici, tandri... Romantici... Lyonul!
Marsilia şi Limoges-ul, şi Nisa, bine, şi Parisul, şi Nancy-ul...
Angela! Ce-ai tresărit? Dintre toţi, pe tine te simpatizez cel
mai mult?! Ştii de ce, nu? Pentru că tu, puţini ştiu asta, te numeşti
şi... Dorothea! Ş-apoi, eşti prima femeie cancelar din istoria
Germaniei. Ai ceva în comun cu Obama al II-lea.
Dorothea!... „Darul lui Dumnezeu”, în limba greacă. Deşi,
trebuie să fim prudenţi cu darurile venite prin intermediarii greci!
Nu ştiu ce-ai astăzi?! Eşti cam inexpresivă. Ai ceva pe
suflet... Nici chiar eu, nu te mai înţeleg. Adevărat, Germania are
afaceri mari... Piaţa rusească este indispensabilă. Gazul şi alte
resurse... Doar ai un doctorat în fizică: Dr. rer. nat. Adică, in
extenso: Doctor în Ştiinţe Naturale. Ştii cu ce se mănâncă.
Dar oare nu ar trebui, că tot te pricepi, să alocăm mai multe
fonduri în cercetare pentru resurse noi şi regenerabile?! Avem
atâţia oameni de ştiinţă extraordinari... Şi tineri dornici de afir -
mare. Să gândim dincolo de noi. Să devenim cât mai inde pen denţi
din punct de vedere energetic! Da, dar nu mai iese „deal”-ul!
Gerhard Schroeder, fostul cancelar, unde e?! La Gazprom, unde
dracului…
Şi cu geostrategia asta... nu ştiu ce să spun?! Pe lângă
încălzirea globală, SIDA şi Ebola, ea ne mănâncă cea mai mare
parte din griji, fonduri şi energie. Bani pentru apărare, bani pentru
campanii umanitare stranii, fonduri pentru înmulţirea râmei de
bălegar!, subvenţii pentru bonele filipineze cu cracii lungi... De
unde?, că alea nu au mai mult de un metru 50! Bani pentru acţiuni
de logistică ale serviciilor în teatre de operaţii care nu ne
privesc... Sau ne privesc?!
(Strigă tare.) Angela! Nu zici nimic? Nu eşti o femeie rea,
şi eşti chiar deşteaptă, dar te mişti pe o punte îngustă... Ai grijă,
aici este poporul German! Cu „G” mare! Calm, bine crescut şi
civilizat, dar şi dacă greşeşti, o mie de ani, nici Dunărea nu te
mai spală. (Se aude uşa. Intră Mutti.)
Scena 2
Rudolf, Mutti.
RUDOLF: Sărut mâna, Mutti! (Se îmbrăţişează.)
MUTTI: Tot cu manechinele tale... Astăzi ce-au mai făcut?
Ce-au mai pus la cale?
RUDOLF: Sunt în expectativă, Mutti. Se studiază cu atenţie. La
fiecare pas al unuia în faţă, ceilalţi fac doi. Politica asta...
MUTTI: Ăla de ce este întors cu spatele? Iar a sărit calul, deşi...
săracu’!
RUDOLF: Dus, dus, dar are urmaşi de nădejde. Nu lasă ţara din
mână deloc. Ai spune că şi poporul are o vină... men ta -
litatea. Dar e greu cu reînvăţarea democraţiei. E nevoie de
capitalişti. De unde să-i scoată, dacă nu dintre cei care erau
la putere până în ’89?! Care ştiau dede subturile... Rela -
ţiile... Conturile secrete... Drama poporului român!
MUTTI: Eşti prea obsedat de istoria modernă a Europei! Mai
apleacă-te şi spre cea medievală. Şi acolo sunt lucruri
extraordinare.
RUDOLF: Mutti, doar ştii bine că tot ce ştiu, în materie de istorie,
de la tine ştiu.
MUTTI: Da, ştiu! Şi cred că am greşit, dorind să-mi urmezi în
carieră. Cred că nu ţi s-a potrivit. Istoria... te-a bulversat.
RUDOLF: Revenim la aceeaşi discuţie... Aşa a fost să fie... Să-mi
placă istoria la nebunie!
MUTTI: Aici este problema, Rudolf, dragul meu: nebunia!
RUDOLF: Dar tu ai spus că nu sunt nebun, ci doar un pic aşa...
exaltat. (Mama se tolăneşte în fotoliul – balansoar.)
MUTTI: Aşa este dragul meu. Eşti... eşti excentric şi lumea nu
înţelege asta. De aceea ai tratament medical şi ajutor social
de aproape şase luni. Ori te prefaci?
RUDOLF: Serios, uneori, nici eu nu realizez! Mă întreb dacă nu
cumva lumea mea, aceasta cu cele cinci personaje, nu este,
de fapt, cea reală? Recte, câte personaje pot constitui un
univers uman?! De ce lumea trebuie să fie neapărat înca -
drată între nişte limite, norme sau dogme?! De ce trebuie
să fie aşa cum doresc guvernele, entităţile oculte sau
bisericile de tot felul? De ce trebuie să fie de aici şi până
dincolo! Oare aşa ne-a creat şi ne-a vrut Dumnezeu?
MUTTI: Să nu-l amestecăm pe Dumnezeu!
RUDOLF: Mutti, există nemurire?
MUTTI: Da, fiule, dar, deocamdată, n-a ajuns până la noi.
RUDOLF: Atunci, mai aşteptăm.
MUTTI: Da, Rudolf, mai aşteptăm! Dar de mâncat, ai mâncat
ceva? Că nu putem aştepta pe burta goală.
RUDOLF: Am mâncat un cârnat Thuringer şi am băut un ceai
de merişor.
Mutti, zău, mă zbat să îi înţeleg pe aceşti mari con du -
cători... Dar pe Hollande, ochelaristul ăsta cu o mie de prenume
şi cu nas antipatic, nu-l înţeleg şi pace. Nu ştiu ce caută printre
cele cinci personaje?!
MUTTI: S-au cam păcălit francezii când l-au ales, dar se cerea o
schimbare... de la dreapta la stânga. Asta este Franţa!
Romantică, visătoare...
RUDOLF: Şi ambidextră. „Vive la France! Vive la République!”
MUTTI: Ia, vino tu lângă mama! (Rudolf îşi face loc pe fotoliu,
o ia în braţe.)
Sper că nu ai să mai scoţi manechinele în stradă ca săptămâna trecută, da!?
RUDOLF: Mutti, ele mi-au cerut, eu n-am vrut. Îţi jur! Pur şi
simplu au tras de mine... M-am luptat, cât m-am luptat, dar
am fost covârşit de forţa lor.
MUTTI: ?!
RUDOLF: Voiau la aer. Voiau să vadă cum trece vremea, de
acolo, dintre oameni, din mijlocul tumultului stradal. Acolo
unde oamenii spun vrute şi nevrute. În Agora. Acolo unde
se ia pulsul adevărat al societăţii. Oameni şi ei... Bine, mai
puţin răposatul.
