duminică, februarie 21, 2010

SALVAŢI CASA MEMORIALĂ ELENA CUZA!



În comuna Soleşti, judeţul Vaslui, se află Casa Memorială Elena Cuza (vechiul Palat Rosetti-Solescu, după numele vechilor stăpânitori ai moşiei), aici fiind şi locul de naştere al Elenei Cuza, soţia domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Muzeul a fost înfiinţat în anul 1955 şi în cadrul său pot(puteau) fi vizitate casa Rosetti-Solescu, biserica, mormintele familiei Elenei Cuza şi obiecte aparţinând familiei domnitorului Al. I. Cuza.
Din nefericire, Casa Elena Cuza se află astăzi în ruină.
Fac un apel de bun simţ la Ministerul Culturii, la Secretariatul de Stat pt Protecţia Monumentelor, la Consiliul Judeţean Vaslui şi la toţi cei în drept sau... în stâng, depinde de culoarea politică (!), să dea o mână de ajutor pentru stoparea degradării acestor vestigii şi punerea Casei Memoriale Elena Cuza pe harta culturală a României!
Vasluienii, şi nu numai ei, trebuie să fie mândri că pe aceste meleaguri, alături de Alexandru Ioan Cuza şi Elena Cuza, s-au născut şi alte figuri proeminente care au marcat cu personalitatea lor puternică istoria zbuciumată a acestei ţări şi îi amintesc aici doar pe Dimitrie Cantemir, Nicolae Milescu Spătarul, Nicolae Tonitza, Emil Racovitză, Teodor Rosetti, P.P. Carp, Felix Aderca, Constantin Tănase, Victor Ion Popa ş.a.

Salvaţi Conacul Elena Cuza cât mai stă în picioare, cât mai are pereţi şi se vede de la distanţă!

