De la sine
de ibmartin
Marţi,
Am simţit cum sinele evadează din mine
Şi asta încă era bine
Şi atunci, de la sine înţeles,
De la sine a devenit fără formă, fără fond.
Golit de sine.
Stăteam doar eu cu… mine,
În umbra ego-ului bonav,
Şi priveam în gol
În golul de sine
Şi toate acestea, pe fondul parataxei lipsei de sine
Peste conştinţa voalată şi abstractul din mine.
M-am speriat şi-am vrut să strig în… sinea mea
Dar nu mai era acolo ca să doară.
Circumstanţial, pentru sinele care mă părăsise,
M-am prins cu ochii minţii
De marcajul imaginar al globului ocular al sinelui
Şi orb, m-am scurs în mine
Murind normal, adică… de la sine!