MUTTI: Eu tot nu înţeleg de ce l-ai ales pe ceusescu între aceste
somităţi politice contemporane?!
RUDOLF: Un personaj fascinant, un om care nu avea nicio
calitate în afară de aceea de a fi şmecher... De a şti să calce
peste cadavre, susţinut de aparatul represiv al Securităţii.
Cum a ajuns el la închisoare la 15 ani ca mare activist
comunist? Am citit undeva că după ce a fugit de la atelierul
de cizmărie al unchiului său, unde nu făcea mai nimic, era
un leneş, a intrat într-o gaşcă care fura bagaje în Gara de
Nord din Bucureşti... Aveau un sistem deştept: o valizoaie
mare, cu fundul gol unde operau nişte cârlige acţionate de la mâner...
MUTTI: Pierzi foarte mult timp în faţa computerului. Mai ieşi la
aer, fără manechine, mai mergi la femei!
RUDOLF: Ei, bine, la un moment dat, după ce a pus „capac” la o
valiză mai mică, a profitat de neatenţia deţinătorului şi a
săltat-o, numai că, în acel moment, se desfăşura un control al
Siguranţei Statului la toate bagajele care păreau sus pecte...
L-au desfăcut pe-al ceusescului imberb şi, stupoare: mani -
feste împotriva guvernului, a marilor fabricanţi, împotriva
Siguranţei şi a actorilor politici de la acea vre me!... Aşa a
ajuns ceusescu la puşcărie ca mare dizident comunist.
O fi legendă, o fi adevăr...
(Se ridică şi îi şterge câteva bobârnace peste cap luiCeauşescu.)
Ai fost un fiasco. Ce spun eu? De fapt, ai fost un
netrebnic. Un lider cu viziuni nord-coreene.
MUTTI: Care a condus prin manipulare, prin teamă şi oroare sau
chiar prin coabitare liber consimţită.
RUDOLF: De ce l-am ales pe ceusescu? Simplu! Regina Marii
Britanii l-a plimbat cu caleaşca regală, Preşedinţii Americii
i-au acordat Clauza naţiunii celei mai favorizate, în timp ce
liderii de la Kremlin făceau spume. Şi-a bătut joc de cei mai
mari lideri ai lumii. Păi, şi nu merita? După care a cotit-o
puternic către ţările din Africa şi Asia. S-a visat lider pla ne -
tar. S-a luptat cu FMI-ul. A fost o figură, d-aia. Un pa ra noia!
Bravo, tâmpitule! Ai fost cel mai mare duşman al pro priu -
lui tău popor.
MUTTI: Interesant ar fi fost dacă ar mai fi trăit şi ar fi fost martor la
alegerea unui preşedinte minoritar etnic german! Un neamţ
de-al nostru preşedintele României! E?
RUDOLF: Şi-ar fi înghiţit limba aia spurcată şi ar fi explodat. Îi
sărea uretra până la Moscova.
MUTTI: Brrr! Ce imagine!?
Lasă! Ia, spune, tot la Brigitte...
RUDOLF (cu privirea spre Obama): Tot. O mulatră tare sexi şi
inte ligentă, Obama.
MUTTI: Ce lecţie i-ai mai dat pentru săptămâna asta?
RUDOLF: Africa de Sud şi anii de temniţă ai lui Nelson Mandela.
MUTTI: Te excită pe tine chestia asta...
RUDOLF: Doar d-aia plătesc. Oricum, nu terminăm lecţia niciodată.
MUTTI: Cum aşa?
RUDOLF: După primele două-trei răspunsuri... îşi dă sutienul
jos, iar la următorul răspuns, aproape monosilabic, rămâne
goală de tot, se urcă în pat, mă acoperă cu sărutări şi... Se
duce dracului toată istoria umanităţii... Trecută, prezentă
sau viitoare!
MUTTI: Aşa se întâmplă mereu. Tu nu eşti nebun degeaba.
Adică, te prefaci foarte bine, asta am vrut să spun. Cred!
Să foloseşti prezervativul!
RUDOLF: Cu aromă de merişor!
MUTTI: Nebunaticule! (Mutti se ridică.) Hai că trebuie să merg
la facultate. Deşi este sâmbătă, am trei cursuri grele. Te-am
pupat! Şi încă o dată: nu mai scoate manechinele în stradă!
(Rudolf merge între manechine.)
RUDOLF: Dar ele nu sunt manechine, sunt personaje, Mutti. Şi
nu de orice fel.
MUTTI: Mă rog! Ai văzut că ţi-au pus cămaşa de forţă şi abia
te-am scăpat de internare!
RUDOLF: Oameni înguşti, Mutti! Nu înţeleg că aceste personaje
fac parte din istoria umanităţii. Trebuie să avem o poziţie
faţă de ele fie că le iubim, fie că le urâm. Dar nu putem fi
indiferenţi. Indiferenţa ucide.
Dar cel mai mult cred că pe poliţişti şi pe ambulanţieri i-a
speriat faţa Angelei, căzuse Putin peste ea... de aici cred că mi
s-a tras.
MUTTI: Cred că ar fi bine să nu mai stea unul lângă celălalt.
RUFOLF: Şi eu aş vrea, dar nu mă lasă faptele, istoria... Trecutul
lor.
MUTTI: Am înţeles. Te pupă Mutti. Am plecat.
RUDOLF: Pup şi eu! (Mutti iese.)
Scena 3
Rudolf.
RUDOLF: Faceţi ce faceţi şi tot cu mine rămâneţi. Vă va fi foarte
greu să scăpaţi de mine. Suntem într-o permanentă şedinţă
psihotronică.
Psihotronică, Putin? Adică, un fel de disciplină biofizică –
Angela ar putea să explice mai bine –, care studiază interacţiunile
psihice de la distanţă.
Încerc să vă transmit o... o anumită stare. Una mai puţin
belicoasă... După care... după care, mai vedem noi!
Uite, tu, Vladimir, (îl lipeşte de Obama) de ce nu ai putea
să ai o relaţie prietenească, sinceră... Am spus: sinceră! O relaţie
caldă, umană cu America. Şi ei, tot oameni. Şi voi, şi ei aţi comis
greşeli. Unele cât roata carului mare de pe cer... dar trăim alte
vremuri, mult mai periculoase, în care doar simpla atingere a unui
buton fie roşu, fie albastru sau... dracu’ s-o ia de culoare! ar putea
duce la dispariţia vieţii pe pământ. Cui foloseşte, zău?! Haideţi,
daţi-vă mâna, un gest simbolic, ştiu, dar cu o atât de mare încăr -
cătură emoţională pentru întreaga planetă. Hai, Hollande, vino şi
tu! (Îi strânge în cerc.) Şi tu Angela! Cele patru puncte cardinale
ale planetei.