marți, februarie 09, 2010

NICU

Nicu


Unul dintre colegii mei, n-am să-i dau numele, se ştie el, avea replică la orice şi, mai ales, nu puteai să iei un pumn în gură că el luase, cândva, doi. Nu putea să-ţi iasă un neg pe undeva că lui îi ieşiseră pe tot corpul, orice ţi se întâmplase ţie la el se regăsea înzecit. Cunoaşteţi genul!
Mitoman şi megaloman!
Ajunsesem cu colegii, atunci când îl vedeam că se apropie de noi, să inventăm repede un subiect extraordinar, o întâmplare care să frapeze şi să-l incite.
Nicu, să-i spun aşa, prindea discuţia din zbor, asculta un minut, după care se lansa în ditirambicele lui întâmplări, oarecum asemănătoare. Leşinam de râs.
Culmea este că, de la un timp, chiar începuseră să i se întâmple fel şi fel de lucruri.
Răzbunare divină?! Cine ştie!
Drept este că părea condamnat la cele mai neverosimile accidente şi incidente.
În fine, Nicu îşi află jumătatea chiar printre colegele noastre. Nuntă mare la un restaurant din gura Oborului. Nuntă la care soacra-să, soacra mică, a fost prinsă în toaleta restaurantului cu socrul mare, adică, onor, tatăl lui Nicu.
Mică soacra, dar cu pofta mare!
A ieşit scandal monstru, din ce mi-au relatat colegii care fuseseră la nuntă, unele dintre rude, supărate, au plecat chiar fără să mai dea darul. Paranghelie, ce mai!
Ei bine, după nuntă, Nicu s-a mutat în apartamentul soţiei sale, pentru că, de la întâmplarea cu toaleta, rupsese iremediabil legăturile cu tatăl său.
Era vară şi ieşiseră el, soţia, soacra mică, divorţată acum şi cumnata, elevă în clasa a XII-a, toţi ocupanţi ai aceluiaşi apartament cu trei camere, să se răcorească pentru că în casă nu se mai putea sta de căldură. Locuiau undeva pe Avrig, într-un bloc la etajul VI. Pentru ca în casă să se facă mai răcoare deschiseseră şi uşa de la intrare. Şi, în timp ce stăteau pe balcon pălăvrăgind vrute şi nevrute, Nicu vede doi tineri care cărau cu mare dificultate un frigider.
„Săracii oameni, ce se mai chinuie!” făcu colegul meu.
„Oameni amărâţi, ce vrei!?” îi compătimi şi soacra mică.
„Dacă aveau bani, luau şi ei o maşină, dar aşa...” spuse şi cumnata.
„Auzi, nevastă, du-te şi tu şi adu o sticlă de suc, că o fi pe nord apartamentul, dar căldura asta este cotropitoare.”
Se duce soţia, dar se întoarce ţipând, roşie de furie.
„Ce-i, Nuţi? Ţi-e rău?”
„Frigiderul, Nicule!”
„E?!”
„E frigideru’ nostru.”
De n-a strigat colegul ăsta al meu, până ce i-au ieşit ochii din cap, iar ăia, speriaţi, au lăsat agregatul şi au luat-o la fugă, dispărând printre blocuri. Tupeu de borfaşi.
S-au chinuit o jumătate de ora cu doi vecini, să-l aducă până sus, căci era plin frigiderul şi congelatorul la fel.
O săptămână nu am râs decât pe seama întâmplării cu frigiderul. De cascadorii râsului, nu altceva.
Era de ajuns să vezi că apare Nicu pentru ca să stârnească zâmbetul, noroc că nu se supăra, ştia de glumă.
Tot aşa, o altă întâmplare, merge Nicu să cumpere ceva pentru casă, un aspirator, pare-mi-se, îl ducea în braţe ca pe sfintele moaşte, când, în dreptul unui bloc de pe şoseaua Mihai Bravu, la etajul unu, zăreşte prin geam o tânără dezbrăcată care se fâţâia de colo-colo, neatent, nu a văzut că unui canal îi lipsea capacul şi... dus a fost, cu tot cu aspirator.
S-a şi internat, săracul, îşi fracturase un braţ. Bine, măcar că aspiratorul nu păţise nimic!
Cel mai haios era faptul că toate detaliile întâmplărilor sale, reale de acum, le aveam chiar de la eroul nostru, Nicu.
După această întâmplare, bineînţeles că porecla lui a devenit „canal”!
Pe unde-l prindeam, îl întrebam: ce faci, măi, „canal”?
I-a trecut braţul.
I-a trecut braţul, dar a venit cutremurul. Cel din august 1986, cel mai mare după cele din 1940 şi 1977. 7,1 pe scara Richter.
Era miezul nopţii, se iubise cu soţia şi, amândoi aşezaţi de-a curmezişul patului, pălăvrăgeau şi admirau luna.
Linişte!
Când şi când îi mai spunea soţiei câte o dulcegărie...
Acea linişte avea ceva straniu în ea, părea că luna îngheţase, ca imediat să se pornească un uruit asurzitor şi să se mişte blocul în toate direcţiile.
Soacră-sa ţipa, în timp ce se apropia de sufragerie, acolo unde îi spusese ea cândva că este cel mai sigur loc în caz de cutremur, unde mai pui că ţipa şi cumnata, ăsta, Nicu, nu ştia ce să facă mai degrabă, să se îmbrace sau să fugă sub grindă, nevastă-sa trăgea de el, speriată, băgându-i unghiile în gât, aproape să-l sugrume.
Nu-şi găsea chiloţii, dar în clipa aceea, în fracţiunea care compune o secundă de cutremur, care poate părea cât un veac, a luat decizia să se salveze.