Ceusescu? Ele este cercul negru de foc din interiorul
planetei. Forţa distructivă. Purgatoriul. De ce l-am ales şi pe el?
Era nevoie de un contrapunct. Ca în muzică.
Priviţi-l cât de umil şi parşiv este! Priviţi-i rânjetul
securistic! Priviţi-i faţa de nătâng şi mintea îngustă. Cu el vreţi
să vă asemănaţi?!
Oameni buni... sau... mă rog!, aveţi o mare îndatorire: să
păstraţi planeta şi pentru copiii care abia se nasc... şi pentru copiii
copiilor lor!
Nu fiţi mai nebuni decât mine! Cel puţin, la mine, aşa spun
actele medicale. Testele, examenele... Dar poate că eu am intrat
în soft-ul clinicii şi am schimbat valorile analizelor, asta nu ştie
nici Mutti şi nici nimeni! Este o acoperire pentru piesa mea cu
voi, cu cele cinci personaje. Prima şi ultima dintre creaţii. Vreau
ca la sfârşitul acestui experiment să scriu o piesă pe care să vi-o
trimit vouă! Bine, mai puțin lui ceusescu!
Vreau să regizez această piesă chiar înainte de a o scrie şi
de a o lăsa probei viitorului.
Mă întreb: oare ce reacţie veţi avea? Vă veţi recunoaşte!?
Veţi înţelege? Veţi ajunge la un consens?
(Se plimbă continuu.) Dramaturgul le prefigurează
caracterul, după care personajele o iau razna, inventează replici
şi acţiuni surpinzătoare, se trezesc singure vorbind, se porneşte
o luptă a intrigilor. Eşti bântuit de personajele tale chiar şi în
somn, în maşină sau pe stradă. Replicile îţi vin de-a valma chiar
dacă tu nu le doreşti. Eşti covârşit de personalitatea lor... De
curajul lor de a te înfrunta. Te lupţi zi şi noapte cu ideile lor... cu
farmecul sau cu morga lor. Autorul, şi el, un biet om acolo...
(Merge în centrul manechinelor.) Da! Dar finalul... Finalul
trebuie să fie al dramaturgului, numai şi numai al lui. Acolo dă
proba întregii sale măestrii. Apoteoza. Finalul care trebuie să lase
lumii spectacolului marea întrebare: ce-a vrut să spună autorul?!
Haios, nu?
Exact ca marii filosofi care pun întrebări existenţiale pline
de substanţă metafizică, uneori şi demiurgică, dar la care nu dau
şi răspunsul. Aşteptând ca noi, oamenii simpli, să găsim soluţia.
Exact ca prostul, să-mi fie iertată asemănarea... Şi-mi este, că
doar sunt nebun cu acte. Să-mi fie iertată, deci, cu prostul care
aruncă o piatră în baltă şi o mie de deştepţi se chinuie să o scoată.
(Iese dintre manechine, se aşază pe scaun.)
E greu să conduci lumea, nu-i aşa? Sau să-ţi închipui că
faci asta! Cine nu s-a visat, cel puţin o dată, lider mondial?! Cel
care face şi desface totul pe acest pământ. Dumnezeul politicii şi
economiei. Piticul, ceusescu, el, se credea „buricul pământului”
şi a fost strivit precum o gâză neînsemnată. Se visa lider în spaţiul
afro-asiatic. Liderul celeilalte părţi a lumii. „Dark side of the
moon”. „Dark side...” Pink Floyd a lansat piesa… prin 1973.
„Dark side...” Toate pleacă de la bătălia pe resurse şi pe
pieţe de desfacere.
Pieţele au învrăjbit chiar mai mult decât bătălia pe resursele
naturale. Trăim o cursă nebunească a acaparării pieţelor. De acolo
începe, de fapt, războiul. De unde să ştie ei, oamenii simpli?!
Dar eu sunt nebun şi merg la Hamburg să-mi ascult
„studenta” la testul de istorie. (Face cu ochiul.) Cu aromă de
merişor.
Vă las, dar să n-aud, la întoarcere, că aţi mai făcut prostii!
Vladimir, chestia cu expansiunea, lăsaţi-o mai moale.
Ajunge! Terminaţi că mor oameni nevinovaţi pentru satisfacerea
unor mândrii exacerbate. Sunteţi maturi, fi-v-ar vodca a dracului!
Ceusescu, diavolule, fii cu ochii pe ei.
Haide, pa! (Iese.)
Scena 4
Rudolf.
Întors de la bordel. Intră zâmbind larg.
RUDOLF: Şi Hamburgul ăsta... frumos, dar tare obositor mai
este. Dar nu din cauza drumului sau al aglomeraţiei. Auziţi
ce-a putut să-mi facă Brigitte?!... Matroana stabilimentului
este... taman din Africa de Sud, coincidenţa naibii!?
Ş-a-nceput aia să-mi predea o lecţie de istorie de mi s-a dus
toată pofta... Brigitte stătea pe scaun, în chiloţi, gata de
lucru, iar eu, pe pat, cu matroana, agitându-se peste ge -
nunchii mei – o scenă de tot râsul –, care tot îi dădea cu
burii, cu lupta apartheid, cu segregarea raselor, cu anii de
puşcărie ai lui Nelson şi... Îmi adormiseră toate dorinţele...
Şi mă mai dureau şi picioarele, că era cam grasă duduia!
Istoria asta! Istoria este făcută de oameni, oameni care mai
greşesc sau au interese. Eu? Eu cu ce-am greşit?!
Patru ore mi-a vorbit despre istoria Africii de Sud! Patru ore!!!
După patru ore de coşmar, după ce a încercat să-mi pună
chiar ea prezervativul, dar pe ce?! Se făcuse flasc „mititelul”!
Abia a catadxit să se retragă. Obosise. O oră după aia, Brigitte s-a
tot chinuit să... a mers, dar n-a mai fost ca înainte. Nu-l vedeam
în faţa ochilor decât pe Nelson în lanţuri, plângeam şi mă...
relaxam. Bunătate de partidă de sex s-a dus dracului din cauza
istoriei Africii de Sud. Ca să vedeţi oameni buni cât de
dăunătoare poate fi o istorie atât de zbuciumată! Chiar şi în zilele
noastre, ea tot mai provoacă victime! Incredibil.
M-am lecuit. Acum, i-am dat o lecţie mult mai uşoară pen -
tru săptămâna viitoare, mai incitantă: istoria sexului la poporul
german. Să le văd acum, tată! Fără număr! Fără număr! Desfă -
tare, desfrâu... „No limits!” Ce dracului o să-mi mai povestească
matroana?!
În fond, istoria este mama tuturor materiilor: istoria mate -
maticii! Păi, ce? Aţi auzit de matematica istoriei?! Nu! Istoria
muzicii, a chimiei, a filmului, istoria artei şi a, şi a, şi aşa mai de -
parte. Istoria este de bază. Din trecut se clădeşte viitorul. Cine
nu-şi cunoaşte trecutul nu poate avea perspective. Nu poate
evolua.Dar şi regia contează. Poate în aceeaşi măsură ca şi opera
dramaturgului! Ele trebuie să fie într-o perfectă simbioză. După
care actorii, cu harul lor, vin să definească opera, întregul!
Teatrul! (Oftează adânc.)
Heee... (Către manechine.) Voi? Şi voi sunteţi actori. Roluri
principale, nu aşa! Voi ce-aţi mai făcut? Călcaţi adânc pe brazda
istoriei, volens-nolens sunteţi parte. Nţ! Bine, voi sunteţi istorie
şi fără să vreţi. Contează ce veţi lăsa în urmă. Sau nu vă pasă?
Hoollande, că tu eşti mai curvar aşa, dacă o vedeai pe
micuţa mulatră Brigitte cum se chircise la pieptul meu şi-mi cerea
iertare pentru că-i spusese matroanei despre lecţia de istorie, ce
făceai? Cred că tu le ardeai pe amândouă! Gerontofilule!
Uuuăăă!... Te-ai debarasat de femei ca măgarul de desagă. Un
călău de suflete şi un politician modest. Asta... ca să fiu drăguţ.
Te-a luat valul istoriei... Ştiu! Ştiu, n-ai nicio vină. De fiecare
dată îmi spui asta. Unii te-au vrut şi te-au cocoţat acolo. De
dragul schimbării. Se va scrie şi asta, n-ai grijă!
Istoria este un sac imens, care nu se va umple niciodată.
Ei, dragii mei, dar astăzi vom învăţa un joc nou... (Iese,
revine imediat cu un pistol în mână.)
Pistol cu bile. Total nepericulos. Deocamdată!
Vă voi pune câte o întrebare fiecăruia, cine nu va şti să
răspundă o va încasa. O bilă în ţeastă. De la mine cu dragoste.
(Ia loc în balansoar, agită pistolul.)
Câteva întrebări uşoare, de încălzire...
Angela! Încep întâi cu gazdele, c-aşa-i frumos! Angela,
cum se numea mama lui Obama? Acum să te văd! Aud?
Mai tare! Cum? Ann Dunham? Hawaii, chestii trestii...
Corect. Ştiai. V-aţi studiat unul pe celălalt, cum dracu’! Cred că
ştiţi şi de câte ori iese fiecare la toaletă pe zi. Aşa este în politica
mare. Vă suspectaţi şi vă spionaţi fără odihnă. Culmea este că cel
mai mult se spionează aliaţii între ei, mult mai mult decât
inamicii.
V-a dat de gol WikiLeaks! Julian Assange, ăla. V-a dat de gol.
Mai mult respect nu ar strica!
Da, Putin, ştiu! Cine deţine informaţia câştigă războiul.
Numai la războaie ţi-e gândul. Rusia mare. URSS-ul de altă dată.
Trezeşte-te, a început o nouă etapă în reaşezarea naţiunilor. Şi pe
criterii mult diferite de ceea ce au dorit Petru cel Mare, Stalin ori
Brejnev. Uneori, istoria, şi ăsta este cel mai ciudat lucru, o ia
înaintea faptelor.
Pare iraţional, dar se întâmplă! Apare un hiatus. Popoarele,
la un anumit moment dat, îşi iau soarta în propriile mâini şi urcă
Golgota. Schimbă cursul istoriei. Aşa au dispărut marile imperii.
Au făcut implozie.
Hollande, tu eşti la rând, spune-mi ceva haios despre cuplul
Obama! Hai că ştii atâtea!
Poftim? Da, mi-a plăcut şi m-a şi surprins... A fost bună.
Michelle Obama, fostă fumătoare de marijuana în facultate, a fost
deranjată enorm de faptul că soţul s-a fotografiat în mai multe
ipostaze haioase şi a râs cu poftă cu şefa guvernului danez. Cu
blonda Helle Thorning-Schmidt. Şi unde? La funeraliile lui
Nelson Mandela!!! Cam geloasă madame Obama.
Ş-apoi, cine nu s-ar fi excitat... adică, cine nu s-ar fi simţit
bine în prezenţa lui Helle?! Numai bărbat să nu fii!
Şi eu mi-aş fi făcut un selfie cu ea!
Barack, ce ştii despre Angela? Ceva din trecutul ei. Hai, să
te văd cât eşti de tare! Bine, nu tu, serviciile... Poftim?! Asta eee...
(Şoptit.) Mda! Imediat după nașterea Angelei, era în 1954,
familia s-a mutat de la Hamburg, din Germania Federală, în
Republica Democrată Germană. Ceea ce nu-ţi putea trece prin
cap...
Mda, destul de straniu, dacă ne gândim câţi şi-au pierdut
viaţa dorind să evadeze din RDG! Câţi au fugit în Berlinul
occidental, prin tuneluri şi catacombe, dorind să scape de ciuma
comunistă.
De ce? Mai cercetează, poate afli răspunsul! Eu, chiar
dacă-aş şti, nu ţi-aş spune.
Bine, Obama! Ajunge! Gata! Ştiu, ştiu... Ho! Opreşte-te!
Mutti m-a întrebat, mai deunăzi, dacă nu cumva dintre
personaje lipseşte cineva la fel de important? Se gândea la regina
Marii Britanii. O aduceam şi pe ea, dar m-a rugat că-i în vârstă
şi are probleme cu artrita... Iar înlocuitorul... Ş-apoi, nu aş putea
să-mi fac selfie cu David Cameron. Pur şi simplu nu-mi pla ce.
Nu este lipsit de inteligenţă, dar nu este telegenic. Şi nici nu are
statura unui mare om politic. N-o are. Plus că David Cameron a
încercat în toate modurile posibile să blocheze nominalizarea lui
Jean-Claude Juncker la preşedinţia Comisiei Europene, însă fără
succes. Plus izolaţionismul ăsta faţă de restul continentului… Are
el o râcă. Ori este şi el controlat!? Este, că doar nu-i singur pe lu -
Dar am uitat să vă aduc la cunoştinţă, chiar zilele trecute
s-a anunţat noul preşedinte al Consiliului European, în persoana
lui Donald Tusk... polonezul.
Ei, Vladimir, ce spui de chestia asta? Nu-i a bună, ştiu.
Polonia susţine ferm cauza Ucrainei.
Şi, să nu uit, săptămâna asta a avut loc, la Cradiff, summit-ul
NATO. Se vor schimba multe în lume. Siguranţa popoarelor,
membre al organizaţiei trans-atlantice, implică reaşezări şi repo -
ziţionări pe harta Europei de est. Noi centre de comandă, baze
militare, forţe rapide de intervenţie, sporirea numărului de fregate
în Marea Neagră, creşterea bugetului pentru înarmare... America
îşi respectă partenerii şi îşi ajută aliaţii, prietenii. Valabilă şi
reciproca. Vezi, Putin, datorită nebuniei tale cu Crimeea, ai făcut
ca NATO să devină şi mai puternică!