Şi-a luat soţia de o aripă şi s-a tras sub grinda din hol, moment în care, lângă el, au ajuns soacra şi cumnata. Noroc că lumina era stinsă.
O replică se făcu simţită din nou, speriată, soacra se băgă şi mai tare în Nicu şi, pentru a se suţine mai bine, a vrut să-l apuce de mână, dar l-a apucat de...
Că doar nu era omul cu trei mâini!
Nicu a tras un ţipăt sfâşietor de soprană, fapt ce a determinat-o pe soacră să leşine. De ruşine.
Le-a lăsat pe soţie şi cumnată să aibă grijă de femeia leşinată şi şi-a tras repede un pantalon de pijama.
I-au dat cu oţet pe la nas, mă rog, într-un final, femeia şi-a revenit.
După care din nou linişte.
Soţia şi cumnata lui Nicu au crezut că din cauza cutremurului leşinase mama.
Mult timp de la acea întâmplare Nicu nu mai putea să se uite în ochii soacrei. Dar soacra putea. Şi zâmbea ori de câte ori acesta trecea pe lângă ea sau i se adresa.
Bineînţeles că noua poreclă al lui Nicu era „cutremur”.
La un an după cutremur, aflu de la Nicuşor că divorţează.
„Eşti nebun, Nicule? Aveai o căsnicie aşa de frumoasă!” ce să zic şi eu.
„Am prins-o cu unu’!”
„Băi, cum dracu’...”
„Lasă, Bogdane, mai bine!”
„Dar ce s-a întâmplat, dacă poţi să...”
„În vara asta am fost la mare, la Mamaia, am stat la hotel Majestic. Frumos, patru stele, piscină, plajă, bere, discotecă, zic: să o distrez pe doamna! Am cheltuit cât o făceam într-un an.”
„Aşa?!”
„Măi şi, dimineaţă, mă duc la pescuit, eu, ştii sunt maniac cu pescuitul, de obicei stăteam până la masa de prânz, dar a venit un paznic sau miliţian ce era şi mi-a spus că acolo se pescuieşte doar cu permis. Am strâns sculele şi am plecat spre hotel. Intru în cameră, las sculele şi dau să mă duc la plajă după Nuţi.
Ies pe balcon să-mi iau prosopul şi aud din camera vecină oftaturi şi miorlăieli. Zic: ei, lumea nu vine doar pentru bronz la mare. Numai că, de la un timp, văicărelile semănau cu ale lui Nuţi, adică, ce mai, erau identice. Mă urc pe balustradă şi trec dincolo, uşa de la balcon dechisă, dau perdeaua la o parte şi o văd pe Nuţi, trântită pe spate, iar peste ea un bărbat. Simţeam că se învârte pământul cu mine. Iau un şezlong de pe balcon şi îl trântesc cu putere în spatele bărbatului care se răstoarnă şi îi văd faţa...”
„E?” fac eu nerebdător.
„E?!”
„Păi, e? Cine era? Că mă fierbi ca pe fasole, în şapte ape!”
„Taică-miu, Bogdane! Pramatia de taică-miu. Venise special la hotel şi, în fiecare dimineaţă când eu plecam la pescuit, animalul ăsta şi-o trăgea cu nevastă-mea. Cine ştie de cât timp dura situaţia asta!?”
„Măi, Nicule, am râs noi ce am râs de aventurile prin care ai trecut, dar acum este prea groasă. Îmi pare rău!”
„În toată întâmplarea asta a fost şi un lucru pozitiv, ca să zic aşa.”
„Ca să zici! Atunci spune!”
„Ei, m-am cuplat cu soacră-mea, iar când ea pleacă la serviciu, o am pe cumată-mea care... îmi ţine de urât!”
„Ca să vezi, numai ţie ţi se puteau întâmpla toate astea.”
„Bogdane, m-am convins, însă, de un lucru, că trebuie să cauţi în tot răul şi un bine. Acum mi-e foarte bine. Mă simt iubit!”
La scurt timp după această nouă poveste a lui Nicu m-am transferat şi nu am mai auzit nimic despre el.
Pe la începutul anilor ’90, prin ’92 parcă, mă reîntâlnesc cu Nicu. Ne-am strâns mâinile, ne-am îmbrăţişat, ne-am adus aminte de trecut...
„Auzi, Bogdane, ştii, ce-am făcut?!”
„Ce-ai mai făcut, omule?”
„Am reuşit să o determin pe soacră-mea să treacă apartamentul pe numele meu, de fapt, am făcut contract de vânzare-cumpărare!”
„Bravo!”
„Da, după care am trimis-o să stea cu fi-sa şi taică-miu.”
„Şi cu cumnata?”
„Pe 7 noiembrie avem nunta. Eşti invitat de onoare.”
„Măi, Nicule, pentru mine este o onoare, dar...”
„Dar tu ştii cine ne sunt naşii?” de unde dracu era să ştiu, că doar nu eram Mafalda!
„Cine sunt? Că la tine zici că eşti la Surprize-surprize!”
„Taică-miu cu fosta mea soţie, cu Nuţi”
„Ceasu’ rău-pisica neagră! Cum Doamne, iartă-mă? Adică, fosta ta soţie şi tatăl tău vor fi naşii tăi de cununie?”
„Da! Ce înţelegi aşa de greu!?”
„Inimaginabil! Măi, Nicule, la aşa un eveniment să ştii că vreau să fiu şi eu prezent! Vin cu mare plăcere.”
Am schimbat numere de telefon, ne-am strâns din nou în braţe.
Pe 7 noiembrie am fost la nuntă.
Inevitabil, a ieşit din nou un scandal de pomină.
Ăsta este Nicu!
Pe deasupra, m-am ales şi cu un ochi vânăt.
Şi pentru ce?
Doar pentru simplul fapt că am fost prins cu mireasa în toaleta doamnelor!?
Ăsta este Nicu, numai lui i se putea întâmpla aşa ceva!