Ţi-ai făcut-o cu mâna ta. Da, da... Lumea te-a vrut în alianţă
cu NATO, partener, dar tu...
În fine, fiecare pasăre pe limba ei piere. Poate că ţi-ai atins
un scop, Crimeea, deocamdată.
Vezi că începi să semeni cu ăsta micu’, cu ceusescu!
(Trage cu piostolul în Ceauşescu.) Ai primit mai multe pe
25 decembrie, chiar de Crăciun, şi ştii cum e! Pac! Încă unul,
poftim! Drept în ţeastă.
Cum, de ce trag în tine?! Păi, întotdeauna vinovat este
mortul. Doar n-oi vrea să trag în... (Arată către ceilalţi.) Eeee...
Bine, pistolul acesta cu butoiaş poate fi uşor modificat
pentru a trage şi cu cartuşe... ceea ce am şi făcut. Un pseudoartist
din Maxvorstadt mi l-a aranjat. E bine să ai o armă letală în casă.
Nu se ştie niciodată.
Putin, mai lasă declaraţiile belicoase! (Îndreaptă pistolul
către Putin.) Te joci prea mult cu focul. Partea rea ştii care este?
Că poate fi stârnit un război din care toată lumea va pierde. Vor
fi doar învinşi. O planetă distrusă. Şi de ce? (Se ridică, se plimbă
nervos printre manechine.)
’Ţi-ar gazul şi minereul al dracului! Când se vor termina,
ce face Rusia? Aceasta este întrebarea!
Şi ce talente a scos Rusia! Oameni de ştiinţă uriaşi, printre
cei mai mari scriitori şi compozitori ai lumii, cântăreţi de operă
faimoşi... Astronauţi... mă rog, voi le spuneţi: cosmonauţi şi, nu
în ultimul rând, balerini, gimnaşti, patinatori... Un popor vesel şi
primitor. Iar vodca şi caviarul...
(Îl fixează pe Putin.) Păcat. Cinismul tău dăunează grav
sănătăţii planetei.
Poate că într-o zi, vom vorbi pe limba ta, şi vom juca
„ruleta rusească”. Toţi şase. Un singur cartuş pentru butoiaşul cu
şase locaşuri. La fix. Ţac! (Se aud zgomote de uşi.)
A venit Mutti, să ascund pistolul, că iar mă ceartă.
Scena 5
Rudolf, Mutti.
MUTTI: Bună, Rudolf! Ce face comoara mea?
RUDOLF: „Comoara” ta... face ce-a învăţat: istorie!
MUTTI: Zău, eşti prea obsedat de personajele tale!
RUDOLF: Ce om normal nu ar fi, ştiind ceea ce se întâmplă în
jurul acestor nume. Cunoscând, cât de cât, strategiile şi
acţiunile guvernelor pe care aceste personaje le reprezintă.
Cum să nu fim îngrijoraţi, Mutti?! Ce om normal nu ar fi?!
Ştiu, vrei să spui că eu nu sunt un om... normal... la cap.
Că de la cap mi se trage.
MUTTI: N-am spus şi nici nu aş fi spus asta. Important este,
dragul meu, ca tu să nu suferi. Vreau să mai ieşi din casă,
să te plimbi pe Maximilianstraße şi să…
RUDOLF (vine lângă Mutti): Auzi, de ce m-ai botezat Rudolf?
Iar chestia că locuim pe Maximilianstraße nu cred că este
nici ea o întâmplare!?
MUTTI: Băiatul mamei cel deştept! Nimic nu este întâmplător,
aşa este. Istoria este de vină. Rudolf… Rudolf pentru că
voiam să fii precum un prinţ, un cap încoronat, întocmai ca
şi Rudolf al II-lea, din dinastia de Habsburg, care a fost îm -
părat al Sfântului Imperiu Roman şi, totodată, rege
al Boemiei și rege al Ungariei, precum şi principe
al Transilvaniei…
RUDOLF: Un adevărat lider mondial. Exact aşa cum se visează
şi unele dintre personajele mele.
MUTTI: Poate! Şi da! Da, am căutat să ne mutăm şi să locuim
pe această stradă deoarece…
RUDOLF: Rudolf a fost primul fiu și succesorul la tron al
împăratului Maximilian al II-lea, rege al Boemiei, rege al
Ungariei și al Croației. Se leagă.
Auzi, Mutti, crezi că am faţă de personaj dinastic?
MUTTI: Ia, aşează-te din profil!... Hm… N-aş spune nu! Ba, eu
cred că ai putea oricând juca un rol major în viaţa... în viaţa
cuiva. Un rol pozitiv.
RUDOLF: În viaţa cui, Mutti?! Ştii prea bine ce-i cu mine!?
Crezi că mă va putea asculta cineva pe mine? Destinul meu
este strâns legat de aceste personaje.
MUTTI: Internetul şi personajele tale nu reprezintă suma
valorilor totale ale acestei vieţi, Rudolf. Tu poţi mai mult
de atât. Te rog, haide, ia-mă de mână şi să păşim împreună
în lumea reală! (Îl ia de mâini.)
RUDOLF: În lumea reală! Eu ies doar o dată pe săptămână, când
merg la curve... Lumea de după aceste ziduri?! Lumea
voastră strâmbă... Unde fiecare încearcă să-l bage pe
celălalt la fund pentru un pumn de arginţi. O lume închi -
puită, Mutti, o lume departe de conceptul meu despre lume
şi viaţă...
MUTTI: Şi cam cum ai vrea să arate?
RUDOLF: Ce întrebare? Cum să arate?! Să fie un mix între epoca
târzie a bronzului şi perioada Renaşterii, apoi, să treacă prin
toată epoca medievală, numai prin etapele fără conflagraţii
şi războaie de o sută de ani, să trecem peste „războiul rece”
şi să ne iubim cu toţii, indiferent de religie, etnie sau
condiţie socială.
MUTTI: O himeră. O utopie.
RUDOLF: Eutopia! O utopie pozitivă. Tărâmul perfect.
MUTTI: Utopia lui Morus. Un îndrăgostit de trecutul medieval...
RUDOLF: Şi ce, n-ar fi frumos? Cavaleri, domniţe, onoare,
turniruri... baluri.
MUTTI: Iar visezi! Dar tot în acel timp erau şi sclavi, şi boli, şi
crime... Inchiziţia!
RUDOLF: Nu-mi strica ziua! Adică, de ce nu ar putea Obama să
bea o vodcă şi să mănânce o pastrămă de somon siberian
ori un hotdog cu Putin, de pildă?! Sau de ce nu ar putea
Angela să danseze cu Hollande fără ca acesta să se gân -
dească la sex? Sau de ce nu ar putea ca domnul Putin să se
ducă în concediu la Miami sau la Sonorah...
MUTTI: Acum, ce faci? Îl trimiţi să-şi petreacă vacanţele în
deşertul Sonorah?! Acolo, viaţa este aproape imposibilă.
RUDOLF: Păi, să cunoască mai bine America.
MUTTI: Ai tu ce ai cu Putin!
RUDOLF: Ei, parcă numai eu.
MUTTI: Mai ieşi şi plimbă-te. Eu o să plec la cursuri. Vezi că
ţi-am lăsat senvişurile pe masă! Te-am pupat.
RUDOLF: Pa, Mutti! (Mutti iese.)
Scena 6
Rudolf.
RUDOLF: Tot cu mine. Vedeţi? Faceţi ce faceţi şi tot noi
rămânem să gândim la soarta planetei. Ori o facem mai
bună ori pierim cu toţii.
Eutopia! Nu ar suna rău de loc. Ce zici, ceusescu? Că tu o
luasei razna rău de tot...
Nu-i rea ideea mea!? Hm?
Eşti rece.
Hollande, tu?
Priveşti Franţa de sus, din „Tour de Eiffel” sau eşti la o cafea,
cu noua amantă, pe malul Senei... Pardonnez-moi s’il vous plaît!
Angela?
Eşti în Alexanderplatz, la o bere în telesparanghelul din
Berlin... „Prosit”! Scuze! Entschuldigung!
Obama?
Eşti la un meci de baschet ale echipei tale preferate,
Chicago Bulls... Excuse me, mister president!
Iar tu, Putin?
Vânezi tigri în taigaua siberiană şi salvezi balenele cu
cocoaşa strâmbă! Am înţeles. Izvinite!
Eu n-am vrut să vă deranjez. Mă scu... mă scuzaţi! Doar
treceam pe aici şi mi-am spus că... dacă tot sunt locuitor al acestei
planete... să vă trag un pic de mânecă. Să vă fac să priviţi şi în
jos. Către noi... către oameni. Dar vă este greu! Ştiu. Mi-e milă
de voi. Mi-e milă, pentru că, de fapt, voi nici nu existaţi. Nu mai
faceţi de mult ceea ce v-ar fi plăcut să faceţi în copilărie, în
adolescenţă, atunci când chiar şi voi aţi visat să faceţi lumea mai
frumoasă. Mai dreaptă.
Voi nu mai sunteţi ai voştri. Nu vă mai aparţineţi. Sunteţi
într-o închisoare a constrângerilor politice, religioase, economice
şi sociale. Sunteţi personaje ale unui scenariu procesat cine ştie
pe unde şi cine ştie de când! Aveţi sufletul trist. Se citeşte pe
feţele voastre. Nu vă invidiez deloc.
Ceusescu a fost cel mai fericit... 25 de ani. Pe cuvânt. El
nu a realizat niciodată pe ce lume a trăit. Poate că a fost la fel de
nebun ca şi mine... Da, dar eu nu sunt nebun. Sau sunt?!
Hollande, ştii ce spun? Eşti atent? Dar dacă eu, atunci când
am modificat rezultatele analizelor mele, pentru că nu mă pricep,
am făcut ca ele să pară chiar mai bune decât ar fi putut fi. Adică,
dacă ele erau, oricum, rele pe bune!? Uite, nu am de unde să ştiu.
Nu am cunoştiinţe medicale, ce să fac? Pe mine istoria...
Da, am fost declarat socialmente inapt! Păi, cine s-ar putea
adapta la această societate. Zău aşa? Numai un... nebun, ca mine.
Sau ca voi?!
Vă compătimesc! Eu... eu nu am agenda voastră. Nu am
îndatoririle voastre... şi tot mă doare capul.
Trebuie să merg să mănânc şi să-mi iau medicamentele.
Mutti, draga de ea. O mamă cum mulţi copii şi-ar fi dorit să aibă!
Ea suferă cel mai mult.
Voi credeţi că eu nu-mi dau seama?!
Merg la bucătărie. Să nu plecaţi! Cancelariile sunt cu ochii
pe voi. Iar eu trebuie să vă păzesc să nu faceţi cine ştie ce prostie.
De mine poate depinde soarta acestei planete. Trebuie să am grijă
cum jucaţi în acest scenariu pentru că eu iubesc oamenii. Nişte
biete efemeride... (Îşi flutură braţele.) Fâl-fâl-fâl... (Iese.)
Scena 7
Mutti.
Intră păşind pe vârfuri.
MUTTI: Of, că tare mult îl mai obosiţi! Tu, Putin... (Îl ia şi îl
pune lângă Ceauşescu.)
Angela... la mijloc. (O aşază între Obama şi Hollande.)
Mda... (Ia loc în balansoar.)
Mă întreb dacă toată această joacă nevinovată cu fantoşele
lui, nu a pornit cumva de la faptul că nu l-am lăsat să-şi aleagă
singur drumul în viaţă. Nu-i prea plăcea istoria. Sau poate că îşi
caută personajul paternal!? I-a lipsit un tată. Poate şi de aici.
Mda... Helmut ne-a părăsit când avea el trei anişori. Nu-şi mai
aduce aminte nimic şi bine face! Era micuţ.
Este greu doar cu-n părinte. Greu, dar am răzbit. (Se ridică,
ia un pămătuf, se plimbă printre manechine şi le şterge de praf.)
Angela... Zău dacă îmi place cum te îmbraci! Pe bune, fată!
O singură ţinută ai avut, nu ştiu la ce eveniment erai cu un
guler amplu şi bogat din catifea, o culoare superbă, bleu-verde
cu irizaţii movalii, cu un decolteu larg care îţi punea în valoare
perlele naturale şi feminitatea. Atunci m-am simţit mândră că mă
reprezinţi.
Şi-ţi mai stă bine şi cu halba de bere în mână. Serios!
Femeile astea! (Se aud zgomote, uşi trântite.)
Ia, să mă duc la ale mele. Să nu mă prindă că le-am schim -
bat poziţia! (Iese)
Scena 8
Rudolf.
Intră fredonând.
RUDOLF: Ei, cu stomacul plin putem să gândim altfel. (Tresare.)
Au, dar ce-i asta?! Cum este posibil? Ce caută Angela
despărţită de Putin? Este a treia oară când se întâmplă asta?!
Şi v-am spus să nu vă faceţi de cap cât lipsesc eu!
Ceusescu, ce dracului faci? Că din iad se vede mai de-aproape
pământul...
Ia, treci, mata la loc! (O ia pe Angela şi o aşază între Putin
şi Obama.)
Între doi coloşi. Se spune că bărbatul este capul... Da, dar
femeia este gâtul... Angela!
Se întâmplă ceva necurat aici! O să vă leg şi să vedem
atunci dacă vă mai faceţi de cap. O să vă leg de mâini ca la gră -
diniţă... „Eins, zwei, drei...”
Da, am spus că sunt binedispus... (Merge la computer,
tastează.) Să punem nişte muzică... Astăzi, vreau să dansăm!
O melodie country! Pentru tine special, mister Obama!
Acum să te văd! (Se aud acordurile unei piese country. Prinde
manechinul cu o mână şi face câţiva paşi. Aproape să cadă.)
Nu prea le ai cu dansul! Şi ai dansat cu Thalia...
Dar mie, cel mai mult de la voi, îmi place jazz-ul... Benny
Goodman, Charlie Parker, Ella Fitzgerald, Mahalia, Louis
Armstrong, Norah Jones... Louis Armstrong... (Se aude
refrenul piesei „What a wonderful world”, fredonează.) „What
a wonderful world…”
Frumos!
Hollande, tu ce îmi propui? (Merge la computer.) O şan -
sonetă, ceva... Aaa... Edith Piaff... Da! (Se aude un scurt refren
dintr-o piesă a lui Edith Piaff.) Ce voce! Ce stare! Ce fior!
Pleacă de-aici! Cum să dansez cu tine?! (Merge în faţa
Angelei, se înclină şi o scoate la dans. Se învârteşte uşor etc.)
Sau... (Aleargă la computer.) Jane Birkin & Serge
Gainsbourg - Je t’aime moi! non plus. Ştiu, este în franceză, dar
cadrează cu momentul. (Dansează senzual. Se opreşte brusc.)
Tragi cu ochiul!? Ştiu că la voi, în România, sunt multe dan -
suri şi melodii originale şi frumoase, dar dacă tot sunt la Angela...
Un dans tradiţional german. Bitte! (Merge la computer.)
Hai în mijloc, Angela! Să-i facem pe ceilalţi să moară de
ciudă! (Dansează.)
Aşa... te mişti destul de bine. Îmi place. Acum, să tragem
şi nişte iodlere... (Strigă, dar nu prea îi ies.)
Am făcut precum măgarul şchiop, aflat în călduri, care se
chinuie s-ajungă la iapa stearpă. Hai, nu râde! Nu este bine să te
amuzi pe spatele poporului. Danke schön, meine liebe Frau!
Treci la loc! (O repune pe locul ei.)
Putin! Hai, c-aveţi de unde! (Merge la computer.)
„Kalinka... kalinka... Kalinka, kalinka, kalinka maia!...”
(Se învârteşte nebuneşte. Fuge din nou la computer.) Ceva mai
lent, că m-a luat ameţeala!
„Oci ciornie, oci stratsie… Ochi negri, ochi pasio nați,/
Ochi arzători și minunați… Oci ciornie…”
Gata! Am cântat, am dansat... Distracţia s-a terminat! Piesa
se apropie de final.
Ruleta rusească, Putin! Cu muniţie reală. Ce joc tâmpit aţi
putut inventa!? Numai vodca este de vină!
It’s show time!
Hello, Obama! Barack Hussein Obama al II-lea… Îmi cer
scuze, dar acestea sunt regulile! (Îndreaptă pistolul către capul
lui Obama.) Începe jocul!
Te rog, să nu o iei în nume propriu! Nu am nimic cu tine.
Mi-eşti chiar simpatic, dar... (Trage. Nimic.)
E! Ai avut noroc! Americanii ăştia!
Următorul! Sau următoarea... Angela, tu eşti femeie! Eşti
nemţoaică de-a mea, dar jocul trebuie să curgă... Până la unicul
cartuş. Aşa este regula. Chestie de noroc. (Întinde pistolul, îi
tremură mâna, lasă mâna jos.)
Mi-e tare greu! Iartă-mă, Angela! (Ridică pistolul şi trage.
Nimic.)
(Exuberant.) Angela! Angela, trăieşti! (O sărută pe creştet.)
Mă bucur aşa de mult pentru tine! Sincer? Nu meritai!
Ei, domnule, Hollande... Pe Putin îl lăsăm mai la urmă...
Scurt şi la obiect! Asta este regula, asta fac... Ţac-pac!
(Ridică pistolul şi trage. Nimic.)
Afemeiatule! Şi tu ai avut noroc.
Mai am trei locaşuri.
Ceusescu... Ţie nu ţi-ar dăuna prea mult, dar faci parte din
joc. Cine ştie?! (Ridică şi trage. Nimic.)
Fantastic! Acum, dacă erai în faţa plutonului de execuţie...
scăpai! Dracu’ să te pieptăne!
Next!
Hai la Putin! Vladimir Vladimirovici Putin... Măi, domnule
preşedinte... Ce-au avut ruşii tăi în cap când au inventat acest joc
macabru?! Bine, unii spun c-ar fi un joc cu-adevărat bărbătesc...
Hm! Cum să-ţi iei viaţa?! Ori au în sufletul lor credinţa că dincolo
va fi mai bine sau ce? Am mai spus-o: de la vodcă vi se trage,
frate. Prea multă!
Tu ştii foarte bine cum este cu jocul ăsta, aşa că nu mai
stăm la discuţii... (Ridică pistolul şi trage. Nimic.)
Goi, spre Paradis 187
Niet! (Se retrage, se plimbă printre manechine. Îngândurat.)
Mai este un singur cartuş... Şi eu fac parte din joc. Un singur
cartuş... şi un ultim personaj... Culmea!, cel mai nevi novat...
(Arată spre sine. Se aude uşa, intră Mutti. Ascunde pistolul în buzunar.)
Scena 9
Rudolf, Mutti.
RUDOLF (zâmbeşte forţat): Bună, Mutti!
MUTTI: Bună, Rudolf! Te văd cam vesel astăzi sau mi se pare?
RUDOLF: Ei, mă mai răţoiam la personajele mele. Îşi tot
schimbă locurile între ele.
MUTTI: Rudolf, asta înseamnă că au prins viaţă!
RUDOLF: Mda, cine ştie!? O fi bine, o fi rău?!
MUTTI: Am auzit muzică sau mi s-a părut?
RUDOLF: Nu, nu ţi s-a părut. Le-am pus muzică mai devreme.
Muzica înfrumuseţează sufletul. Muzica, acest limbaj
universal... Poate aşa se vor ciondăni mai puţin!
MUTTI: Mda, cine ştie?!
RUDOLF: Mutti, m-am gândit şi... săptămâna asta nu mai merg
la Hamburg...
MUTTI: Cum aşa? Dar Brigitte te aşteaptă! O să fie îngrijorată!
Lecţia despre sexul la germani... Şi tu, ai nevoie!
RUDOLF: Am ceva mai important de făcut.
MUTTI: ?
RUDOLF: Am scena finală... cu personajele mele. Piesa se
apropie de sfârşit, Mutti.
MUTTI: Şi scăpăm de manechine... Le aruncăm la gunoi.
RUDOLF (priveşte manechinele): Într-o bună zi... acolo vor
ajunge. Lumea uită. Vin alte generaţii... Doar istoria...
MUTTI: Vino la Mutti! Eşti prea preocupat de viitorul acestor
cârpe şi lemne, şi din ce-or mai fi ele...
RUDOLF (vexat): Mutti! Cum poţi să vorbeşti aşa despre
personajele mele? Despre aceste caractere! Sunt vii...
Priveşte-le! Mă rog, cu o excepţie! Am reuşit să avem un
canal de comunicare. Cât de cât...
MUTTI: Şi eu care am crezut că ţi-ai revenit!? Dar ştii, dragul
meu Rudolf, că, de fapt, tu chiar nu eşti nebun?
RUDOLF: Nuuuu?
MUTTI: Nu! Este doar o etapă a căutărilor de sine. Un hiatus
între tine şi tine. Ai vrut să ai un respiro pentru o intros -
pec ţie mai profundă...
Ai muncit foarte mult cu facultatea, cu examenul pe post
de suplinitor, dar tu nu simţeai nici cea mai mică atracţie către
meseria de dascăl... Profesor de istorie.
RUDOLF: Mutti, eu... Nu-mi vine să cred... Adică tu... Dar este
visul noostru, Mutti.
MUTTI: A fost doar al meu, Rudolf. Am aflat de intervenţiile tale
în sistemul informatic de la clinică. La două săptămâni de
la comunicarea rezultatelor, un IT-ist, de acolo, a depistat
atacul informatic, iar... Poliţia a găsit locul de unde... Erai
la Hamburg la... „lecţia de istorie”. Noroc, că nu ai încasat
asigurarea şi restul pentru că astăzi eram la închisoare. S-a
anulat totul la scurt timp. Prin sentinţă judecătorească.
RUDOLF: Dar nu... Este imposibil... Mutti... Adică...
Goi, spre Paradis 189
MUTTI: Când plecam sâmbăta... eu nu mergeam la facultate, de
fapt, prestam zilele de muncă în folosul comunităţii.
Executam sentinţa.
RUDOLF: Iartă-mă! Mutti, tu... tu...
MUTTI: Eu, Rudolf, eu! Şi pentru ca să nu-ţi stric piesa, îţi
încărcam cardul cu suma cuvenită drept ajutor ca tu să o
poţi cheltui pe „lecţiile de istorie” cu Brigitte.
RUDOLF: Mutti, tu ai făcut asta pentru mine?! Mutti, iartă-mă,
dar istoria... Pentru tine... Eu... eu, de fapt, aş fi vrut...
voiam să devin... dramaturg şi regizor. Eu... Mutti, de ce ai
făcut toate astea?
MUTTI: Din dragoste şi ca să îndrept nedreptatea pe care ţi-am
făcut-o!
RUDOLF (scoate pistolul şi şi-l fixează la tâmplă): Mutti, iartă-mă!
Mutti, te rog, nu sunt fiul pe care ţi l-ai dorit. Nu sunt demn
de tine. Eşti cea mai bună mamă din lume... Nu sunt fiul
care merită să fie iubit aşa cum iubeşti tu! Mutti, eu...
MUTTI: Aşa cum iubeşte orice mamă copilul ei, Rudolf. Ce vrei
să faci cu pistolul acela? Dă-mi-l, te rog!
RUDOLF: Nu ţi-l dau, trebuie să duc jocul până la capăt. Nu
vreau să fiu un laş în faţa personajelor mele. Nu pot să mă
retrag, Mutti. Nu pot...
MUTTI: Nu eşti laş şi nici nebun. Dă-mi pistolul, Rudolf!
RUDOLF: Mutti, nu merit... eu... nu...
MUTTI: Te merit eu, copilul meu drag. Eşti tot ceea ce am mai
bun pe lume. Eşti un tânăr talentat. Un tânăr cu ambiţii,
viziune şi aspiraţii...
RUDOLF: Crezi?!
MUTTI: Repet! Eşti cel mai bun copil din lume!
RUDOLF: Mutti, ce mamă bună eşti! Tu esti un înger, iar eu...
Iartă-mă, Mutti... Te iubesc! (Apasă pe trăgaci. Nimic!)
Ce-i asta?! (Perplex.) Mai era un cartuş. Ultimul... Singurul.
Ruleta trebuia să se oprească la mine...
MUTTI: S-o fi defectat!?... Sau nu! (Ridică între degete cartuşul,
agitându-l.) L-am scos aseară. În acest livingroom, sunt
camere de supraveghere peste tot... Bine disimulate. Cinci
la număr.
RUDOLF: Câte una pentru fiecare personaj. Adică, vrei să spui
că tot ceea ce...
MUTTI: Tot, tot, tot! Totul a fost monitorizat şi înregistrat. Am
realizat de mult timp că tot ceea ce faci este, de fapt, un
gest-manifest pentru faptul că te-am obligat să urmezi
istoria. Un părinte nu are dreptul să treacă peste perso -
nalitatea copilului. Peste dorinţa sa, peste crezul său pro fe sional
şi social, indiferent de domeniul ales! Vrea măcelar: „ia
biftecu’, frăţioare!” Vrea şofer: „semnalizează, băi, dobi -
tocule!” Vrea astronaut, drum bun spre lună! Bucuria din
ochii copilului contează cel mai mult pe lumea asta pen -
tru... pentru un părinte.
RUDOLF (îngenunchează): Mutti, iartă-mă! Mutti... Eşti... eşti
cea mai bună şi inteligentă mamă din lume.
MUTTI: Ca toate mamele, Rudolf. Numai că nu reuşim întot -
deauna. Camerele acestea mi te-au salvat, dar nu pen tru
asta le pusesem eu!
RUDOLF: Nuuu?!
MUTTI: Nu! Am vrut ca tot ceea ce faci să fie văzut de un
specialist. Am realizat, în timp, cât de mult iubeşti teatrul...
Am dus înregistrarea şi... de la toamnă, vei urma cursuri
de regie şi dramaturgie la clasa unui reputat profesor. Aici,
la Műnchen. Comisiei artistice i-a plăcut foarte mult ideea
ta. Mi s-a spus că are potenţial. La fel ca şi tine.
RUDOLF: Mutti!
MUTTI: Mutti! Iar piesa ta, cu cele cinci personaje, un pic mai
„coafată” desigur, va fi examenul tău de absolvire.
RUDOLF (exaltat): Mutti, sunt cel mai fericit om din lume!
Mutti, pot să... (Întinde mâna, paşi șovăielnici) Vreau să te
iau de mână şi să mergem afară, în...în... în lumea reală!
MUTTI: Ei, vezi, dragul meu, de aceea face un părinte atâtea sa -
crificii: pentru a-şi vedea copilul fericit. Scopul primordial!
Fericirea copilului tău!
Aceasta este adevărata nemurire, Rudolf! (Rudolf se aruncă
la picioarele mamei. Mutti îl ridică, îl sărută pe frunte şi îl
îmbrăţişează. Se aude un refren, fredonează împreună: „What a
wonderful world…” Schiţează câţiva paşi de dans.)
RUDOLF: Mutti!
MUTTI: Mutti!... (Cei doi continuă să danseze şi să fredoneze.)
Cortină muzicală
